text Eseuri crestine

Edenul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
"Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise." (Gen. 2.8) Relatarea biblică despre grădina Edenului, deşi lapidară, ne prezintă grija deosebită a Creatorului pentru omul pe care unii l-au numit şi "coroana creaţiei"."Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său", citim în Geneza 1.27a. Omul se deosebeşte fundamental de creiaţia animală prin natura şi personalitatea sa, prin capacităţile morale şi spirituale, prin conştiinţă şi voinţă. Dumnezeu în actul Său creator nu a început cu trupul omului înrudindu-l cu animalele, ci cu propria Sa natură morală şi spirituală. Care animal ar putea transmite realizările sale tehnice, ştiiţifice sau artistice de la o generaţie la alta? Care animal îşi experimentează vinovăţia atunci când greşeşte sau îşi dezvoltă conştiinţa judecăţii ce va urma? Care animal doreşte să se închine lui Dumnezeu şi are speranţa nemuririi dincolo de mormânt? Care animal emite o judecată morală abstractă cu privire la bine şi rău, sau poate să-şi arate aprecierea pentru frumuseţile naturii? Aţi văzut vreun câine admirând apusul de soare sau vreun cal stând cu respiraţia întretăiată în faţa unui munte grandios? De aceea şi locul pe care-l pregătise Dumnezeu omului trebuia să fie demn de bogăţia şi puterea Creatorului, cât şi de slava unei fiinţe creată după „chipul şi asemănarea Lui”. Nu putem să ne imaginăm cu uşurinţă frumuseţea grădinii Edenului: pomii "plăcuţi la vedere şi buni de mâncare", valurile râului care ieşea din Eden ca să ude grădina, iarba luxuriantă şi florile neasemuit de frumoase care răspândeau parfumul lor cel plin de farmec. Nu ştim nici cât au stat primii oameni în Rai, şi nici vârsta cu care au fost creaţi Bărbatul şi ulterior Femeia sa. Printre alte daruri, omului i s-a dat şi darul vorbirii ca să stea de vorbă atât cu partenerul său de sex opus cât şi cu Creatorul divin în fiecare zi. Cum se bucura prima familie în clipe de părtăşie cu Dumnezeu pe care niciun ceas din lume nu le putea măsura! Ce haruri, ce revărsări de putere, de înţelepciune, de binecuvântări aveau loc acolo în Eden! Atmosfera de părtăşie cu Dumnezeu a omului edenic poate fi comparată cu o viaţă de rugăciune ideală, cel mai înalt privilegiu dat creaturii de către Creator. Într-o zi însă păcatul neascultării întrerupe dulcea părtăşie. Până atunci omului îi făcea plăcere să stea în prezenţa lui Dumnezeu şi să primească poruncile Sale pentru lucratul şi păzitul grădinii (Gen. 2.15-17). Chiar şi în cea mai intensă fericire omul nu este lipsit niciodată de sarcini specifice şi de anumite responsabilităţi personale. Biblia ne spune până în vremea noastră: “Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Prov. 4.23) Când omul a păcătuit călcând porunca lui Dumnezeu au apărut imediat mustrările de conştiinţă, frica, ruşinea, fuga din prezenţa Creatorului, iar în final moartea. Cum s-a întâmplat atunci în Eden, prin căderea omului în păcat, aşa se întâmplă întotdeauna cu viaţa noastră de rugăciune: este pândită de şarpele cel vechi care se luptă s-o dezintegreze cu mijloacele sale diabolice, s-o descurajeze prin anumite aşteptări greşite, să-i destrame unitatea de cuget şi simţire. După cum primii oameni au avut libertatea alegerii între ascultare şi neascultare, tot astfel orice creştin, care constituie o nouă creaţie (sau zidire) (2 Cor. 5.17), poate să se roage Tatălui ceresc căutând mereu părtăşia Fiului Său (1 Ioan 1.9), sau poate ignora divina părtăşie fiind ocupat cu alte lucruri mai puţin spirituale. Ce altceva ne împinge pe noi spre eşec dacă nu îndoiala şi indiferenţa cu care tratăm promisiunile Bibliei şi poruncile voiei lui Dumnezeu? ! ... Adam şi Eva, primii noştri părinţi, n-au cunoscut cum ar fi trebuit să cunoască porunca Ziditorului şi de aceea decizia lor a constituit un dezastru pentru ei şi ulterior pentru toţi urmaşii lor din cea mai fatidică oră a istoriei. Ascultând glasul duşmanului, al şarpelui amăgitor numit în Apocalipsa lui Ioan "balaurul cel mare","Diavolul şi Satana " (Apoc. 12.9), nu mai poţi auzi în acest timp şi glasul Creatorului care te cheamă la o viaţă de rugăciune. “Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Ps. 50.15) Prin urmare este necesară o alegere clară. Dumnezeu te-a eliberat de tirania păcatului şi a fricii de moarte. Tu ai devenit un membru în familia cerului acceptându-L pe Isus Cristos în viaţa ta, prin credinţă (Ioan 1.12). Dar şi pentru viaţa de rugăciune, de comunicare cu Dumnezeu, ţi se cere să iei o decizie asupra timpului pe care îl afectezi rugăciunii spre a te deschide Duhului Sfânt şi Cuvântului Bibliei. Ce vei face? Te vei ruga? Numai tu singur poţi decide. Dumnezeu te iubeşte şi vrea părtăşia ta. El chiar te aşteaptă la locul întâlnirii. Respectă timpul şi locul rugăciunii, al întâlnirii tale cu Domnul, şi nu uita că punctualitatea este o importantă trăsătură de caracter. Nu fugi ca primul Adam de teamă, de ruşine, de oboseala trupului sau de mirajul somnului care este atât de dulce dimineaţa. Apostolul Ioan scrie creştinilor din vremea sa şi, de fapt, prin el, Dumnezeu Se adresează tuturor creştinilor din toate generaţiile: "Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu" (1 Ioan 3.21). Nimeni n-a putut măsura timpul pe care l-a petrecut primul om în grădina Edenului. Aşa trebuie să fie şi rugăciunea noastră: scoasă de sub tirania urgenţei, de sub apăsarea grabei suspecte cu care se desfăşoară totul în lumea din jurul nostru. Cineva spunea: "Nu se face cunoştinţă cu Dumnezeu în grabă. El nu dă daruri celui care vine şi pleacă în pripă. Secretul cunoaşterii şi al influenţei Sale constă în timpul îndelungat petrecut cu El". (E. M. Bounds) Biblia ne spune tuturor: "Rugaţi-vă neîncetat!" (1 Tes. 5.17) Aici apostolul Pavel are în vedere duhul rugăciunii prin care suntem atât de bine acordaţi cu Dumnezeu şi disponibili pentru El încât ne putem înălţa în orice clipă inimile spre Cer lăudându-L pentru minunile Sale, exprimându-I recunoştinţa pentru purtarea de grijă plină de dragoste, cerându-I sfat sau mângâiere pentru noi sau pentru alţii. Psalmul 19, scris de David ca imn închinat Creiaţiei, se încheie cu un cald apel al psalmistului care sugerează unitatea dintre rugăciune şi meditaţie: “Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!” Cuvintele gurii noastre sunt rugăciunile care izvorăsc din adâncul inimii şi acestea trebuie împletite cu meditaţia zilnică şi sistematică la Cuvântul lui Dumnezeu. Marii oameni ai lui Dumnezeu au fost oamenii rugăciunii, practicienii timpului de părtăşie dimineaţa. Sunt texte biblice în Ps. 5.3, Daniel 6.10 si Marcu 1.35 care descriu viaţa de rugăciune a lui David şi Daniel, şi nu în ultimul rând a Domnului nostru Isus Cristos. Mai găsim exemple de timp îndelungat petrecut cu Dumnezeu în rugăciune în viaţa lui Neemia şi a lui Moise. Neemia s-a rugat "mai multe zile" când a auzit necazul prin care trecea Ierusalimul. Iar Moise a petrecut de trei ori patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi singur cu Dumnezeu. Aşadar cum este viata ta de rugăciune? Te afli pe un munte înalt, în biruinţă, cu imnuri de laudă pentru Domnul? Sau, dimpotrivă, te găseşti în văile deprimării şi ale desnădejdii? Dacă te simţi fără putere şi până astăzi n-ai reuşit să experimentezi în viaţa ta un timp mai îndelungat de părtăşie cu Dumnezeu, opreşte-te o clipă şi meditează în mod sincer asupra tuturor piedicilor care te reţin şi-ţi diminuează bucuria mântuirii precum şi cea a stării de vorbă cu Tatăl tău ceresc. Recunoaşte în mod cinstit că tu nu poţi să realizezi dezideratul înalt al rugăciunii îndelungate şi cere-I lui Dumnezeu s-o facă El prin tine. Foloseşte dacă vrei rugăciunea lui David din Psalmul 61, primele două versete: "Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea! De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită şi zic: ‘Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine.’"

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>