(08) Lumea lui Cain

Cain este un personaj învăluit în mister. Biblia ne oferă anumite detalii despre el, însă unele lucruri nu par foarte clare, mai ales la o citire superficială a textului. Prin urmare, au apărut multe îndoieli în legătură cu persoana lui Cain. Aceste neclarități i-au împiedicat pe unii oameni să creadă în jertfa lui Isus Hristos. În acest capitol, voi dezbate aceste probleme, analizând șapte aspecte care au legătură cu lumea lui Cain.

Biblia ne spune că primii oameni creați de Dumnezeu sunt Adam (1 Corinteni 15:45-47) și Eva (Geneza 3:20). Eva este numită mama tuturor celor vii. Cartea Geneza îi menționează pe trei dintre copiii primului cuplu de pe pământ: Cain, Abel și Set (Geneza 4:1-2,25). Nu ni se spune câți copii au avut în total Adam și Eva. Dumnezeu Însuși le-a spus să se înmulțească și să umple pământul (Geneza 1:28). După nașterea lui Set, Adam a mai trăit 800 de ani și a născut fii și fiice (Geneza 5:4). Istoricul Josephus susține că, potrivit tradiției iudaice, Adam și Eva au avut 33 de băieți și 23 de fete. [1]

Deoarece a făcut parte din a doua generație de oameni, Cain s-a căsătorit, cel mai probabil, cu una dintre surorile sale (există o mică posibilitate ca acesta să se fi însurat cu o nepoată). Geneza 4:14 și Geneza 2:23 folosesc același termen ebraic „ishshah” care înseamnă soție (femeie care descinde din Adam). Soția lui Cain a fost o descendentă a lui Adam, precum Eva (Geneza 2:21-23). Biblia ne spune că, după ce l-a ucis pe Abel, Cain a locuit în ținutul Nod împreună cu nevasta lui (Geneza 4:16-17). Nu se știe când s-a căsătorit Cain. Este posibil ca acesta să fi plecat în ținutul Nod împreună cu soția sa. Există însă și alternativa ca alți descendenți ai lui Adam să se fi așezat deja acolo, înainte de sosirea lui Cain. În acest caz, Cain s-ar fi putut căsători și după ce și-a omorât fratele.

Majoritatea statelor civilizate interzic căsătoriile între persoanele care sunt rude de sânge până la gradul al patrulea (verișori de gradul al doilea). De aceea, mulți oameni consideră că o căsătorie între fiii și fiicele lui Adam, adică între frați de sânge, este imorală. La ora actuală, este adevărat că urmașii părinților care au un grad apropiat de rudenie au șanse mai mari să se nască cu anomalii genetice. De fapt, cu cât gradul de rudenie este mai apropiat, cu atât crește probabilitatea de a avea copii cu defecte. Toți copiii moștenesc câte un set de gene de la fiecare dintre părinți. Din nefericire însă, genomul uman conține tot mai multe defecte cu fiecare generație care apare, din cauza blestemului păcatului. Dacă astfel de persoane produc urmași, copiii pot moșteni gene defecte în toate cazurile în care erorile apar în același loc în genomul ambilor părinți. Pe de altă parte, cu cât două persoane sunt mai puțin înrudite, șansa ca acestea să aibă defecte în diferite locuri în genomul lor este mai mare. În majoritatea cazurilor în care există o genă defectă (moștenită de la un părinte), perechea ei (moștenită de la celălalt părinte) este corectă. Deseori, genele corecte tind să le dezactiveze pe cele defecte. Prin urmare, cele mai multe dintre genele defecte nu au efecte vizibile. Pe de altă parte, fiii și fiicele lui Adam au făcut parte din a doua generație de oameni. Materialul genetic al părinților a fost perfect, fără defecte (Geneza 1:31). Însă când păcatul a intrat în lume (Geneza 3:26), Dumnezeu a blestemat întreaga creație care a început să decadă (Romani 8:22). Prin urmare, după mai multe generații, au început să apară tot mai multe defecte în materialul genetic al omenirii. Dar fiii lui Adam aveau extrem de puține erori în genomul lor, deci problema cu care se confruntă generațiile noastre nu s-a manifestat în generația lor. De aceea, într-o lume ideală nu este imoral ca un frate să se căsătorească cu sora lui. Însă într-o lume blestemată aceste interdicții au devenit necesare de la un anumit moment, pentru a proteja rasa umană de o rată mare de urmași cu defecte genetice.

Când Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, El a permis căsătoriile între rude apropiate, pentru ca populația lumii să crească și să umple pământul (Geneza 1:28). Chiar și după 1700 de ani de la crearea lumii, Dumnezeu nu i-a interzis lui Avraam să se căsătorească cu Sara, sora lui vitregă. Abia pe vremea lui Moise, la aproximativ 2500 de ani după creație, Dumnezeu a interzis relațiile sexuale și căsătoria între rude apropiate (Levitic 18). Iudeii erau o populație destul de izolată din punct de vedere genetic. Ei nu se puteau căsători cu neamurile, cu excepția celor care se converteau la iudaism. În acest caz, existau șanse reale să apară căsătorii între rude apropiate. Din acest motiv, Dumnezeu a impus unele interdicții ca să-i protejeze pe evrei de posibile defecte care puteau apare în genomul lor, din cauza acumulării de mutații. Așadar, Dumnezeu nu s-a răzgândit în privința căsătoriei rudelor de sânge, ci a introdus niște reguli pentru binele rasei umane, cu scopul de a preveni anomaliile genetice.

Unii sceptici afirmă că în ținutul Nod trebuie să fi existat și alți oameni care nu au descins din Adam, deoarece Cain s-a temut să nu fie omorât de vreo persoană care ar fi vrut să-l răzbune pe Abel (Geneza 4:14). În primul rând, dacă cineva ar fi dorit să se răzbune pe Cain, atunci acea persoană trebuie să fi fost rudă cu Abel, deci descendentă a lui Adam. În al doilea rând, Cain l-a omorât pe Abel când ambii erau la maturitate, căci Abel era cioban în timp ce Cain era plugar (Geneza 4:1-2). Însă în acest interval de timp s-ar fi putut naște și alți descendenți ai lui Adam și poate chiar mai multe generații de oameni. În plus, teoria existenței unor rase de oameni care nu au descins din Adam este incompatibilă cu învățăturile Bibliei despre păcat și mântuire. Biblia ne învață că păcatul a intrat în lume prin neascultatea unui om, a lui Adam (Romani 5:12-14). Dumnezeu a rezolvat problema păcatului trimițând în lume un „alt Adam”, pe Isus Hristos (1 Corinteni 15:45). Ca om, Isus Hristos se înrudește cu noi, căci îl are ca strămoș pe Adam. Ca Dumnezeu însă, El nu are păcat și este Singurul capabil să ridice blestemul morții care a căzut pe toți urmașii lui Adam (Evrei 9:22-28). Pe de altă parte, Biblia ne arată că toți oamenii sunt păcătoși și au același strămoș (Faptele Apostolilor 17:26). Concluzionând, Evanghelia are sens doar dacă toți oamenii sunt descendenții lui Adam.

Unii oameni sunt surprinși de faptul că, după ce a fugit de Dumnezeu, Cain a avut abilitățile necesare pentru a construi o cetate în ținutul Nod. Mai mult, pare uimitor că la doar câteva generații după Cain, descendenții lui s-au ocupat cu agricultura (Geneza 4:20), au cântat la instrumente muzicale (Geneza 4:21) și au creat unelte de aramă și de fier (Geneza 4:22). Din cauza îndoctrinării evoluționiștilor, mulți oameni au impresia că suntem cea mai avansată generație care a existat vreodată pe pământ. Într-adevăr, știința a progresat foarte mult. Cu toate acestea, noi nu suntem mai inteligenți decât primii oameni. Tehnologia modernă este un rezultat al acumulării de cunoștințe, generație cu generație. Fiecare generație a beneficiat de progresul generațiilor precedente. De fapt, în fiecare generație au existat câteva persoane geniale care au făcut descoperiri pe care apoi le-au folosit toți ceilalți oameni. Dacă într-o zi ne-ar fi luate toate aceste inovații ale epocii moderne (curentul, internetul, calculatorul, mijloacele de transport, inovațiile medicale), poate am realiza că nu suntem atât de inteligenți precum considerăm, fiind puși în situația de a ne descurca pe cont propriu. În altă ordine de idei, primii oameni erau cu siguranță foarte inteligenți, mai inteligenți decât noi. Am arătat deja că profilul nostru genetic este afectat de tot mai multe mutații care se acumulează în fiecare generație, din cauza blestemului păcatului. S-ar putea să nu fim nici pe departe atât de inventivi precum au fost copiii și nepoții lui Adam și ai Evei.

Neascultarea omului de Dumnezeu a afectat întreaga rasă umană. Adam a crezut că poate trăi o veșnicie independent de Dumnezeu și sfidându-I poruncile. Însă separarea de Dumnezeu a produs daune foarte greu de reparat, pe care primii oameni nu le-au cuantificat dinainte. Mulți ar spune că neascultarea lui Adam nu reprezintă un păcat atât de grav. Însă această greșeală a cauzat separarea oamenilor de Dumnezeu. Despărțit de Dumnezeu, Adam nu și-a mai asumat propriul păcat și a dat vina pe cei de lângă el și pe Dumnezeu (Geneza 3:12). Fiul său Cain a continuat pe această cale, căutând mereu să facă doar lucruri rele (Geneza 4:7). Curând au apărut invidia și mânia, păcate care au pus stăpânire pe Cain (Geneza 4:4-5). Din acest stadiu de degradare morală și până la crimă nu a mai fost nevoie decât de un pas (Geneza 4:8). Ca urmare, Dumnezeu l-a pedepsit pe Cain, blestemându-l și izgonindu-l din prezența Lui (Geneza 4:11-12). Într-adevăr, moartea a apărut pe pământ mai devreme decât și-ar fi închipuit Adam. Și asta pentru că răul crește cu dobândă. Însă credința în Isus Hristos anulează blestemul care a intrat în lume prin neascultarea lui Adam. În persoana lui Hristos, binele crește cu dobândă. Astfel, credincioșii caută „să-și unească credința cu fapta; cu fapta cunoștința, cu cunoștinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni” (2 Petru 1:5-7).

Bibliografie

[1] F. Josephus, The Complete Works of Josephus, translated by W. Whiston, Kregel Publications, Grand Rapids, Michigan, 1981, p. 27