Sufletul: Lada de zestre ori cutia neagră a Miresei

Doamne, sufletul nu-mi  e ca trupul  care o dată cu moartea se deşiră, se risipeşte datorită unui singur fir tras din el, viaţa. Sufletul meu continuă, făcându-şi loc prin broderia îmbătrânită,  se înalţă către Tine, pentru judecată. Acesta este singurul care continuă să trăiască, în nemurire. O veşnicie mă aşteaptă, anii vieţii mele reprezintă punctul de început a unei linii ce continuă, la infinit. Felul în care am trăit şi ce am crezut îmi va servi ca zestre,

Toate aceste lucruri le depozitez în lada zestrei mele, sufletul meu. Ceea ce am făcut, ce am crezut va fi mereu cu mine, fiindcă aceste lucruri au fost depozitate într-un spaţiu ce nu poate fi distrus, într-o dimensiune ce nu cunoaşte sfârşit. Un duh a cărui perioadă de existenţă nu cunoaşte limită de timp, a fost pentru o perioadă încrustat într-un trup limitat din toate punctele de vedere, în special de timp.

Sufletul va fi lada de zestre, asta în cazul în care în timpul vieţii înţelepciunea şi cumpătarea ne-au însoţit, în timpul vieţii şi ne-am pregătit cantitatea necesară de untdelemn pentru a ieşi în întâmpinarea Mirelui.

Sufletul va fi şi cutia neagră, cea pe care timpul nu o va distruge, indiferent de felul în care trupul nostru are să moară, plin de pace, în somn, ori mistuit de foc, nu contează. Dacă ceea ce omul a construit, poate să reziste oricărui accident stocând informaţiile de la bordul unui avion şi păstrându-le intacte pentru sute de ani, atunci cu atât mai mult ceea ce Domnul a creat, amplasat la bordul vieţii noastre are să stocheze fără marjă de eroare tot ceea ce am trăit şi asta nu pentru sute de ani, ci pentru veşnicie. Cu siguranţă unii dintre noi ne vom dori ca lada noastră de zestre să fie arsă, mistuită într-un accident, atunci zestrea noastră se va dovedi a fi o cutie neagră imposibil de distrus. Şi oh ce mult unii dintre noi ne vom dori ca dovezile ce ne incriminează să dispară, dar în Împărăţia Lui Dumnezeu nu există ‚am întâmpinat anumite probleme în cala bagajelor iar bagajul dumneavostră a fost pierdut’. Când o să auzim totul, redat cu exactitate de cutia neagră ce de-a lungul vieţii noastre a fost amplasat la bordul trupului nostru, fără să fim de multe ori conştienţi ori interesaţi de ea, o să fim ţintuiţi de podeaua iadului, fără posibiltiatea de a trece peste prăpastia ce ne va despărţi pentru eternitate de Dumnezeu.

Sufletul, în final va fi lada de zestre, biletul nostru de intrare în rai, ori cutia neagră ce va conţine dovezile incriminatorii şi datorită cărora, iadul ne va găzdui.