text Eseuri crestine

Puterea mângâietoare a sincerităţii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: William Gurnall

   SINCERITATEA menţine capul creştinului la suprafaţă şi-l face sa înoate prin necazuri cu o prezenţă de spirit şi un duh plin de curaj.

   "Celui fără prihană îi răsare o lumina în întuneric" (Psalmul 112.4),

- nu numai o lumină după ce noaptea a trecut, ci şi o lumină în întuneric. În vreme ce încercarea macină inima făţarnicului, ea reprezintă o hrană consistentă pentru harul şi mângâierea omului sincer.

   După cum corzile unui instrument scârţie pe vreme umedă, tot aşa este şi cu bucuria făţarnicului; dar armonia sufletului este menţinută în orice vreme datorită sincerităţii. Oamenii schimbători permit împrejurărilor să le controleze sentimentele - sunt voioşi când soarele străluceşte, dar trişti când plouă... Aceste este felul de a se purta al unei inimi lipsite de înţelepciune. Numai puţina suferinţă slăbeşte şi distruge duhul lui, dupa cum o iarnă geroasa distruge făpturile plăpânde. Totuşi, încercările contribuie la maturizarea creştinului printr-o unire şi mai strânsă cu Cristos. După cum albina zboară în stup pe timp de furtună, tot astfel necazul îl trimite pe cel credincios în braţele Domnului.

   SINCERITATEA îi menţine creştinului gura deschisă pentru a primi dulceaţa mângâierii care picură din Cuvântul lui Dumnezeu, prin călăuzirea Duhului Sfânt. De fapt, aici Îsi direcţionează Dumnezeu promisiunile. Dar făţărnicia se aseamănă cu un om al cărui gât este inflamat, el arde pe dinauntru dar nu poate înghiţi nimic pentru a-şi stinge focul pe care păcatul i l-a aprins în suflet. Când Dumnezeu oferă făgăduinţele Sale minunate, cugetul făţarnicului îi spune acestuia: 

   "Nu pot fi pentru tine, tu nu eşti sincer cu Dumnezeu. Desigur, poţi înţelege că numai spre oamenii sinceri se îndreaptă Cuvântul lui Dumnezeu; dar tu cum eşti?"

   Atunci, care este deosebirea dintre acest făţarnic şi aruncarea înfocată în cotloanele mizere ale iadului? Acest om chinuit arde şi nu poate căpăta nici măcar o picătură de apă pentru a-şi putea răcori limba. Când făţarnicul arde în încercarea lui, i se oferă nu numai o picătură, ci un râu, o fântână plină cu apă - CHIAR SÂNGELE LUI CRISTOS - dar el, NU POATE BEA! Pentru moment, gura lui este închisă şi nimic nu o poate deschide. Făţărnicia lui se ghemuieşte precum un câine de pază la uşă şi nu va fi consolat dacă te apropii de el. Şi care este mai de compătimit, o persoană care nu are pâine sau una care are, dar nu poate mânca?

   Nimeni nu este mai viclean şi mai iscusit decât făţarnicul. În prosperitatea lui, el evită reproşurile şi sfaturile. Iar în încercare, când cugetulîi este treaz, el pune la îndoială orice încurajare din Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, pentru că este prizonierul lui Dumnezeu, nici o mângâiere nu se poate apropia de el. Dacă Dumnezeu vorbeste de groază, cine poate aduce pacea?

   "Împietreşte-le inima şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!" Psalmul 3.65

   Cuvântul ebraic pentru DURERE ilustreaza un adăpost; potrivit unui comentator, aceasta reprezintă o boală pe care medicii o numesc insuficienţă cardiacă, împiedicând orice uşurare. Aceasta este durerea făţarnicului atunci când cugetul lui se trezeşte, iar Dumnezeu îl avertizeaza asupra păcatului lui.

   Iată ce mângâieri poate oferi sinceritatea:

   -SINCERITATEA PROTEJEAZĂ SUFLETUL DE ACUZAŢIILE OAMENILOR;

   -SINCERITATEA ÎNTĂREŞTE SUFLETUL ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR;

   -SINCERITATEA ESTE UN TOVARĂŞ PROTECTOR;

   -CREŞTINUL ESTE MÂNGÂIAT DE SINCERITATEA LUI CÂND NU ARE SUCCES VIZIBIL ÎN LUCRARE;

   -SINCERITATEA OFERĂ PUTERE ÎMPOTRIVA ISPITEI.

Cele mai recente resurse scrise - Adevarul

Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Ezechiel și valea oaselor
Ezechiel și valea oaselor Într-o zi, profetul Ezechiel Se afla singur într-un ținut, Când mâna Domnului veni peste el Și Duhul îl conduse-n pustiu. Deodată, înaintea lui Se întinse o vale mare, Iar pe... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului, obiectivul planului de mântuire
În cele ce urmează ne propunem să cercetăm amănunțit planul lui Dumnezeu, despre care, dacă suntem sinceri, trebuie să mărturisim că nu am aflat prea multe lucruri atunci când am început căutările noa... Citeste mai mult >>
Chemarea creștinului: înălțimea staturii plinătății lui Hristos
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm mai mult sau mai puțin de această viață iar apoi, totul se termină la mormânt. Se pare că aceasta este tot ce viața ne p... Citeste mai mult >>
Cartea Credințelor
Rugăciuni de mărire și cereri de iertarePartea I: Rugăciuni de mărire și cereri de iertare Capitolul 1 Preaslăvit este Domnul Nostru Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu. Și prin Hristosul Să... Citeste mai mult >>
Întrebări esențiale pentru cercetarea personală a vieții spirituale
Este esențial să facem distincția între educația primită prin predicare și creșterea sub autoritatea unui părinte spiritual. Învățătura primită în predică poate oferi cunoștințe, dar nu și îndrumarea... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să te oferi ca rob lui Dumnezeu
A te oferi ca “rob” cuiva este definit în dicționar ca fiind actul de a-ți supune complet și servil voința proprie la voința altuia. Fiul lui Dumnezeu este prototipul după care trebuie să fim modelați... Citeste mai mult >>
Renunțarea la sine: primul pas spre transformarea în Hristos
Aceasta este o continuare a postării Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos - Resurse CreștinePentru a înțelege drumul nostru spiritual, vom analiza cu atenție acest comportament care, deși... Citeste mai mult >>
(25) Religie (evoluționism) versus Știință (creaționism)
Unii cercetători afirmă că teoria creaționistă nu este decât o concepție religioasă care nu are legătură cu știința. Însă adevărata știință folosește principiile cauzalității (tot ce are un început a... Citeste mai mult >>
(24) Religie (evoluționism) versus Știință (creaționism)
Unii cercetători afirmă că teoria creaționistă nu este decât o concepție religioasă care nu are legătură cu știința. Însă adevărata știință folosește principiile cauzalității (tot ce are un început a... Citeste mai mult >>