Pe Genunchi

Înțeleg că Tatălui ceresc Îi place să mă aducă pe genunchi și are la dispoziție multe mijloace, prin care o face. Lui toate lucrurile Îi sunt cu putință, iar eu am nevoie să mă plec pe genunchi, chiar silit, dacă nu de bună voie. Tatăl știe că, pe genunchi, în poziția corporală adecvată smereniei, nu pot privi decât în sus, așa “cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor”. Pe genunchi voi admite dependența mea totală de El.

Rugăciunea înseamnă comunicare, credință, părtășie, încredere și așteptare. Tatăl dorește de la mine toate aceste lucruri. Îl onorez dăruindu-I-le, sau Îl frustrez lipsindu-L de ele. Dar ce doresc și aștept eu prin rugăciune de la El?

Mă rog de regulă pentru o nevoie și aștept un răspuns, dar bănuiesc că rugăciunea cea mai elevată nu cere nimic, ci credinciosul vine înaintea Tatălui din dragostea și dorul de a sta de vorbă cu Dânsul, în părtășie nestingherită. Este rugăciunea care-L onorează și bucură cel mai mult pe Tatăl.

Înțeleg că am nevoie să mă rog periodic chiar și pentru rugăciune, să analizez modul în care, și atitudinea cu care, mă prezint înaintea tronului divin. Prea de multe ori adopt un ton strict declarativ și informativ în cererile mele, măcar că“Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi”, ton care nu va îngădui Tatălui să intre în dialog cu mine, ci Îl va reduce la rolul pasiv de ascultător. Problema este că am prea multe lucruri să-I cer și prea puține să-I spun. Rugăciunea stă la temelia vieții spirituale, din care pricină are nevoie periodic de lucrări de întreținere (maintenance).

Mă văd silit să-mi pun câteva întrebări: voi îngădui Tatălui să editeze, să modifice și să ajusteze cerințele mele, conform voii Sale, așa cum am fost învățat să mă rog, “facă-se voia Ta”?

Îi voi permite să atașeze condiții răspunsului Său (1Ioan 3:22), condiții menite să corecteze starea mea spirituală, înainte de a mă putea asculta?

Voi fi dispus să accept un răspuns care nu va corespunde întocmai așteptărilor mele, deși va fi confecționat în perfectă armonie cu nevoile mele reale, de care poate că nu sunt conștient?

Tot ce am nevoie să știu, tot ce este esențial cu privire la rugăciune, știu de la Domnul Isus. Ulterior apostolii au detaliat unele aspecte particulare ale rugăciunii. Mai mult, pot afla un lucru util chiar din ce Isus n-a spus. Oswald Chambers ne amintește că El n-a menționat niciodată conceptul de “rugăciune neascultată”. Ideea aceasta este invenția mea, prin care îmi justific eșecurile în viața de rugăciune. Isus a promis că “orice veți cere în numele Meu, voi face” și “cereți și veți căpăta”. Condiția cheie, atașată făgăduinței, este “în numele Meu”.

Voi face bine să cuget la înțelesul acestei expresii, când îmi întocmesc lista de rugăciune, ca să nu mă pomenesc bolborosind o mulțime de cuvinte, ca păgânii, care-și închipuie că-L informează pe dumnezeul lor și, prin discursurile lor, Îl înduplecă să-i asculte.

Apoi, să nu uit că rugăciunea trebuie adresată Tatălui ”nostru”, la plural. Asta înseamnă că nu pot face abstracție de fratele meu. Nu-l pot exclude din ecuația rugăciunii. De relația cu aproapele depinde ascultarea rugăciunii mele (Matei 6:14-15). Tatăl este al ”nostru”, iar fratele este al ”meu” și mi se va cere socoteală de interesul pentru el (Genesa 4:9). Mă adresez în rugăciune Tatălui, în interesul aproapelui meu. Autorul deja amintit crede că imediat după Cina Domnului, în importanță, urmează aproapele meu în practicarea credinței mele.

Pascal a făcut observația că Dumnezeu ne-a dăruit ”demnitatea cauzalității”, adică ne-a ridicat la demnitatea de a nu face anumite lucruri fără a ne consulta, fără a colabora cu noi, fără ca noi să ne rugăm pentru ele. Este colaborare pe genunchi, în rugăciune de mijlocire unii pentru alții. Rugăciunea noastră este ridicată la rangul de cauză a unor evenimente, situații, etc, fără de care acele lucruri nu ar putea avea loc. Chiar și cu privire la Împărăția care este ”a Sa”, ni se cere să ne rugăm,”vie Împărăția Ta”. Cu adevărat o demnitate înaltă, dar întrebarea este, ne ridicăm noi la înălțimea acestei demnități?