Unde este Dumnezeu?

http://altarul.blogspot.ro

   Unde este Dumnezeu cand raul loveste? Este oare El undeva? Pot sa-L vad unde este?
   Intrebari dure! Crestinismul nu este sau nu ar trebui sa fie locul povestilor dulci, ci al intrebarilor si realitatilor dure. Un crestinism de plastelina nu poate fi adevarat atat timp cat Dumnezeu S-a rastignit  pentru om pe Cruce! Crestinismul este religia piroanelor si a sulitei, a Crucii si care nu este o dulce tinichea de atarnat la gatul cuiva, ci o monstroasa unealta a durerii pe care oamenii mureau atarnati! Indiferent cat de mult are omul tendinta sa inverseze valorile si rolurile, adevarul este altul!
   Un realizator al postului OTV, incercand sa ne convinga ieri ca in cateva zile va avea loc un razboi intre Israel si Iran; incepuse sa strige furibund in direct, asa cum ii sta bine unui crestin care si-a invatat religia pupand icoane si rugandu-se la chipuri cioplite - mijlocitori zice-se intre noi, si Dumnezeu - intreband audienta unde a fost Dumnezeu cand pe usile cuptoarelor lagarelor germane intrau evrei si ieseau sub forma de fum pe cosul acestora. Cum aceasta  atingea note paroxistice am parasit acest post, cu toate ca el, in felul sau, cerea aflarea unui adevar,  caci intrebarea lui ramane: Unde este Dumnezeu, atunci cand durerea apare si loveste crancen?
   Ne-am obisnuit sa existam traind o viata fara ca Dumnezeu sa fie parte din ea. Cine erau cei care ucideau evreii? Martienii, care nu au auzit de iubire si de Christos? Poftim? Nu cumva cei care au intors spatele crestinismului si au imbratisat nazismul, sedusi de ideea ca ei sunt peste toti, cantand pe atunci un imn, dar care si azi il canta si care cel putin are inceputul atat de identic si care le spune ca ei sunt peste toti ceilalti? Stiti ce este asta? Mandrie scarboasa! Nimic mai mult! Dar ne-am vrut mereu pe noi insine stapani si mai ales peste altii, avand ca masura a toate si a toti OMUL, cu tot ce inseamna aceasta! Iar daca nazistii au trecut spre o limita superioare punand ca masura a tuturor lucrurilor ARIANUL, SUPRAOMUL, care a fost, de fapt, marea diferenta, atat timp cat in ambele cazuri Dumnezeu era exclus? Si de ce cand insa durerea ce apasa omenirea a intrecut o anumita limita am apelat sau am blamat divinitatea? A! Ea trebuia sa actioneze! Era obligatoriu sa ne corecteze deficientele si problemele, sa ne aduca la acel normal, la aceea rutina pe care odata recapatata, pronia trebuia sa se topeasca in neantul din care iesise, pana la aceea data ulterioara cand un alt lagar al ideologiilor politice se va fi construit undeva pe aceasta planeta, pentru a ucide pe cei ce indrazneau sa gandeasca diferit sau sa nasca diferiti... Cand un virus cumplit va secera mii de vieti... Pana cand cerul nu va mai stoarce din ochii sai nici un strop de ploaie, uscand ogoarele si lasand flamanzi milioane de semeni de-ai nostrii... Pana atunci nimic din alta sfera nu trebuia sa ne deranjeze! Ne vom ascunde in boscheti...
   Dupa reactia insistenta si furioasa a unui om ce facea un soi de apel la moralitate si care avea avantajul unei audiente care, de regula, nu se intreaba daca cele spuse acolo chiar sunt reale, denuntand amoralitatea lui Dumnezeu sau mai sigur inexistenta Sa, m-am intrebat daca avem dreptul vreodata sa punem o astfel de intrebare...Nu pentru ca e pacat, ci pentru ca e total necinstit!
   Atunci cand lumea s-a prabusit in fata mortii nascute din dorinta lui Adam de a fi macar partial ca Dumnezeu, Cel Preainalt a venit sa-l caute pe Adam asa cum venea sa-l caute in fiecare dimineata. Adam si-a preferat goliciunea si intunericul ce-l oferea niste tufe, refuzand sa fie macar atunci sincer si sa-si recunoasca esecul ce va schimba lumea. Dar iata cine a strigat prima data: Unde esti?... N-a fost Adam! A fost Dumnezeu!
   Unde era Dumnezeu cand atatia evrei piereau ucisi de o ideologie nascuta in strafundurile iadului? Unde era insa omul, atunci cand Dumnezeu venea la Adam cu bunatate si iubire, cu toate ca i-i cunostea caderea? Dar iubirea Sa a fost mai mare decat furia mortii ce ii striga lui Dumnezeu osanda pentru om! Dumnezeu a fost Primul care a adus o jerfa din pentru pacatul de moarte a lui Adam, nu doar ca l-a imbracat pe om cu haine din pielea animalelor (Genesa 3:21)! Si Ultimul care a adus o Jertfa totala si vesnica prin Fiul Sau!
   De atatea ori a strigat la noi in istorie, de atatea ori ne-a invatat, ne-a calauzit, pentru ca azi sa ne intrebam unde a fost El mereu, in ce capat de Univers s-a ascuns? Chiar credem asta? Nu ne uitam la alegerile noastre? Cum am ales mereu tacerea sinistra si intunericul unei lumi ascunse in care goliciunea sa ne faca sa ne simtim impliniti...Si nederanjati de glasul lui Dumnezeu care intreba: Unde esti?
   I-am reprosat intunericul, bezna in care am intrat, i-am reprosat goliciunea si printr-o inversare totala a valorilor, am avut impresia ca El este gol, ca El se ascunde, ca El se afla undeva intr-o tacere si o negura din care nu dorea sa iasa, insa ceea ce nu stiam era ca niciodata nu eram suficienti de sinceri ca sa-L intrebam cu adevarat unde este El.
   Am auzit o istorisire foarte interesanta, care daca este adevarat, iar eu cu tot scepticismul meu tind sa o cred, schimba mult din datele problemei numita Holocaust! Am auzit despre un poet evreu care in anii '20 ar fi primit o revelatie asupra a ceea ce urma sa se intample in Europa. A pus in versuri tot ce primise din partea lui Dumnezeu, ba mai mult decat atat a avertizat cercuriile conducatoare ale evreilor asupra nenorocirii care urma sa se produca si asupra solutiei date de Dumnezeu de a emigra undeva in afara Europei. Dupa razboi a fost intrebat de cei care i-au citit opera literara, cum a reusit sa aiba o viziune atat de clara asupra evenimentelor. Modest, poetul a afirmat ca a fost o revelatie divina. Cei care au discutat cu el au fost insa mirati cum de nimeni nu reactionase la avertizarile acestui om. Explicatia era simpla si atat de obisnuita - nu fusese crezut!
   Unde este Dumnezeu? E o intrebare gresita, pe care si-au pus-o si altii in decursul timpului, chiar oamenii ai lui Dumnezeu! Elisei in timp ce face o minune se intreaba unde este Yahweh, Dumnezeul lui Ilie, ceea ce ne arata ca ajungem sa il vedem pe Dumnezeu conditionat intr-un fel de oameniii Sai si ca o minune nu este obligatoriu, acel fenomen prin care Dumnezeu ne pare mai aproape. Minunea tacuta poate deveni rutina noastra. Si sa imi fie cu iertare ca repet o idee dintr-un eseu mai vechi, dar am vazut persoane dragi mie calatorind sute de kilometri la Evanghelizari de vindecare, sau cum se numesc acestea, ale renumitului evanghelist Reinhard Bonke si ale altora, sperand la o atingere divina si ce durere plina de amarciune si lacrimi era cand nu se intampla nimic...
   Chiar daca ne este greu sa credem, lui Dumnezeu ii pasa. Minunea insa poate fi radical diferita de modul cum ne dorim sa apara in fata noastra. Am definit starea asta ca fiind Sindromul Naaman, acel general sirian inteligent si cu imaginatie, dar lepros si care era sa gata sa isi rateze vindecarea pentru ca ea nu parea sa se petreaca dupa ideile sale religioase asupra minunilor... Adica profetul Elisei trebuia sa ii iasa inainte, sa aiba o infatisare cucernica, plin de energii divine, sa ridice ochii catre Cer si sa cheme Numele lui Dumnezeu, care atunci cand sosea rapid la chemarea unui om de baza al Sau, sa-i dea putere de vindecare in mana si pe care profetul sa o aseze peste rana, probabil iluminand in mod hollywoodean si care trebuia sa se vindece in trei secunde. Normal ca Dumnezeu trebuia chemat, gandea generalul, caci idolii pe care ii avea acasa trebuiau implorati din toate colturile Pamantului pentru ca sa vina pentru cateva clipe in casa demnitarului si sa ii aduca binecuvantare. Dar cam toti avem senzatia ca El este undeva departe. De la tanarul Elisei care se desparte de Ilie, pana cativa ani mai tarziu la Naaman, care nu vede puterea lui Dumnezeu in ascultare simpla ceruta de omul lui Dumnezeu si nu in strigatul cucernic adresat Cerului. Cum sa fie puterea lui Dumnezeu in apa maloasa a Iordanului? Ea trebuie sa fie in mana marelui profet Elisei!
   Si daca doriti sa ma contraziceti, puteti sa o faceti! Dar cred ca atunci cand il chemam pe Dumnezeu, cum ne spune Sfanta Scriptura, nu-l strigam sa vina la noi de undeva de departe, ci nu facem altceva decat sa inlaturam drugul greu de la poarta inimii noastre si sa-L lasam sa intre. El spune nu ca asteapta la usa inimii, ci bate! Vrea sa intre!
   Unde este Dumnezeu? Poate ca acolo unde te astepti mai putin! Poate acolo unde nu vrei ca El sa fie! Ne place ca El sa fie unde se aduna doi-trei, adica, de regula, la Biserica, dar nu stiu daca ne-ar place sa il intalnim la fel de des la piata, la serviciu, la scoala. Exista o idee interesanta cum intreband pe unii crestini care se indreptau spre Biserica duminica dimineata, iti raspundeau aproape invariabil ca merg sa se intalneasca cu Domnul! Poate un raspuns mai corect era ca mergeam sa avem partasie unii cu altii, iar noi toti cu El.

 Daca credem ca El este doar intr-o sala, inchis, prizonier al imaginatiei noastre religioase, nu o sa-L vedem niciodata in fratele sarac, singur, bolnav, inchis. O sa-L vedem in cladiri, dar nu in suflete! O sa-L vedem in predici marete, pline de zgomot, dar nu in inimi ce bat atat de tacut... O sa-l vedem in lucruri grandioase, dar nu in umilinta. O sa-l vedem in minuni pline de glorie, dar nu in ape maloase. O sa-l vedem in efecte stralucitoare, dar nu in ascultare. De fapt, nu o sa-L vedem astfel niciodata si obositi, mult prea obositi, daca vom avea un moment de sinceritate ne vom intreba: Unde este Dumnezeu? Daca este mai aproape decat poti sa iti inchipui?