Cartea Geneza descrie evenimentele care au avut loc atunci când Dumnezeu a amestecat limbile oamenilor (Geneza 11:1-9). Povestea turnului Babel este fascinantă, atât pentru adulți cât și pentru cei mici. Multe persoane nu cred însă în istoricitatea detaliilor oferite de Biblie. În continuare, voi analiza acest subiect din șapte perspective distincte, pentru a demonstra că evenimentele relatate de Biblie sunt reale și că ele au influențat întreaga istorie a omenirii.
Arhiepiscopul James Ussher datează evenimentele de la turnul Babel în jurul anului 2242 î. Hr. , la aproximativ 106 ani după potopul lui Noe, în perioada în care s-a născut Peleg. [1] Peleg face parte din a patra generație de oameni de după potop (Geneza 10:25). Biblia afirmă că pe vremea lui s-a împărțit pământul. Este vorba despre o diviziune a națiunilor prin amestecarea limbilor. Acest lucru este confirmat de către istoricul Josephus Flavius, [2] dar și de către teologul John Whitcomb. [3]
Istoricul Larry Pierce ne arată că evenimentele de la turnul Babel constituie un reper pentru începutul civilizațiilor antice: Babilon, Egipt, Grecia. [4] De exemplu, în anul 331 î. Hr. , după ce l-a învins pe Darius la Gaugamela, Alexandru cel Mare a călătorit la Babilon. Acolo, el s-a întâlnit cu o serie de astronomi caldeeni care i-au oferit informații despre data întemeierii Babilonului. Potrivit acestor surse, Babilonul a fost construit în jurul anului 2234 î. Hr. , la doar câțiva ani după nașterea lui Peleg (cea de-a șasea carte a scriitorului latin Simplicius, „Despre ceruri”, din secolul al șaselea). Mai mult, Porfirie, un filozof grec anti-creștin din secolul al treilea, a confirmat aceste calcule. [5] În altă ordine de idei, în secolul al doisprezecelea, cronicarul bizantin Constantinus Manasses a afirmat că regatul Egiptului a durat timp de 1663 de ani. Însă Cambise, regele Persiei, a cucerit Egiptul în anul 526 î. Hr. Potrivit acestor informații, Egiptul a fost fondat în jurul anului 2188 î. Hr. , la aproximativ 60 de ani după evenimentele de la Babel. [6] Cam în vremea aceea, Mițraim, fiul lui Ham, și-a condus tribul în Egipt. De altfel, în unele locuri din Biblie, Egiptul este considerat ca fiind țara lui Ham (Psalmul 105:23,27). Însuși egiptenii își asociază numele și istoria cu strămoșul lor Mițraim. În plus, istoricul Eusebiu din Cezareea ne-a oferit, în secolul al patrulea, informații utile despre întemeierea Greciei. Acest cercetător a afirmat că Egiaelus, regele orașului grec Sicyon, situat la vest de Corint, și-a început domnia în anul 2089 î. Hr. , cu 1313 ani înaintea primei olimpiade grecești din anul 776 î. Hr. [7] Conform informațiilor pe care ni le oferă Eusebiu, deducem că acest rege al Greciei a început să domnească la aproximativ 160 de ani după nașterea lui Peleg. Concluzionând, aceste surse antice confirmă acuratețea Bibliei. Evenimentele de la Babel au precedat formarea regatelor antice. Toate aceste națiuni au vorbit limbi radical diferite. Babilonul, fiind în aceeași regiune cu turnul Babel, a fost printre primele regate care s-au constituit. Celelalte regate s-au format în funcție de proximitatea lor cu Babilonul. Egiptul, fiind mai aproape de Babilon, a apărut la puțin timp după acesta. Însă Grecia, care este mai departe de Babilon, s-a format mai târziu.
În același articol pe care l-am citat în paragraful anterior, istoricul Larry Pierce vorbește despre trei greșeli pe care le fac unii istorici seculari și chiar unii cercetători creștini, atunci când se raportează la cronologia biblică. În primul rând, o parte dintre istoricii seculari ignoră în totalitate datele cronologice oferite de Biblie. Ei nu cred că evenimentele relatate de Biblie au legătură cu realitatea. Acești cercetători presupun că civilizația a început în urmă cu mulți ani în Orientul Mijlociu, probabil lângă Babilon, și s-a răspândit încet de acolo. Însă am văzut, în paragraful precedent, că mulți scriitori antici oferă suport pentru acuratețea informațiilor prezentate de Biblie, independent unii de alții. Biblia se bazează pe fapte reale și nu pe mituri, așa cum încă mai consideră unii cercetători liberali. În al doilea rând, unii cercetători încearcă să adapteze cronologia biblică la alte informații venite din surse nu foarte credibile. De exemplu, profesorul Edwin Thiele manipulează cronologia ebraică pentru a o armoniza cu cronologia asiriană. [8] În cazul în care cronologia asiriană ar fi corectă, Babilonul s-a format cu mult timp înainte de nașterea lui Peleg. Pe de altă parte, unii istorici adaugă timp inexistent la cronologia biblică. Rabinii iudei care au tradus Biblia din limba ebraică în greacă, în secolul III î. Hr. , sunt printre primii care au comis astfel de erori. Autorii Septuagintei au adăugat în mod arbitrar aproximativ 700 de ani între Noe și Avram, pentru a adapta Biblia la scrierile istoricului Manetho, cel care a relatat istoria Egiptului din acel secol. Manetho susține că evenimentele de la Babel au avut loc cu 5 ani înainte de nașterea lui Peleg, însă plasează evenimentele din Geneza (potopul lui Noe, turnul Babel, nașterea lui Peleg) mult mai devreme decât Biblia. [9] Însă așa cum afirmă și Larry Pierce, opera lui Manetho nu prezintă credibilitate și nu este susținută de alte surse independente, ci doar de folclorul poporului egiptean. Într-adevăr, istoria lui Manetho este incompatibilă cu sursele egiptene contemporane. Profesorul J. H. Breasted, autorul cărții „The History of Egypt”, consideră că istoria lui Manetho este o compilație tardivă și neglijentă și în mare parte eronată, la o analiză mai atentă a izvoarelor istorice care au supraviețuit (D. Mackey, „Sothic Star Dating”). Nici măcar Eusebiu, istoricul din secolul al IV-lea care l-a citat frecvent pe Manetho, nu consideră că anii de domnie ai regilor menționați de Manetho trebuie considerați ca fiind consecutivi. Eusebiu menționează că, în multe cazuri, nu a fost o succesiune de regi care au ocupat tronul unul după altul, ci mai mulți regi care au domnit în același timp în diverse regiuni. [10] Pentru alte detalii legate de cronologia egipteană, se poate consulta articolul scris de Dr. Elizabeth Mitchell. [11] În final, chiar și unii dintre arheologii biblici moderni comit aceleași erori precum autorii Septuagintei. După cum traducătorii Bibliei din secolul III î. Hr. au plecat urechea la basmele preoților egipteni, tot astfel și unii dintre cercetătorii biblici moderni sunt influențați de poveștile spuse de către o parte dintre arheologii seculari. În consecință, aceștia susțin că regatele Babilonului și ale Egiptului s-au format cu mii de ani mai devreme decât ne arată Biblia. [12] Însă așa cum ne arată și cartea cercetătorului Floyd Jones[13], credibilitatea Bibliei nu poate fi pusă la îndoială. În ceea ce privește istoria regatelor antice, este de referință lucrarea marelui om de știință Isaac Newton, „Newton’s Revised History of Ancient Kingdoms”.
În Geneza 10 sunt enumerate familiile care s-au împrăștiat pe toată suprafața pământului în urma evenimentului de la Babel. Și alți istorici (Nennius, Josephus Flavius) au cercetat genealogiile diferitelor națiuni ale pământului. [14] Aceste cronologii au unele elemente comune cu listele prezentate de Biblie. Multe dintre aceste genealogii încep fie cu Noe (în diferite forme: Noah, Noa, Noe), fie cu unul dintre cei trei fii ai săi. Iafet este considerat strămoșul națiunilor europene. Sunt folosite diverse nume care se referă la persoana lui: Iafet, Sceaf, Scef, Seskef. Însă istoricul Bill Cooper a arătat că toate aceste denumiri se referă la Iafet, fiul lui Noe. [15] Multe dintre genealogiile europene au în capul listei un personaj cu numele derivat din Sceaf, pe când cronologiile irlandezilor utilizează direct numele lui Iafet. În plus, conform listelor prezentate de istoricul roman Nennius în secolul opt, tracii îl au ca strămoș pe Tiras, fiul lui Iafet. Listele prezentate de istoricii Josephus Flavius și Nennius se aseamănă atât cu Biblia, cât și între ele. Există însă și suficiente diferențe care demonstrează că istoricii nu au copiat unii de la alții. [16] De fapt, Biblia prezintă în detaliu doar familia lui Noe, până la nepoți, și apoi își îndreaptă atenția înspre genealogia iudeilor. Însă ceilalți istorici sunt interesați și de celelalte națiuni ale lumii. Pe de altă parte, unele documente antice ale poporului chinez Miautso[17] vorbesc despre Noe (Nuah) și despre cei trei fii ai săi (Lo Han, Lo Shen, Jahphu). Este impresionant câte asemănări se pot găsi între genealogiile popoarelor lumii și tabelul națiunilor prezentat în Geneza 10.
Cartea Geneza explică de ce nu toți oamenii vorbesc aceeași limbă. În zilele noastre există peste 6900 de limbi diferite. [18] Cercetătorii recunosc că majoritatea limbilor se aseamănă între ele. Conform surselor științifice actuale[19] s-au identificat mai puțin de 100 de familii de limbi de bază. Dar Biblia explică de unde provin aceste familii de limbi. Dacă fiecare urmaș al fiilor lui Noe a primit de la Dumnezeu o limbă diferită, atunci cel puțin 14 familii de limbi provin de la urmașii lui Iafet (Geneza 10:2-5), cel puțin 39 de familii de limbi le-au fost date descendenților lui Ham (Geneza 10:6-20), în timp ce de la urmașii lui Sem ne-au rămas cel puțin 25 de familii de limbi de bază (Geneza 10:22-31 - excluzându-i pe Peleg și pe alți copii născuți în acea vreme). Geneza 10 ne arată că cel puțin 78 de familii de limbi de bază provin de la familiile nepoților lui Noe, presupunând că Noe și fiii lui nu au primit limbi noi. În plus, este posibil ca să fi primit limbi noi și alți descendenți ai lui Sem care sunt amintiți în Geneza 11:11-17. Este demn de reținut faptul că unele limbi poartă numele primelor persoane care le-au vorbit (limba ebraică provine de la Eber, stră-strănepotul lui Noe, iar limba aramaică provine de la Aram, nepotul lui Noe). În altă ordine de idei, cele aproape 7000 de limbi care există astăzi au evoluat din cele aproximativ 100 de familii de limbi de bază care au apărut în urma evenimentelor de la Babel. Acest lucru este ușor de demonstrat dacă privim la cât de mult au evoluat limbile moderne în doar câteva sute de ani. Există diferențe mari între limba română modernă și aceeași limbă vorbită în urmă cu 350 de ani, pe vremea cronicarului Nicolae Costin (care a scris mai multe opere, printre care și lucrarea „Ceasornicul Domnilor”, unde am observat diferențe destul de semnificative față de limba vorbită în zilele noastre, atât ca vocabular, dar mai ales din punct de vedere gramatical). Inclusiv limba engleză s-a schimbat foarte mult de-a lungul a peste 1000 de ani de existență. De exemplu, s-a analizat evoluția versetului Matei 6:9 în limba engleză în ultimii peste 1000 de ani. [20] Versiunea curentă a versetului („Our Father who is in heaven”) este foarte diferită de forma folosită în anii 1100-1500 („Oure fader that art in heuenis”). Pe de altă parte, deși la Babel au apărut multe familii de limbi diferite, evenimentele prezentate de Biblie se regăsesc, într-o formă sau alta, în legendele multor națiuni, așa cum am arătat în articolul „Legende din vremuri îndepărtate”. Nu în ultimul rând, adevărurile prezentate în Geneza se regăsesc în vocabularul națiunilor care au apărut după potopul lui Noe. Cercetătorii Ethel Nelson, Richard Broadberry și Dr. Ginger Tong Chock ne arată că strămoșii poporului chinez cunoșteau Evanghelia prezentată de cartea Geneza. În cartea „God’s Promise to the Chinese”, aceștia analizează cele mai vechi forme de scriere utilizate de către chinezi. Prezentând foarte multe detalii, autorii ne arată că inventatorii caracterelor chinezești originale cunoșteau și credeau relatările din Geneza despre creație, dar și promisiunea unui Mântuitor care urma să vină. Unele exemple au supraviețuit și în formele moderne ale limbii chineze: corabie (trei simboluri pentru cuvintele barcă, opt și oameni), a pofti (trei simboluri care descriu doi copaci și o femeie), a interzice (trei simboluri care reprezintă doi copaci și forma prescurtată a numelui Dumnezeu).
Dacă privim la semnificația spirituală a evenimentelor de la Babel, observăm că turnul Babel este în antiteză cu dealul Căpățânii (Golgota). În primul rând, turnul Babel este un simbol al mândriei omenești, căci persoanele care l-au construit au dorit să-și facă un nume. Însă numele tuturor celor care au urmărit să-și creeze un nume prin propriile lor forțe nu va dăinui în veșnicie. Apoi, la Babel, oamenii s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu. Deși El le-a spus să se împrăștie pe toată suprafața pământului, aceștia au insistat să rămână într-un singur loc. Totodată, ei au vrut să se ridice deasupra judecății lui Dumnezeu. Oamenii urmăreau ca turnul să fie înalt și să atingă cerul, pentru a nu mai păți ce s-a întâmplat la potop. Deși Dumnezeu le-a promis că nu va mai pedepsi lumea printr-un potop global, aceștia nu au avut încredere în El și au dorit să evite orice altă formă de judecată. Prin urmare, acei oameni au fost supuși judecății lui Dumnezeu, din cauza necredinței și neascultării lor. În plus, la Babel, oamenii au vrut să ajungă în cer și să fie ca Dumnezeu, însă fără binecuvântarea Lui. Practic, ei au crezut aceeași minciună pe care Diavolul i-a spus-o Evei în grădina Eden (Geneza 3:4-5). Spre deosebire de Babel, Golgota este un monument al umilinței Dumnezeiești (Isaia 53). Isus Hristos a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. El S-a smerit înaintea lui Dumnezeu și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce. De aceea, Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume (Filipeni 2:6-9). Mai mult, toți cei care cred în jertfa lui Isus Hristos și se smeresc înaintea lui Dumnezeu vor primi un nume nou (Apocalipsa 2:17), pe lângă numele de creștin de care oricum beneficiază încă de pe acest pământ. În contrast cu turnul Babel, Golgota este un monument care ne ridică deasupra judecății lui Dumnezeu. Cine crede în Isus Hristos nu vine la judecată, ci trece din moarte la viață (Ioan 5:24). Este vorba despre o judecată unde se dau verdicte legate de veșnicia oamenilor. Însă toți creștinii vor merge la o judecată de răsplătire, unde se vor analiza faptele fiecăruia (2 Corinteni 5:10). În final, oricine trece pe la Golgota poate să ajungă în cer, la Dumnezeu. Nu va face acest lucru prin forțe proprii, ci prin credința în jertfa și învierea lui Isus Hristos. Într-adevăr, Golgota este un loc care îi poate duce pe oameni în cer, la Dumnezeu, cu binecuvântarea Lui.
Blestemul de la Babel este anulat de binecuvântarea de la Rusalii, la 50 de zile după învierea lui Hristos (Faptele Apostolilor 2). La Babel, oamenii nu au avut încredere în Dumnezeu și au dorit să ajungă în cer fără El. De aceea, Dumnezeu i-a pedepsit și le-a amestecat limbile. În consecință, aceștia au fost nevoiți să se despartă. Însă la Rusalii s-a adunat o mulțime de oameni din foarte multe națiuni ale pământului. Aceștia i-au ascultat pe ucenicii lui Isus Hristos vorbind despre lucrările lui Dumnezeu în propriile lor limbi (Faptele Apostolilor 2:4-11). De fapt, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu s-a coborât peste apostoli și le-a dat putere să comunice cu ceilalți oameni despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, în limba lor. Prin urmare, începând cu Rusaliile creștine, Duhul Sfânt a făcut posibilă comunicarea între diverși oameni care vin din contexte sociale total diferite (cultură, limbă, obiceiuri) și care au diverse interese (orgolii naționale, planuri economice). Un exemplu care ilustrează acest principiu este experiența lui Vasile Schipor, un credincios care a participat la cel de-al doilea război mondial. Întâmplarea este bine cunoscută în biserica penticostală, unde am avut onoarea să o ascult și eu. Acest credincios a fost nevoit să participe la luptă împreună cu armata română. Însă Vasile Schipor nu dorea să omoare oameni și tânjea să se întoarcă înapoi la familia lui. Fiind plin de Duhul Sfânt, acest om și-a luat angajamentul, în fața lui Dumnezeu, că nu va face nimănui niciun rău în acel război. Aflându-se pe front, credinciosul trăgea doar în văzduh, astfel încât gloanțele lui nu îi atingeau pe inamici. După un timp, Vasile Schipor a ajuns foarte departe pe frontul de est, înspre Rusia, împreună cu alți soldați ai armatei române. La un moment dat, cele două oști inamice și-au epuizat muniția. Atunci soldații au început să-și aleagă un partener de luptă din tabăra opusă. Vasile Schipor a văzut cum tot mai mulți soldați au început să lupte unii cu alții, utilizând baioneta de la armă. Acesta i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că a fost cu el până în acel moment. Dar nu știa ce să facă mai departe. La un moment dat însă, Vasile Schipor a văzut cum un om din tabăra cealaltă se îndrepta înspre el. Cei doi oșteni s-au oprit față în față, pentru câteva momente. Fiecare dintre ei avea arma în mână, dar nu îndrăzneau să mai facă vreun pas. Între timp, Vasile Schipor aștepta ca inamicul lui să îl doboare și își făcea ultima rugăciune. Celălalt soldat stătea nemișcat până când, într-un final, a rostit următoarele cuvinte: „Isusa Krista”. Atunci, cei doi și-au lăsat armele jos și s-au îmbrățișat pe linia bătăliei. Această scenă incredibilă a fost posibilă prin puterea Duhului Sfânt, care i-a umplut pentru prima dată pe credincioși la Rusalii (Faptele Apostolilor 2:39). Însă această făgăduință a umplerii cu Duhul Sfânt este valabilă și în generația noastră, așa cum am văzut că s-a întâmplat cu Vasile Schipor. Umplerea cu Duhul Sfânt este accesibilă tuturor credincioșilor care se golesc de eul lor și care tânjesc după Dumnezeu. Duhul Sfânt ni-L descoperă în detaliu pe Isus Hristos. Așa cum afirmă apostolul Pavel, în Isus Hristos nu se face deosebire între iudei și greci sau între robi și oameni liberi (Galateni 3:28). „Căci dragostea lui Isus Hristos ne strânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Și El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei” (2 Corinteni 5:14-15).
Bibliografie
[1] James Ussher, The Annals of the World, trans. Larry and Marion Pierce, Green Forest, AR: Master Books, 2003, p. 22
[2] William Whiston, The Works of Josephus Complete and Unabridged, Peabody, MA: Hendrickson Publishers, 1987, p. 37
[3] Babel, Creation, June 2002, pp. 31-33
[4] Larry Pierce, In the days of Peleg, Creation 22(1): 46-49, December 1999
[5] Ussher James, Annales Veteris Testamenti, Flesher and Sadler, London, 1654, p. 5
[6] Ibidem, p. 5
[7] Eusebius, Chronici Canones, Humphredurn Milford, London, Preface, 1923, pp. 1-14; Ussher James, Annales Veteris Testamenti, Flesher and Sadler, London, 1654, p. 6
[8] Edwin Thiele, The Mysterious Numbers of the Hebrew Kings, Kregel, Grand Rapids, MI, 1994
[9] lucrarea The Book of Sothis, Harvard Press, Cambridge, MA, p. 239, Loeb Classical Library 350
[10] J. Ashton and D. Down, Unwrapping the Pharaohs, Green Forest, AR: Master Books, 2006, p. 73
[11] Elizabeth Mitchell, Doesn’t Egyptian Chronology Prove That the Bible Is Unreliable? , din cartea The New Answers Book 2, editată de Ken Ham
[12] Merrill F. Unger, Archaeology and the Old Testament, Zondervan, Grand Rapids, MI, 1954 – la pagina 84, autorul susține că Egiptul datează din anul 5000 î. Hr; la pagina 97, acesta afirmă că Susa s-a format în anul 4000 î. Hr – însă Biblia afirmă că potopul lui Noe a avut loc în jurul anului 2349 î. Hr.
[13] Floyd Jones, The Chronology of the Old Testament
[14] Nennius, Historia Brittonium, edited in the 10th century by Mark the Hermit, with English version by the Rev. W. Gunn, rector of Irstead, Norfolk, printed in London, 1819; Flavius Josephus, The Complete Works of Flavius Josephus the Jewish Historian (~100 A. D.), translated by William Whiston (~1850 A. D.) (Green Forest, AR: Master Books, 2008)
[15] Bill Cooper, After the Flood, Chichester, England: New Wine Press, 1995, pp. 92-96
[16] Ibidem, chapter 3
[17] Edgar Traux, Genesis According to the Miao People, Impact, April 1991
[18] Vistawide World Languages and Cultures, World Language Families, www. vistawide. com
[19] Vistawide World Languages and Cultures și Ethnologue - Statistical Summaries, www.ethnologue.com
[20] în articolul Was the Dispersion at Babel a Real Event? scris de Bodie Hodge, care face parte din cartea The New Answers Book 2, p. 311, editată de Ken Ham