Diversitatea genetică a oamenilor din vremurile actuale reprezintă un alt aspect care necesită clarificări. Unele persoane nu cred că diferențele dintre oameni pot fi explicate de către Biblie, care afirmă că omenirea a început cu Adam și Eva, în urmă cu aproximativ 6000 de ani. În primul rând, s-a descoperit că oamenii nu sunt atât de diverși precum au prezis o parte dintre cercetătorii evoluționiști. [1] Comparând ADN-ul mai multor persoane de pe planetă, s-a constatat că oamenii sunt identici din punct de vedere genetic, în proporție de 99.8-99.9%. [2] Am analizat diferențele dintre presupusele „rase” de oameni, în articolul „Mai multe rase de oameni?”. Caracteristici precum culoarea pielii, a părului sau a ochilor nu sunt rezultatul unor funcții sau structuri diferite, prezente la diverse grupuri de oameni. Acestea sunt determinate de cantitatea de melanină produsă de fiecare persoană, în funcție de predispoziția genetică. Aceste descoperiri pun în dificultate modelul evoluționist. Dacă oamenii au apărut în urmă cu milioane de ani, ar fi trebuit să existe deosebiri mai mari între ei, în zilele noastre. Din acest motiv, evoluționiștii au început să pretindă că umanitatea a trecut printr-o catastrofă care a redus populația lumii la cel mult 10000 de persoane, poate chiar la 1000 de indivizi (modelul evoluționist „Out of Africa” susține această ipoteză). De fapt, lipsa de diversitate a populației este cauzată de alte lucruri: rasa umană a început cu doi oameni, a existat un moment de restart (potopul lui Noe), rasa umană nu este atât de veche (în ciuda ratei mari de mutații per generație, nu s-au acumulat foarte multe mutații), oamenii s-au împrăștiat în diverse părți ale planetei, la câteva generații după potop. Cercetătorii evoluționiști au inventat însă un model parțial asemănător cu cel biblic, pe care l-au extins pe durata a milioane de ani, doar ca să nu aprobe afirmațiile pe care le face Biblia.
Există și alte dovezi care ne arată că modelul biblic are explicații foarte bune pentru diversitatea genetică din zilele noastre. Cromozomul Y (care este prezent doar la bărbați și se transmite direct de la tată la fiu) și ADN-ul mitocondrial (o moleculă circulară de ADN pe care o moștenim, aproape întotdeauna, de la mamele noastre – mitocondriile sunt entități celulare care conțin enzime oxido-reducătoare necesare respirației; ele sunt denumite uzinele energetice ale celulei; acestea au material genetic propriu, ADN-ul mitocondrial, care conține informația genetică necesară pentru sinteza enzimelor respiratorii). Așa cum afirmă și geneticianul Robert W. Carter, aceste două elemente ale ADN-ului uman ne pot descoperi câteva realități impresionante despre trecutul nostru. În continuare, voi analiza cele trei evenimente biblice (crearea primilor oameni, potopul lui Noe, împrăștierea populației de la Turnul Babel) din punct de vedere genetic, ținând cont și de cele două entități menționate anterior.
Biblia afirmă că Dumnezeu l-a făcut pe Adam din țărâna pământului și i-a dat suflare de viață. Astfel, acesta a devenit un suflet viu (Geneza 2:7). Apoi, Dumnezeu l-a adormit pe Adam și, folosind una dintre coastele lui, a creat-o pe Eva (Geneza 2:21-22). Aceste realități au implicații adânci pentru istoria umanității și limitează diversitatea populației de pe planeta noastră. Ne putem întreba cât de diferiți erau Adam și Eva. O posibilitate ar fi ca Eva să reprezinte o clonă a lui Adam. Eu nu iau în considerare această ipoteză, dar o aduc în discuție pentru că reprezintă una dintre cele două posibilități pe care Biblia le admite. Modelul biblic ne sugerează că istoria genetică a umanității a pornit de la unul sau două genomuri. Științific, este posibil ca Eva să fie o clonă a lui Adam. Procesul de clonare implică recoltarea de ADN de la un organism și utilizarea lui pentru a crea o copie aproape identică cu originalul. Biblia ne spune că Dumnezeu a folosit o coastă a lui Adam (care conținea celule și ADN-ul acestuia) pentru a o crea pe Eva. În acest caz, ea nu ar fi fost o clonă perfectă, pentru că era femeie. Dar Dumnezeu ar fi putut dubla cromozomul X din genomul lui Adam, lăsând la o parte cromozomul Y (care este specific doar bărbaților), rezultând astfel o femeie. Totuși, există indicații că Eva nu era o clonă. S-au descoperit gene care au mai mult de două versiuni, dar despre asta voi vorbi ulterior, în acest capitol. În altă ordine de idei, așa cum susține și geneticianul Robert W. Carter, genomul uman poate fi comparat cu o enciclopedie. După cum o enciclopedie poate fi împărțită în mai multe volume, tot astfel genomul uman este format din mai mulți cromozomi. O persoană are, în genomul ei, un set de cromozomi de la mamă și un set de cromozomi de la tată (cu excepțiile de rigoare, cum ar fi cromozomii X și Y – femeile au doi cromozomi X și bărbații au un cromozom X și un cromozom Y). Adam și Eva nu au avut părinți umani, dar ar fi o eroare să credem că ei au avut perechi identice de cromozomi. Având în vedere aceste lucruri, putem calcula gradul maxim de diversitate, în fiecare loc din genomurile urmașilor lui Adam și ai Evei. Dacă Eva a fost o clonă a lui Adam, au existat maxim două variante posibile, în orice loc din genomurile descendenților. Dacă însă Dumnezeu nu l-a clonat pe Adam, se poate vorbi de cel mult patru variante, în oricare punct din genomurile lor. Aceste analize ne arată că Dumnezeu a intenționat să existe o anumită diversitate între oameni, pe care însă a restrâns-o destul de mult. În orice loc din genomurile urmașilor primilor oameni, erau posibile maxim două, trei sau patru variante. Însă, în mod surprinzător pentru unii oameni, modelul biblic este confirmat de către genetica modernă. Majoritatea locurilor variabile din genomurile noastre au două versiuni. Într-adevăr, există și gene care nu se încadrează în această categorie (i. e. au mai multe versiuni), însă majoritatea sunt rezultate ale mutațiilor apărute la diferite subpopulații, după evenimentele de la Turnul Babel. Mai există și unele variații ale genomului uman care se întâlnesc mai rar, la populații mai restrânse ca număr sau la grupuri mai izolate. Acestea sunt rezultatele unor fenomene precum deriva genetică sau efectul de fondator, despre care am vorbit în articolul „Modelul biblic creaționist”. În final, este important de reținut că toate variațiile genetice ale populației din zilele noastre pot fi conținute în genomurile primilor oameni, dacă nu luăm în considerare diferențele rezultate în urma unor mutații sau variațiile cauzate de fenomene precum deriva genetică.
Un alt episod biblic la care trebuie să privim cu mare atenție este potopul lui Noe. La aproximativ 10 generații după crearea oamenilor, o catastrofă i-a omorât pe aproape toți locuitorii pământului, reducând populația lumii la doar 8 persoane (Geneza 7:1-9,9:18-19). Această istorisire biblică are un mare impact asupra diversității genetice a populației actuale. Conform afirmațiilor Bibliei, doar 4 bărbați au supraviețuit după potop (Noe și cei 3 fii ai săi). Deci s-a păstrat un singur cromozom Y (deoarece Noe le-a transmis copiilor săi propriul său cromozom Y). În absența unor mutații, fiecare dintre băieți aveau exact același cromozom Y. Nu se știe câte mutații au avut loc în cele 10 generații dinainte de potop. Având în vedere că, în urma căderii omului în păcat, toată creația a fost blestemată, este posibil să fi existat câteva mutații. Dar, luând în considerare longevitatea patriarhilor (de la Adam la Noe), se poate presupune că au existat puține mutații în acele generații. Oricum, potopul a eliminat cea mai mare parte a acestor mutații (căci au murit aproape toți oamenii). Și este foarte posibil să fi fost eliminate orice mutații ale cromozomului Y. În mod surprinzător pentru unii oameni, potopul biblic este în armonie cu știința și din acest punct de vedere. Într-adevăr, s-a descoperit că nu există mutații majore ale cromozomului Y și că acesta este similar între bărbații de pe întreaga planetă. [3] În timp ce adepții modelului evoluționist au încercat să inventeze explicații alternative (aceștia au presupus că a rămas o singură linie masculină care s-a perpetuat, toate celelalte fiind eliminate la un moment dat etc.)[4] creaționiștii au primit încă o confirmare că Biblia are autoritate istorică și științifică. Pe de altă parte, potopul lui Noe explică și modul în care este distribuit ADN-ul mitocondrial la populația lumii. După potop, omenirea a început cu 3 linii de ADN mitocondrial, provenind de la soțiile fiilor lui Noe. Biblia nu menționează dacă soția lui Noe a mai avut vreo fiică, după potop. Însă Biblia afirmă că din cei 3 fii ai lui Noe a luat naștere populația de după potop (Geneza 9:19). Se poate presupune deci că soția lui Noe nu a mai contribuit cu nimic la populația lumii, în afară de cei 3 băieți pe care i-a născut înainte de catastrofă. Întrucât nu erau interzise căsătoriile între frați, există o posibilitate ca cel puțin una dintre nurorile lui Noe să fi fost fiica lui. De asemenea, există șansa ca anumite nurori ale lui Noe să aibă legături mai apropiate între ele. Mai apoi, este posibil să fi existat puține mutații înainte de potop. În orice caz, este de așteptat, conform istorisirii biblice, ca omenirea să fi început cu maxim 3 linii de ADN mitocondrial. Și de data aceasta, Biblia este confirmată de știință. Conform descoperirilor științifice, există 3 linii de ADN mitocondrial, răspândite pe toată planeta. Evoluționiștii le-au numit M, N și R, însă nu recunosc că acestea provin de la nurorile lui Noe. Ei afirmă că aceste linii de ADN mitocondrial sunt derivate de la populații foarte vechi, care au trăit în Africa. Evident, evoluționiștii nu aduc vreo dovadă palpabilă în acest sens, ci fac multe presupuneri pe care le-am combătut la finalul articolului. Mai mult, se pare că liniile M, N și R diferă foarte puțin între ele. M și N sunt separate de aproximativ 8 mutații (în jur de 16500 de litere ale ADN-ului mitocondrial). Iar N și R diferă datorită unei singure mutații. Aceste cercetări ne arată că au existat foarte puține mutații înainte de potop. În plus, este foarte posibil ca N și R să fi fost mai apropiate una de cealaltă decât de M. Poate că N și R erau chiar surori. Nu putem ști cu siguranță, dar este uimitor că ne putem gândi la așa ceva, folosind cunoștințele de genetică de care dispunem la ora actuală.
De-a lungul timpului, mulți oameni au crezut că evenimentele de la Turnul Babel se încadrează în seria basmelor lumii, neavând vreo legătură cu realitatea. În continuare, doresc să fac o investigație a acestor fapte din punct de vedere al geneticii moderne. Biblia afirmă că, după potop, tot pământul vorbea aceeași limbă. Oamenii erau adunați în Țara Șinear, în cetatea Babel. Aceștia au ignorat porunca lui Dumnezeu, de a se împrăștia pe toată suprafața pământului. Mai mult, ei au dorit să construiască un turn înalt și o cetate, pentru a-și face un nume. Dumnezeu însă le-a încurcat limbile și i-a împrăștiat pe toată suprafața pământului (Geneza 11:1-9). Acest eveniment a avut loc pe vremea lui Peleg (Geneza 10:25), stră-strănepotul lui Sem, deci a cincea generație de la Sem, fiul cel mai mare al lui Noe. Nu se poate estima cu precizie câți oameni locuiau pe pământ în acele timpuri. Dar, așa cum am afirmat în alt articol, peste 3000 de oameni erau pe pământ pe vremea lui Peleg. Dacă ținem cont de faptul că aceste generații de oameni s-au suprapus (primele generații au trăit chiar mai mult decât copiii și nepoții lor), putem considera că existau între 1000 și 10000 de oameni pe pământ în timpul lui Peleg. Această estimare coincide cu datele propuse de evoluționiști, în modelul „Out of Africa”. Desigur, încadrarea temporală este diferită la cele două modele (biblic și evoluționist). Însă cercetătorii evoluționiști nu recunosc că modelul biblic este confirmat chiar și de către o parte dintre analizele lor. Nu în ultimul rând, la Babel, Dumnezeu nu a separat națiunile în funcție de limbile lor. El a folosit limbile ca să-i separe pe oameni în funcție de strămoșii lor pe linie paternă (Geneza 10:32). Așa cum afirmă și cercetătorul Robert W. Carter, acest fapt are o importanță deosebită și reprezintă cheia înțelegerii istoriei genetice a omenirii. Împărțirea populației în funcție de paternitate conduce la linii specifice de cromozomi Y, în diferite locații geografice. Deoarece, înainte de Babel, bărbații și femeile proveniți din cele 3 familii de bază (ale celor 3 fii ai lui Noe) se puteau căsători între ei, liniile de ADN mitocondrial s-au amestecat între ele. Este uimitor că, și de data aceasta, Biblia este în armonie cu descoperirile științifice. După cum am văzut și mai înainte, cromozomii Y (ai bărbaților de pe întreaga planetă) diferă foarte puțin între ei. În plus, diferențele sunt datorate localizărilor geografice diferite. După ce națiunile au fost separate în funcție de cromozomul Y, au apărut unele mutații, la fiecare dintre acele grupuri de oameni. Din moment ce populațiile respective au migrat în diverse locuri ale planetei noastre, se explică de ce unele mutații ale cromozomului Y sunt specifice anumitor zone geografice. Evenimentele de la Babel explică și distribuția ADN-ului mitocondrial, mai mult sau mai puțin aleatoare, pe toată suprafața pământului. Se știe că anumite mutații, prezente la fiecare dintre cele 3 linii de ADN mitocondrial (despre care am vorbit anterior), sunt specifice unor regiuni geografice. [5] Conform Bibliei, cele 3 linii de ADN mitocondrial mixte au fost împărțite, pe vremea lui Peleg, în funcție de paternitate (de cromozomul Y). Apoi, fiecare linie de ADN mitocondrial a acumulat noi mutații, în regiunea unde s-a așezat. Întrucât cele 3 linii de ADN mitocondrial s-au răspândit în regiuni geografice diferite, este de înțeles de ce anumite mutații sunt specifice acelor arii geografice în care au migrat respectivele grupuri de oameni.
Cantitatea de diversitate genetică care poate fi observată în timpurile actuale poate să încapă în genomurile primilor doi oameni de pe pământ, sau chiar numai în genomul lui Adam. În ADN-urile tuturor oamenilor, există aproximativ 10 milioane de locuri care conțin variante ale aceleiași gene. În medie, o persoană are, în genomul ei, între 2 și 3 milioane de asemenea locuri (unde cromozomii pereche, moșteniți de la părinți, au valori divergente). Având aceste date, nu este greu de crezut că Adam și Eva ar fi putut conține, în ADN-urile lor, toată această diversitate. Fiecare om are doar un subset din totalul acestor variații, din cauza modului în care s-au transmis genele, de-a lungul mai multor generații. Astfel, o persoană poate moșteni copii identice ale unor secțiuni din genom (gene identice) pe mai multe linii genealogice care pornesc de la un strămoș comun mai îndepărtat. Având în vedere aceste aspecte, dar și alte procese (rata mare de creștere a populației după potop; amestecarea celor 3 linii genealogice de după potop; separarea populației la Turnul Babel), nu este nevoie ca în trecutul îndepărtat să fi trăit milioane de oameni, pentru a explica diversitatea genomului uman din zilele noastre. [6]
Cele mai multe gene din ADN-ul uman au două versiuni, așa cum am afirmat și anterior. Totuși, există și anumite excepții de la această regulă. De exemplu, grupa de sânge ABO este codificată de o genă care are mai mult de două versiuni posibile. Există trei variante ale genei care codifică tipul de sânge (A, B și O). De fapt, grupele sanguine sunt cauzate de diferiți antigeni (substanțe ce provoacă răspunsuri imune din partea organismului) care apar la suprafața celulelor roșii din sânge. ADN-ul determină modul în care sunt produși acești antigeni. În plus, antigenii se dezvoltă dintr-o substanță H. Enzimele de tip A și B atașează moleculele corespunzătoare substanței H. În acest fel rezultă grupele de sânge A și B. Așa cum afirmă cercetătorii Jonathan Sarfati și Robert W. Carter, majoritatea oamenilor cu grupa de sânge O (nu toți) au suferit o mutație care a distrus abilitatea enzimei de tip A de a-și atașa moleculele corespunzătoate substanței H. Această mutație este rezultatul pierderii de informație, fiind irelevantă pentru genul de mutații de care ar fi fost nevoie pentru ca modelul evoluționist să fie fezabil. Se știe că gena care controlează grupa de sânge este prezentă ca o pereche de alele moștenite de la ambii părinți. O persoană poate avea gene de tipul AO, AA, AB, BO, BB sau OO, în funcție de informația genetică primită de la părinți. Alela O este recesivă față de alelele A sau B, deci nu se manifestă. Așadar, persoanele cu gena AO vor avea grupa de sânge A, iar cele cu gena BO vor avea grupa de sânge B. Persoanele cu grupa de sânge O sunt donatori universali, deoarece sângele lor nu conține antigenii A și B. Tot astfel, oamenii cu grupa de sânge AB pot primi sânge de la oricine, deoarece sângele lor conține ambii antigeni. Dacă însă o persoană cu grupa de sânge B primește sânge de la o persoană cu grupa de sânge A, pot avea loc reacții alergice care conduc la deces. Având în vedere aceste informații, se observă că grupele actuale de sânge pot fi explicate dacă Adam și Eva au avut oricare dintre combinațiile următoare de gene: AO și BO, AB și OO, AB și AO, AB și BO, AA și BO, BB și AO. Dacă însă gena care codifică grupa de sânge O a suferit o mutație, ulterior creației, atunci este suficient ca Adam și Eva să fi avut grupele de sânge A și B, pentru ca descedenții lor să moștenească toate variantele de grupe de sânge. Unii oameni se întreabă de ce a creat Dumnezeu mai multe grupe de sânge, îngreunând astfel transfuziile de sânge. Tot astfel, unele persoane au crezut că oamenii au organe inutile, care ulterior s-au dovedit a fi benefice. [7] De fapt, este imposibil să demonstrăm că un organ este nefolositor, pentru că există posibilitatea ca, în viitor, să se demonstreze contrariul. Chiar și apendicele, considerat pe scară largă inutil, conține țesut limfatic și are un rol important în controlul bacteriilor care intră în intestine. [8] Apendicele funcționează similar cu amigdalele, care măresc rezistența la infecțiile aparatului respirator, deși mult timp au fost considerate inutile. Revenind, este greșit să credem că varietatea grupelor de sânge nu aduce beneficii. Grupele de sânge creează predispoziții pentru diverse boli, unele dintre ele specifice doar unei anumite grupe de sânge. Varietatea grupelor de sânge a protejat populația din anumite regiuni ale globului de la extincție, căci unele boli care se manifestau la indivizii ce aveau o anumită grupă de sânge nu i-au afectat pe ceilalți oameni.
Unele gene umane au câteva sute de variante. Acestea constituie excepții de la standardele amintite anterior. De exemplu, există un subset de gene ale sistemului imunitar (genele HLA) care diferă de la persoană la persoană. Însă genele HLA sunt pre-programate genetic să se amestece, de către algoritmi genetici inteligenți care se află la nivelul genomului uman. Astfel, se produc modificări în ordinea unui anumit set de gene, pentru a se crea anticorpi noi. Acest exemplu este folosit frecvent de către unii evoluționiști pentru a ilustra conceptul de gene/trăsături noi produse în urma mutațiilor. De fapt, este vorba despre un mecanism care amestecă unele module de ADN deja existente, pentru a genera anticorpi pentru antigeni la care organismul nu a fost niciodată expus. Așadar, acesta este un exemplu de design inteligent, nu de mutație. În plus, modificările de ADN apar doar într-un mod controlat, între un număr limitat de gene dintr-un subgrup limitat de celule care fac parte doar din sistemul imunitar. Apoi, aceste modificări nu sunt ereditare. Mai multe detalii în legătură cu aceste aspecte se regăsesc în articolul cercetătorului Robert W. Carter [9] și în articolul publicat de Dr. Peer Terborg. [10]
Gradul redus de diversitate umană este în armonie cu modelul creaționist. Însă modelele evoluționiștilor (i. e. Out of Africa) au trebuit să adauge o nouă etapă care nu era prezentă de la început în basmul evoluției umane (i. e. catastrofa care a redus numărul oamenilor la 10000 sau chiar la 1000), pentru a justifica diferențele dintre oameni, mult mai reduse decât au presupus aceștia inițial. În plus, modelul Out of Africa este construit pe o serie de ipoteze nedemonstrate. Se consideră că toate subpopulațiile au avut aceeași demografie (aceeași rată de nașteri și decese, aceeași vârstă la căsătorie, număr mediu similar de copii) și aceeași rată de mutații, de-a lungul timpului. Articolul lui Robert W. Carter[11] ne demonstrează că argumentele evoluționiștilor sunt nefondate. În altă ordine de idei, când evoluționiștii găsesc grupuri de persoane puțin mai diferite de ceilalți oameni de pe planetă, în special în Africa, ei presupun automat că acestea sunt mai vechi decât celelalte populații de pe pământ. Totuși, unele triburi din Africa pot avea o istorie genetică diferită de celelalte triburi. Există mulți africani care sunt similari din punct de vedere genetic cu oameni din alte părți ale lumii. Apoi, triburile care sunt puțin mai diferite din punct de vedere genetic nu trebuie să fie neapărat mai vechi. Pur și simplu, din anumite motive, aceste grupuri au acumulat mai multe mutații în genomul lor. Un studiu recent demonstrează că unele triburi africane mai vechi au rămas izolate unele de altele timp de mii de ani. [12] În astfel de situații, poate fi vorba despre diverse fenomene de derivă genetică, care au favorizat acumularea rapidă a mutațiilor, într-un timp relativ scurt.
Bibliografie
[1] Harpending, H. C. , et al. , The genetic structure of ancient populations, Current Anthropology 34:483,1993; Nelson, J. W. , Genetic and Biblical demographic events, Journal of Creation [formerly TJ] 17(1): 21-23,2003
[2] Wheelwright, J. , Bad genes, good drugs, Discover 23(4): 52-59,2002
[3] Jobling, M. A. , Tyler-Smith, C. , The human Y chromosome: an evolutionary marker comes of age, Nature Reviews 4:598-612,2003; Dorit, R. L. , Akashi, H. and Gilbert, W. 1995, Absence of polymorphism at the ZFY locus on the human Y chromosome, Science 268:1183-1185
[4] Garrigan, D. and Hammer, M. F. , Reconstructing human origins in the genomic era, Nature Reviews 7:669-680,2006
[5] Torroni, A. , et al. , Harvesting the fruit of the human mtDNA tree, TRENDS in Genetics 22(6): 339-345,2006
[6] Robert W. Carter, capitolul 2 din lucrarea Evolution’s Achiles’ Heels, Creation Book Publishers, versiunea octombrie 2014, p. 66
[7] J. Bergman and G. Howe, Vestigial Organs are Fully Functional, Terre Haute, IN: Creation Research Society Books, 1990
[8] Glover, W. J. , 1988, The Human Vermiform Appendix, General Surgeon’ Reflections, Journal of Creation 3(1): 31-38
[9] Robert W. Carter, Can mutations create new information? , Journal of Creation 25(2): 92-98,2011
[10] Dr. Peer Terborg, An introduction to variation-inducing genetic elements, Journal of Creation 23(1): 99-106, April 2009
[11] Robert W. Carter, The Neutral Model of evolution and recent African origins, Journal of Creation 23(1): 70-77,2009
[12] Behar, D. M. et al. , and The Genographic Consortium, The dawn of human matrilineal diversity, Am. J. Human Gen. 82:1130-1140,2008