text Eseuri crestine

Un mesaj

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Stelian David

 

Acesta nu este un eseu peste care să-ţi arunci privirea. Acesta este un mesaj. E un mesaj pentru toţi cei care la un moment dat şi-au pierdut busola vieţii. Un mesaj pentru acei copii spirituali cărora li s-a terminat brusc copilăria spirituală, cărora un eveniment le-a schimbat lumea şi gândirea pentru totdeauna.

   Voi, cei care v-aţi născut din nou şi apoi aţi fost botezaţi în suferinţă, voi ştiţi ce înseamnă să nu mai aveţi niciun sprijin în mintea voastră în afară de nădejdea în Hristos

   Toţi cei născuţi din Duh au nevoie de o perioadă de adaptare la realitatea nouă în care trăiesc,exact ca bebeluşii în primele lor luni de viaţă. Când brusc, realizezi că realitatea imediată nu e cea în care ţi-ai construit visele, că realitatea e mult mai crudă decât ţi-ai imaginat, că realitatea crudă este că lumea întreagă moare în păcat şi că în jurul tău, oamenii dragi pe care odată i-ai admirat sunt prinşi în capcana naturii lor decăzute şi zac fără suflare de Viaţă în păcat, că soarele acestei realităţi apune, că întunericul spiritual e din ce în ce mai gros, şi că tu, cel care abia te-ai născut din nou, nu poţi face nimic...

   Apoi, cumva, te adaptezi datorită focului primei iubiri dar, tot nu poţi face nimic, doar să te rogi...Şi după mii de rugăciuni, în loc să-ţi fie netezită calea, se întâmplă ceva îngrozitor. Poate cineva drag te părăseşte într-un fel sau altul, poate cineva drag se îmbolnăveşte grav, poate ţie ţi se întâmplă ceva, poate o sarcină pierdută, poate un soţ sau o soţie căruia nu-i pasă de schimbarea ta sau de Hristos, poate un copil rebel...poate...poate...Şi atunci eşti botezat în suferinţă dar nu ştii să primeşti botezul şi începi să-L întrebi: de ce eu?, de ce tocmai acum?, de ce el/ea?, de ce lui?, de ce mie? - Doamne mare, e doar un copil!!!

   Şi plângi. La început de ciudă şi furie, apoi de tristeţe şi amărăciune, apoi, de dor...şi la un moment dat te simţi golit şi nu mai poţi...Nu mai poţi să gândeşti sau să te rogi, nu mai poţi să-i asculţi pe alţii şi te închizi în tine pentru că, pur şi simplu nu mai poţi.

   Vouă, care lăcrimaţi citind acest mesaj, vouă vă scriu, ascultând un îndemn interior. Nu vă pot da exemplul personal deşi, sunt atâtea lucruri care mă apasă...O, Doamne...

   Pot doar să vă dau câteva citate: 

   Ioan 16:20 " Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui,iar lumea se va bucura; vă veţi întrista dar întristarea voastră se va preface în bucurie."  

   Ioan 16:22 " Tot aşa şi voi:acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră."

Ioan 16:32-33 " Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când vă veţi risipi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea."

   Luca 12:35-37 " Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă."

  Apocalipsa 7:14-17 "...Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”


 

   


 

Cele mai recente resurse scrise - Adevarul

Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Ezechiel și valea oaselor
Ezechiel și valea oaselor Într-o zi, profetul Ezechiel Se afla singur într-un ținut, Când mâna Domnului veni peste el Și Duhul îl conduse-n pustiu. Deodată, înaintea lui Se întinse o vale mare, Iar pe... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului, obiectivul planului de mântuire
În cele ce urmează ne propunem să cercetăm amănunțit planul lui Dumnezeu, despre care, dacă suntem sinceri, trebuie să mărturisim că nu am aflat prea multe lucruri atunci când am început căutările noa... Citeste mai mult >>
Chemarea creștinului: înălțimea staturii plinătății lui Hristos
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm mai mult sau mai puțin de această viață iar apoi, totul se termină la mormânt. Se pare că aceasta este tot ce viața ne p... Citeste mai mult >>
Cartea Credințelor
Rugăciuni de mărire și cereri de iertarePartea I: Rugăciuni de mărire și cereri de iertare Capitolul 1 Preaslăvit este Domnul Nostru Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu. Și prin Hristosul Să... Citeste mai mult >>
Întrebări esențiale pentru cercetarea personală a vieții spirituale
Este esențial să facem distincția între educația primită prin predicare și creșterea sub autoritatea unui părinte spiritual. Învățătura primită în predică poate oferi cunoștințe, dar nu și îndrumarea... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să te oferi ca rob lui Dumnezeu
A te oferi ca “rob” cuiva este definit în dicționar ca fiind actul de a-ți supune complet și servil voința proprie la voința altuia. Fiul lui Dumnezeu este prototipul după care trebuie să fim modelați... Citeste mai mult >>
Renunțarea la sine: primul pas spre transformarea în Hristos
Aceasta este o continuare a postării Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos - Resurse CreștinePentru a înțelege drumul nostru spiritual, vom analiza cu atenție acest comportament care, deși... Citeste mai mult >>
(25) Religie (evoluționism) versus Știință (creaționism)
Unii cercetători afirmă că teoria creaționistă nu este decât o concepție religioasă care nu are legătură cu știința. Însă adevărata știință folosește principiile cauzalității (tot ce are un început a... Citeste mai mult >>
(24) Religie (evoluționism) versus Știință (creaționism)
Unii cercetători afirmă că teoria creaționistă nu este decât o concepție religioasă care nu are legătură cu știința. Însă adevărata știință folosește principiile cauzalității (tot ce are un început a... Citeste mai mult >>