Romanul pravoslavnic

   Drept-credincioşii autohtoni n-au nici cea mai mică idee despre Cartea Sfântă a religiei pe care o practică.
Circulă pe „YouTube" un reportaj amuţitor realizat de Prahova TV. Într-un sat oarecare, un tânăr reporter îi întreabă pe trecători dacă ştiu cine a scris Biblia. Să fiu slujbaş al Bisericii, preot, teolog sau profesor, aş cădea, după cele şase minute ale reportajului, într-o neagră nevroză.

   Drept-credincioşii autohtoni, cei care rup hainele aproapelui pentru o fiolă de apă sfinţită, cei care stau la rând cu zilele ca să mângâie moaşte de sfinţi, cei care pun Biserica pe primul loc în ierarhia încrederii lor, n-au nici cea mai mică idee despre Cartea Sfântă a religiei pe care o practică. Cei  mai cinstiţi recunosc că nu-i cunosc autorul, ba chiar că n-au citit-o niciodată. Dar, hai să zicem că problema autorlâcului, când vorbim de un text sacru, e o problemă sofisticată şi că un enoriaş din popor se poate mântui fără să intre în asemenea fineţuri. În definitiv, dacă duce o viaţă decentă, dacă merge regulat la biserică şi dacă respectă datina, poate spera, cu oarecare îndreptăţire, să fie bine privit la Judecata Finală. Vorba lui Thomas à Kempis: la sfârşitul vremurilor nu te întreabă nimeni câte cărţi ai citit...

   Nu mă grăbesc, prin urmare, să condamn ignoranţa oamenilor simpli, deşi mi-e greu să privesc înţelegător spre parohul care nu se simte obligat să o trateze. Mai mult decât răspunsurile celor care nu ştiu, mă îngrijorează însă răspunsurile celor care cred că ştiu sau fac supoziţii „plauzibile", după ureche, după ce aud pe la televizor sau după ce li se pare lor că sună „patriotic". Căci aici nu mai e vorba de educaţie religioasă lacunară, ci de un fals spiritual întreţinut de mai multe instituţii, între care şcoala, politica şi o anumită presă nu sunt cele mai inocente.

   Cei mai mulţi dintre cei întrebaţi sunt aproape siguri că Biblia (pronunţată uneori „Blibia") a fost scrisă de un român. Atâta li s-a tot spus, pe toate canalele de comunicare, că suntem buricul pământului, că avem o relaţie specială cu Dumnezeu şi cu soarta, că „noi suntem români" şi că i-am bătut pe toţi cotropitorii, încât nu-şimai pot închipui vreo ispravă notabilă care să nu ne fi trecut prin mână. Şi dacă autorul Bibliei e un român, atunci musai să fie Eminescu. Că doar e ăl mai mare din toţi.

   Majoritatea prahovenilor din satul cu pricina cad de acord că „Blibia" e scrisă de Eminescu, la care s-ar putea adăuga unele contribuţii ale lui Alecsandri şi Ion Creangă.

   Iată rezultatul nătângei îndoctrinări practicate în şcolile noastre de decenii: Eminescu-voievod,  Eminescu-sfânt, Eminescu şi poporul... Un poet extraordinar îngropat sistematic într-un morman incult de exaltări şi temenele. E cu siguranţă genul de „posteritate" care l-ar fi scos din minţi.

   Un alt „intervievat" răspunde scurt: „Biblia a scris-o popa". „Popa din sat?" - întreabă perfid reporterul. „Aş, nici vorbă!" - sună răspunsul. „Ăsta e un hoţ". Trebuie să fie ăla din Târgovişte". „Preotul nu stă de vorbă cu noi!" - zice altul. În treacăt, apare şi ideea că „preoţii noştri nu sunt în stare să scrie aşa ceva!". Cum vedem, când e vorba de preotul local, patriotismul enoriaşilor se mai smochineşte...

   Dintre toţi interlocutorii reporterului prahovean, unul singur răspunde convenabil: „Păi cine s-o scrie? Dumnezeu. Şi Fiul Lui, Iisus Hristos". Omul are o înfăţişare mai curând jalnică. Pare niţel băut şi, în mod sigur, nu face parte din „elita" locului. Apariţia lui are, tocmai de aceea, frăgezimea unei parabole. Bunul Samaritean ridicându-se deasupra leviţilor. Păcătosul mântuit şi mântuindu-i pe toţi cu smerenia lui. 

Sursa: adevarul.ro/news/societate/romanul-pravoslavnic-1_50a7b82a7c42d5a66369e587/index.html