text Eseuri crestine

Remember Richard

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: David Magdut

Remember RichardRichard Wurmbrand24 martie 1909 – 17 februarie 2001 Anul 2009 are o rezonanţă aparte în comunitatea ştiinţifică internaţională preocupată de elogierea lui Charles R. Darwin, elogiere prilejuită de cei 200 de ani de la naşterea savantului (12 februarie 1809) care a revoluţionat mediul academic englez şi mai apoi lumea întreagă prin aprecierile sale asupra evoluţiei speciilor. Se împlinesc aşadar 200 de ani de la naşterea acestui naturalist, geolog şi biolog britanic, precum şi 150 de ani de la publicarea celebrei scrieri ,,Originea speciilor” (1859). După cum anticipam, comunitatea ştiinţifică nu precupeţeşte nici un efort (în ciuda crizei mondiale) în a perpetua pomenirea acestui exponent al ştiinţei, organizând simpozioane specifice pe tot cuprinsul pământului în cinstea sa. Fără a intenţiona asocierea scopului acestui articol cu renumitul savant, l-am menţionat pentru a evindenţia o necesitate asupra căreia să reflectăm cu chibzuinţă: pomenirea înaintaşilor însemnaţi din istoria umanităţii. Recunoştinţa care trebuie adusă acestor oameni este o responsabilitate de care, într-un fel sau altul, trebuie să ne achităm. Ca o apreciere personală, nu ştiu dacă beneficiile aduse omenirii de teoria lui Darwin pot compensa blestemul acestui germen (derivat al teoriei cu pricina) ,,de a veni din haos..., îndreptându-ne înspre haos..., trăind în haos”. Dincolo de domeniul ştiinţific influenţat de această teorie, ea se pretează în ochii unora (a celor mai mulţi, din păcate), ca un concurent al Creaţionismului biblic. Dacă domeniul ştiinţific a fost influenţat de scrierile ,,înaintaşului” Darwin, şi domeniul spiritual, spre bucuria şi folosul nostru, are ,,înaintaşii lui însemnaţi”. Asupra lor vrem să privim retrospectiv în următoarele rânduri, pentru a dobândi o perspectivă sănătoasă a ,,vieţii sub soare” care, în ciuda deşertăciunii ce o îmbibă, ni-L descoperă, totuşi, pe Creator, pe Dumnezeul care dă sens deşertăciunii, ,,făcându-Se asemenea nouă pentru ca noi să devenim asemenea Lui”. Procesul ,,îndumnezeirii” este adesea anevoios. Dacă în domeniul ştiinţific anul 2009 este asociat cu Darwin, în domeniul spiritual, el este asociat de către evanghelici cu Wurmbrand, în acest an împlinindu-se 100 de ani de la naşterea ,,martirului secolului al XX-lea” - Richard Wurmbrand (24 martie 1909, Bucureşti). Amploarea comemorării acestui erou al credinţei este dată de lucrarea lăsată în urmă, respectiv fondarea organizaţiei ,,Vocea martirilor”, cu filiale în peste 50 de ţări. ,,Remember Richard” este o recunoaştere a măreţiei lui Dumnezeu de a transforma ,,lanţurile în instrumente muzicale splendide” (Wurmbrand). Este de prisos să încercăm o prezentare condensată în câteva rânduri a celui ce zeci de ani a străbătut meridianele globului, animat fiind de iubirea care, la Golgota, a învins individualismul bolnav zămislit în Grădina Edenului. Richard Wurmbrand a călătorit în peste 100 de ţări şi aceasta nu pentru a vizita destinaţii exotice care să-i reconforteze trupul, ci pentru a proclama un mesaj cu implicaţii dincolo de finitul carnal, reconfortând sufletele suferinzilor de cea mai nocivă maladie: păcatul. Mesajul Pastorului Wurmbrand a fost sintetizat în parafrazarea Scripturii: ,,Să ne iubim unii pe alţii.” În ciuda diversităţii ce ne caracterizează, Wurmbrand este exponentul (în secolul al XX-lea) misterului cristic a cărui pace ,,din doi a făcut unul” (Efeseni 2:14). Prin trăirea sa, Hristos a fost onorat într-un chip vrednic de a se constitui ca reper de conduită creştină contemporană. Scrierea aceasta se doreşte a fi, în final, tot o ofrandă adusă peste veacuri Celui ce ,,dispreţuit şi părăsit de oameni”, ne-a preţuit atât de mult, încât Şi-a dat viaţa ca noi să putem avea părtăşie veşnică cu El. Richard Wurmbrand a rostit mii de predici prin care glorifica ,,iubirea care a învins” (Hristos), Iubire prin care el însuşi a învins spasmele sufleteşti şi trupeşti în timpul celor 14 ani de temniţă sub teroarea comunistă din România anilor postbelici. Experienţele acestui ,,mai mare al nostru” se constituie într-un tezaur de a cărui însemnătate prin implicaţii devenim conştienţi tot mai sporadic din pacate. Pentru cei dornici să-şi îmbogăţească sufletul tot mai secătuit de arşiţa spirituală tot mai pregnantă, le stă la dispoziţie o largă gamă de material consistent cuprins în cele aproximativ 20 de cărţi scrise de Wurmbrand (precum şi de ,,scumpa sa soţie”, Sabina), cărţi traduse în peste 70 de limbi, el fiind cel mai tradus autor român al tuturor timpurilor. Relevanţa lui Richard în creştinismul contemporan derivă din mesajul practic inspirat de Hristos în propria viaţă. Într-o societate postmodernă animată de pragmatism, creştinismul se confruntă cu un climat ostil perpetuării valorilor perene implementate de Isus Hristos în sfera trăirilor umane. Relativismul actual năuceşte zilnic o generaţie aflată într-un adânc impas al identităţii în raport cu Hristos. Viaţa lui Wurmbrand, slujirea depusă de El în cinstea Stăpânului său, evidenţiază, printre altele, trei aspecte ce trebuie să se regăsească în caracterul credinciosului născut din nou, acceptând prin credinţă (personal) implicaţiile jetfei de la Calvar. Un prim aspect din viaţa credinciosului Wurmbrand la care se cuvine să reflectăm înspre însuşire este SUFERINŢA – acceptarea ei ca un mod de a-L glorifica pe Creator. Creştinismul contemporan se confruntă de o bună perioadă de timp cu o campanie sistematic susţinută de către ,,apologeţii prosperităţii”, o campanie de ,,purificare” a vieţii spirituale prin eliminarea suferinţei pe care aceştia o consideră nepotrivită cu calitatea de creştin. Prin viaţa lui, Wurmbrand ne spune ceea ce a concentrat şi în cuvintele următoare: ,,geniul se formează în liniştea unei biblioteci, iar caracterul se formează pe nicovala suferinţei”. În anul 1966, o lume întreagă avea să afle despre mărturia vie depusă de Richard în faţa Congresului american, unde şi-a dezvelit spatele inundat de semnele suferinţei. În perspectiva vremurilor care se îngrămădesc la orizontul Occidentului, creştinul trebuie să-şi pregătească mintea printr-o acceptare demnă a suferinţelor întâmpinate de cei ce cu adevărat ,,vor să trăiască cu evlavie pentru Hristos”. Sindromul ,,Isus te vrea sănătos şi bogat” răspândit astăzi în creştinismul occidental este incompatibil cu spiritul credinţei creştine ale cărei baze prin excelenţă au fost puse de un ,,OM AL DURERII ŞI OBIŞNUIT CU SUFERINŢA” (Isaia 53:3). Acest sindrom este o ofensă adusă apostolului Pavel a cărui viaţă de slujire s-a oglindit în suferinţă, inclusiv acel ,,ţepuş în carne” (2 Corinteni 12:7), este un afront adus generaţiilor de credincioşi care au suferit barjocuri, bătăi şi închisoare pribegind ,,îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capră, lipsiţi de toate... au rătăcit prin peşteri şi prin crăpăturile pământului” (Evrei 11:36-38). Richard Wurmbrand n-a înlăturat suferinţa din accepţiunea creştină, ci s-a identificat cu ea până la sinonimie. A fost omul care a înţeles ceea ce noi astăzi trebuie să înţelegem: lumea n-a fost transformată de Hristos prin propovăduirea prosperităţii, ci prin SUFERINŢĂ. Un al doilea aspect practic desprins din viaţa lui Wurmbrand este STABILITATEA. În ciuda torturilor fizice şi emoţionale la care a fost supus de către administraţia comunistă, torturi pe care greu ni le-am putea imagina (pentru amanunte, vezi cărţile ,,Dacă zidurile ar putea vorbi” , ,,Cu Dumnezeu în subterană”, etc.), în ciuda circumstanţelor critice în care Dumnezeu l-a rânduit să slujească, ,,aşezându-i anumite vremi” (Fapte 17:26), Richard a rămas un stâlp care a susţinut sufleteşte pe mulţi confraţi aflaţi în temniţă pentru credinţă. Nevoia generaţiei actuale, asediate în domeniul relativismului sub noianul filosofiilor contemporane construite pe teoria evoluţionismului, este una stringentă de repere ale stabilităţii. O a treia caracteristică desprinsă din slujirea lui Wurmbrand este SPERANŢA, nădejdea că ,,nu va fi ispitit peste puterile sale” (1 Corinteni 10:13), că într-o zi va căpăta o înţelegere plenară a lucrurilor şi că în acea zi va privi chipul ,,iubirii divine” prin care a învins vicisitudinile vieţii. Consemnarea Preotului Ferenc Visky în cele ,,70 de povestiri despre puşcărie şi prietenie” relevă entuziasmul debordant al lui Wurmbrand în speranţa ,,vremurilor veşnice”: ,,Fraţilor, Domnul adună iarăşi poporul Său”. Aceasta este ceea ce ar trebui să însufleţească pe deplin trăirea noastră: va veni o zi, o zi în care soarele nu va mai apune niciodată pentru toţi cei care şi-au sfârşit alergarea la picioarele lui Hristos. Darwin a murit în anul 1882, pe data de 19 aprilie, iar în semn de recunoaştere a slujirii sale, Anglia l-a socotit vrednic de a-l include în rândul celor 5 persoane comemorate prin doliu naţional în secolul al XIX-lea, pentru ca mai apoi să-l înmormânteze la Westminster Abbey. Din celebrul mormânt, într-o zi se va ridica înfrigurat pentru a sta în faţa Creatorului pe care a avut şansa de a-L cunoaşte, şansă oferită de tatăl său care l-a înscris la Facultatea de Teologie (Christ College din Cambridge) în 1828. Însă el a ratat această şansă, găsind mai importante vânătoarea şi călăria, botanica şi geologia, decât cunoaşterea Creatorului. În contrast, Wurmbrand a fost călăuzit de Dumnezeu să renunţe la drumul înspre negura istoriei comuniste (frecventase o şcoală politică din Moscova) prin cunoaşterea Celui ce pe Sine S-a numit ,,Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). Când a murit, în anul 2001, nu a avut parte de funeralii naţionale, nici de un loc de înmormântare celebru, însă ,,în acea zi”, el va avea parte de o primire triumfală cum numai Dumnezeu ştie să organizeze pentru ,,cei ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:8). Aceasta este perspectiva dobândită privind retrospectiv la acest ,,rob bun şi credincios”. Cum mă raportez eu, cum te raportezi tu la ea?