Disciplina -1-

   Aici, în a doua sa epistolă, capitolul 1, apostolul Petru tratează o altă cauză a depresiei spirituale. Scopul scrierii acestei epistole este tocmai analizarea ei. El scrie pentru a-i încuraja pe cei ce erau descurajaţi, descurajaţi într-o asemenea măsură încât păreau să se îndoiască de Credinţa ÎN CARE CREZUSERĂ ŞI PE CARE O ACCEPTASERĂ. E ceva ce poate apărea ca un pericol real în starea de depresie spirituală; dacă starea persistă, va duce în mod invariabil la îndoieli şi incertitudine, la înclinaţia de a privi înapoi spre vechea viaţă din care am fost eliberaţi.

   Din fericire pentru noi, în acest caz apostolul ne oferă o descriere perfectă a stării. În mod indirect, ne spune mai multe lucruri despre oamenii cărora le scrie. De exemplu, după ce termină cu îndemnurile, în versetul 8 spune:

"Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului Isus Hristos."

  "Dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi" - spune el - veţi deveni apoi ceea ce nu sunteţi în prezent. Adică ce? "Ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos: - sugerând în mod indirect că starea lor era de leneşi şi neroditori. Şi nu numai atât, el spune că erau orbi, umblau cu ochii închişi şi uitau că au fost curăţiţi de vechile lor păcate. Într-adevăr, există mai departe o sugestie cum că alunecau, fiindcă le spune că dacă fac aceste lucruri "nu vor aluneca niciodată" şi nu numai atât, ci îşi vor " întări chemarea şi alegerea". Este clar că în acel moment, ei nu erau clari cu privire la aceste lucruri.

   Nu este nici o îndoială că erau creştini. Trebuie să repetăm acest lucru mereu, pentru că existau unii care au asemenea noţiuni false şi nebiblice despre creştini, încât susţin cu tărie că nişte oameni ca cei descrişi de Petru nu sunt nicidecum creştini. Dar este evident că erau creştini, altfel apostolul nu le-ar fi scris. Există o idee falsă despre creştini susţinută de mulţi, conform căreia cel credincios umblă întotdeauna pe munte, şi unii cred că dacă cineva nu este tot timpul acolo, atunci acel cineva nu este creştin. Este o persepectivă total nebiblică asupra creştinului. Aceşti oameni sunt creştini, dar sunt nefericiţi şi cu siguranţă ineficienţi, vieţile lor par să nu ducă nicăieri şi nu sunt de ajutor altora. Nu numai atât, dar nu produc roade nici în ceea ce-i priveşte, iar credinţa lor nu-i umple de certitudine şi bucurie. Sunt leneşi şi neroditori. Cuvintele care îi descriu cu adevărat sunt: INEFICIENŢI ÎN A-I AJUTA PE ALŢII, DUCÂND LIPSĂ DE CUNOŞTINŢĂ ŞI PRICEPERE. NU CRESC ÎN CUNOAŞTEREA DOMNULUI. Au la dispoziţie această cunoştinţă şi pricepere nemaipomenite, dar nu le posedă, nu au înaintat în ele, nu au crescut, sunt neroditori în privinţa aceasta. De fapt, cu toate că erau creştini fără nicio îndoială, par să aibe prea puţine rezultate. De asemenea, par să nu înţeleagă semnificaţia convertirii lor, par să fi uitat faptul că au fost curăţiţi de vechile lor păcate, trăiesc de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Toate acestea merg întotdeauna şi inevitabil mână în mână. Acolo unde există o lipsă de pricepere şi rodire în această chestiune de înţelegere, în general, va urma un eşec pe măsură în viaţă, atât în ce priveşte sfinţenia ei, cât şi utilitatea şi valoarea ei pentru alţi oameni.

   Aceasta este descrierea pe care apostolul o face acestor oameni şi cu siguranţă că genul ne este familiar tuturora, din nefericire. Este genul de om despre care poţi afirma că nu este creştin, deşi sunt prea puţine rezultate în viaţa lui care să o demonstreze. Pare înfăşurat în mediocritate şi nefericire, nu dă impresia că ar fi aşa cum Domnul nostru a spus că un creştin ar trebui să fie după ce primeşte Duhul Sfânt, şi anume, că "din inima lui vor curge râuri de apă vie". Nu, impresia pe care o dă este una de uscăciune, de nerodire, nu produce niciun rod, pare să nu aibă de dat nimic altora. Iar în ceea ce îl priveşte, viaţa îi este lipsită de putere şi nu pare să crească şi să se dezvolte. Toată viaţa lui pare complet ineficientă, e abătut, nefericit şi zdruncinat de îndoieli. Nu pare capabil să dea socoteală "de nădejdea care este în el". Spune că are credinţă, şi cu toate acestea, se află mereu în poziţia în care însăşi temelia credinţei sale poate să fie clătinată. 

   Aceasta este starea pe care o tratează apostolul aici şi pe care o discutăm si noi acum.

   Primul lucru pe care trebuie să îl luăm în considerare este CAUZA STĂRII.

   CARE ESTE MOTIVUL PENTRU CARE AJUNGE CINEVA ÎNTR-O ASEMENEA STARE?

   Există creştini care corespund acestei descrieri - de ce sunt aşa, de ce nu sunt asemenea creştinilor roditori ale căror vieţi sunt eficiente, pline de vitalitate şi dătătoare de viaţă - CARE ESTE DIFERENŢA?

   Este o întrebare asupra căreia trebuie să reflectăm şi este clar că aici apostolul le spune acestor oameni fără echivoc că există o cauză finală a tuturor manifestărilor acestei depresii şi anume lipsa de disciplină.

   Aceasta este adevărata problemă, e vorba de o absenţă totală a disciplinei şi a ordinii din vieţile lor.

   Dar, din nou din fericire pentru noi, apostolul nu se opreşte la a face o afirmaţie generală. Scriitorii Noului Testament nu se opresc niciodată la afirmaţii generale, ci întotdeauna merg mai departe şi scot la iveală detaliile, tratează problema punct cu punct; şi din fericire, apostolul face acelaşi lucru în cazul de faţă.