(12) Fiii lui Dumnezeu și fiicele oamenilor

În acest articol, voi călători pe urmele Diavolului, abordând două dintre cele mai controversate subiecte de pe paginile Bibliei: influențele demonice din zilele lui Noe și semnificația semnului fiarei, care va apare în zilele din urmă, în timpul necazului cel mare. Deoarece subiectele tratate au un grad înalt de dificultate, menționez că acest articol reprezintă strict poziția mea (cât am reușit să înțeleg) și sunt conștient că doar Dumnezeu cunoaște întregul adevăr.

În zilele din urmă va fi ca în vremea lui Noe (Matei 24:37). Semnul distinctiv al vremii lui Noe este încercarea Diavolului de a amesteca rasa umană, pentru a împiedica nașterea lui Isus Hristos pe pământ. Dumnezeu îi spusese Diavolului, după căderea omului în păcat că, deși i-a înșelat pe oameni, nu va reuși decât să îi rănească, zdrobindu-le călcâiul. Căci din sămânța femeii va ieși Cineva care îi va zdrobi capul (Geneza 3:15). Este adevărat că Diavolul a reușit să profite de căderea omului în păcat, provocându-i suferință și moarte fizică. Însă sămânța femeii, Mântuitorul Isus Hristos, a luat asupra Lui păcatele întregii omeniri și a suferit o moarte umilitoare și nespus de dureroasă. Apoi, Isus Hristos a înviat, biruind moartea și îndepărtând blestemul păcatului. Prin învierea Lui, toți cei care cred în El au șansa de a trăi veșnic, în prezența lui Dumnezeu.

În vremea lui Noe, Diavolul a încercat să pervertească la nivel genetic întreaga rasă umană, deoarece nu cunoștea exact care era linia genealogică a lui Mesia. O parte dintre îngerii căzuți au folosit materialul genetic al femeii ca pe un mijloc de a intra în lumea noastră (Geneza 6:1-4). Astfel au apărut uriașii și tot felul de alte creaturi ciudate, rezultate în urma amestecului dintre îngerii căzuți și fetele oamenilor. Poveștile antice despre centauri, minotauri și tot felul de creaturi hibride sunt versiuni ale lumii dinainte de potop, transmise generațiilor următoare de către urmașii lui Noe.

Unii ar putea obiecta că exprimarea „fiii lui Dumnezeu”, folosită în Geneza 6, nu se referă la îngeri, ci la urmașii lui Set. Însă, în Vechiul Testament, această sintagmă este folosită în special pentru a-i descrie pe îngeri (Iov 1:6; Iov 2:1; Iov 38:7; Psalmul 89:6; Daniel 3:25). Alții spun că îngerii nu au pofte omenești. Dar în Biblie există situații când ființele spirituale au coborât pe pământ în trupuri asemănătoare cu cele ale oamenilor, și-au spălat picioarele și au consumat mâncare (Geneza 18-19). În plus, îngerii sunt asociați cu sexul masculin, peste tot în Biblie (Daniel 9:21; Faptele Apostolilor 1:10-11; Marcu 16:5-7; Luca 24:4-7). Pe de altă parte, Isus Hristos a spus că, la înviere, credincioșii nu se vor mai căsători, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer (Matei 22:30; Luca 20:34-37). Este de notat că Mântuitorul se referă la credincioși, pe care îi compară cu îngerii din cer, care nu au participat la revolta lui Satan. Însă pe pământ credincioșii se căsătoresc. La fel au procedat și o parte din îngerii căzuți care s-au căsătorit pe pământ cu fetele oamenilor, încălcând porunca lui Dumnezeu.

Noul Testament susține ideea că fiii lui Dumnezeu sunt o parte dintre îngerii căzuți, care au participat la rebeliunea lui Satan împotriva lui Dumnezeu (Ezechiel 28:12-19). Este adevărat că Noul Testament utilizează expresia „fiii lui Dumnezeu” și în dreptul oamenilor. În cazul lui Adam (Luca 3:38), se folosește această expresie pentru că el a fost creat direct de Dumnezeu, neavând alți părinți. Tot astfel, creștinii (atât bărbați cât și femei) sunt numiți fii ai lui Dumnezeu, datorită credinței în Isus Hristos și a legământului încheiat de aceștia (Galateni 3:26-28). Însă nu același lucru putem să spunem despre urmașii de pe linia lui Set din timpul lui Noe. Doar Noe și familia lui L-au crezut pe Dumnezeu pe cuvânt. Dincolo de aceste aspecte, apostolul Petru și Iuda amintesc, în epistolele lor, despre acest aspect particular al vremii lui Noe. De exemplu, Iuda ne spune că Dumnezeu i-a pus în lanțuri până în ziua judecății pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia, ci și-au părăsit locuința cerească. Iuda mai menționează că păcatul îngerilor căzuți a fost de natură sexuală, căci au poftit după alte trupuri, după o carne care nu era naturală pentru ființele angelice. Știm asta pentru că Iuda compară păcatul îngerilor căzuți cu păcatul bărbaților din Sodoma și Gomora care au comis imoralitate sexuală și au poftit după trupurile altora (Iuda 1:6-7). Studiind păcatul celor din Sodoma și Gomora, observăm că bărbații au poftit în mod nenatural (homosexual) trupurile altor bărbați, o uniune care este împotriva firii. Deci atât îngerii căzuți cât și sodomiții au comis imoralitate sexuală poftind alte trupuri, împotriva naturii și a modului în care au fost creați. Apostolul Petru întărește mărturia lui Iuda (2 Petru 2:4-8). El ne vorbește despre un grup de îngeri care au păcătuit atât de grav încât au fost legați cu lanțuri și au fost aruncați în Adânc (Tartarus), unde așteaptă în întuneric ziua judecății. Păcatul lor a fost atât de mare încât nu au fost lăsați liberi împreună cu ceilalți îngeri care l-au urmat pe Satan în rebeliunea lui. Apostolul Petru ne mai sugerează că acești îngeri căzuți au comis aceste delicte grave cu puțin timp înainte de potop. Cu siguranță, autorii Noului Testament se așteptau ca cititorii să înțeleagă contextele din Vechiul Testament asociate cu învățăturile lor. Prin urmare, dacă Geneza 6 nu s-ar referi la îngerii care au căzut, atunci pasajele din 2 Petru și Iuda ar rămâne fără un context biblic de care să fie legate. Mă îndoiesc că Duhul Sfânt le-ar fi pus pe inimă lui Petru și lui Iuda să vorbească despre lucruri care nu au deloc legătură cu celelalte cărți relevate și care nu pot fi încadrate în vreun context istoric. Nu-I stă în obicei să facă asta.

Teoria care afirmă că fiii lui Dumnezeu sunt urmașii lui Set și că fiicele oamenilor fac parte din spița lui Cain nu are suport în literatura ebraică. Josephus [1], Cartea lui Enoh (Enoh 6:1-3) și manuscrisele de la Marea Moartă [2] (descoperite la Qumran) susțin că fiii lui Dumnezeu din Geneza 6 se referă la îngeri. Ideea cu urmașii lui Set a fost avansată de Julius Africanus (160-240) [3] și a fost preluată atât de Augustin (354-430) cât și de Ioan Gură de Aur (347-407). Dincolo de asta, această teorie are și alte neajunsuri. Nu putem susține că toți descendenții masculini pe linia lui Set au crezut în Dumnezeu, ca să fie numiți fii ai lui Dumnezeu. Tot astfel, nu putem garanta că toate fetele care s-au născut în seminția lui Set au fost credincioase. Noe a avut frați și surori care nu au fost salvați la potop, pentru că nu erau credincioși (Geneza 5:30). Apoi, sintagma „fetele oamenilor” poate include atât femei din linia lui Set, cât și urmașe ale lui Cain. Într-adevăr, separarea credincioșilor în funcție de linia lui Set și de cea a lui Cain nu are sens. Până la urmă, cel fel de credincioși ar fi urmașii lui Set, dacă s-ar căsători cu femei lumești, din linia genealogică a lui Cain?

În timpul necazului cel mare, Diavolul va dori să altereze rasa umană, pentru a-i anula liberul arbitru. Dacă nu a reușit să împiedice nașterea lui Isus Hristos, el își propune să-i priveze pe cât mai mulți oameni de o veșnicie împreună cu Dumnezeu. Beneficiind de liberul arbitru, oamenii pot răspunde pozitiv revelației lui Dumnezeu, având astfel perspectiva unei veșnicii fericite. Însă Diavolul dorește să-i transforme pe oameni în roboți, pe care apoi îi va programa să i se închine lui însuși și să-l recunoască pe el ca dumnezeu. Diavolul nu le dă oamenilor nume, ci îi asociază cu numere. În lagărele de concentrare naziste, oamenii erau lipsiți de identitate, primind fiecare câte un număr distinct. Tot astfel, la mijlocul necazului cel mare, Anticrist va dori ca toți oamenii să primească pe mâna dreaptă sau pe frunte semnul lui (asociat cu numărul lui), ca să poată fi controlați atât din punct de vedere financiar cât și unde se află. Cel mai probabil, în spatele acestui semn se află un mecanism care inhibă conștiința oamenilor și îi determină să i se închine Diavolului, în mod robotic (Apocalipsa 14:9-11). Știința afirmă că există o relație între creier și conștiință. Deși conștiința nu este un produs al creierului, unele stări ale creierului pot genera anumite stări ale conștiinței. De exemplu, dacă ne pierdem funcționalitatea creierului din cauza bolii Alzheimer sau suferim anumite leziuni ca urmare a unui accident, noi ne putem pierde și o parte din viața mentală conștientă. Creierul constituie mecanismul prin care mintea se exprimă, în același mod în care televizorul exprimă imaginile și sunetele transmise pe calea undelor. Deci o leziune la nivelul creierului poate face ca o persoană să-și piardă unele aspecte ale personalității, conștiinței sau minții sale, deoarece aparatul care corelează cele două entități (una materială și alta imaterială) este defect (după cum se poate întâmpla și în cazul unui televizor care nu mai redă sunete sau imagini). Ținând cont de aceste lucruri, în spatele semnului fiarei ar putea exista o tehnologie care, odată implantată în corpul uman, ar prelua o parte din funcționalitățile creierului, astfel încât să fie afectată conștiința oamenilor. Aceștia nu se vor mai putea întoarce la Dumnezeu, pentru că o parte din viața lor mentală conștientă va fi controlată de tehnologia implantată în organism, care va prelua acele funcții ale creierului care au legătură cu liberul arbitru. Odată ce liberul arbitru este anulat, oamenii respectivi pot fi programați să fie insensibili la orice apeluri înspre pocăință, să reacționeze ca roboții, să nu mai aibă mustrări de conștiință și să îl slăvească pe Anticrist. Numărul fiarei este format din trei cifre de șase (666). Șase este numărul omului care se consideră asemenea lui Dumnezeu, deși nu a atins gloria sau perfecțiunea Lui. Într-adevăr, Anticrist va intra în templul din Ierusalim la jumătatea necazului cel mare și va pretinde închinare din partea oamenilor, susținând că este Dumnezeu. Cei trei de șase consecutivi fac referire la trinitatea diabolică.

Bibliografie:

[1] Josephus, Antiquites of the Jews 1(3): 1

[2] The Genesis Apocryphon, The Zadokite Document 2:16-19, Dead Sea Scrolls

[3] Julius Africanus, Chronographies, On the Mythical Chronology of the Egyptians and Chaldeans, part 1; ccel. org/ccel/schaff/anf06. pdf