Pledoarie pentru a merge mai departe în Țara Făgăduinței

Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu și tot poporul acesta, și intrați în țara pe care o dau copiilor lui Israel. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. (Iosua 1:2/3)

Întotdeauna puteți testa calitatea învățăturii religioase prin recepția entuziastă pe care o primește din partea celor nemântuiți. Dacă omul natural o primește cu entuziasm, nu este de la Duhul lui Dumnezeu. Pavel spune clar că omul natural nu poate cunoaște lucrurile spirituale. Pentru el, cele spirituale sunt curată nebunie.

Există un gen de învățătură religioasă înțeleasă și primită de omul natural și perfect logică pentru el. Însă omul natural nu cunoaște ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu are capacitatea de a-l primi.

Omul natural este din lumea aceasta. Poate avea o sănătate perfectă și un IQ de 180. Poate fi la fel de frumos ca o statuie grecească sau dacă e femeie, una superbă. Sau ar putea fi un exemplu perfect de tânăr american. Omul natural, chiar dacă e în această stare, este nebinecuvântat, în afara harului.

Opus omului natural este cel spiritual. Acesta este creștinul matur în credință, care e condus, învățat, controlat de Duhul Sfânt și căruia Duhul Sfânt îi poate vorbi.

Apoi mai este omul firesc. Omul firesc e creștinul imatur. Nu mai este omul natural întrucât a fost înnoit prin harul lui Dumnezeu și se află într-o stare de har, dar nu este spiritual. E între cele două. A fost regenerat, dar nu avansează în viața spirituală. Nu este influențat sau condus de Duhul Sfânt ci e controlat mai degrabă de natura sa inferioară.

Dintre cele trei tipuri, omul spiritual este cel care trăiește viața răstignită. El este condus, învățat, influențat, controlat de Duhul Sfânt.

Prototipul vechi-testamentar al omului natural -cei care nu sunt într-o stare de har- a fost Israelul în Egipt. Israeliții fuseseră în Egipt patru sute de ani și în mare parte au fost robii faraonului. Apoi a venit Moise care, prin sânge, ispășire și putere, i-a scos pe copiii lui Israel din Egipt, punând Marea Roșie între Israel și Egipt. Acest lucru corespunde nașterii din nou.

Regenerarea sau renașterea îl preschimbă pe omul natural în creștin, ceea ce îl scoate din natură și îl pune într-o stare de har. Israelul a ieșit din Egipt și a traversat marea iar marea s-a închis în urma lui și dușmanul a murit. Pentru prima dată în 400 de ani, Israelul era un popor liber, răscumpărat prin sânge și putere.

Aceasta e asemeni creștinului care toată viața a fost supus robiei de diverse feluri, lanțuri, cătușe, greutăți puse pe duhul lui. Acum, prin sângele Mielului și prin puterea Duhului Sfânt el este scos din Egipt și Marea Roșie se închide în urma lui. Pe vremuri cântam imnul AM ÎNTORS SPATELE LUMII:

Am întors spatele lumii,

Cu toate plăcerile ei nefolositoare,

Și mi-am îndreptat inima spre lucruri mai bune,

Comori mai înalte, mai sfinte;

Sclipirea și lustrul ei, vanitatea, nu mă vor mai orbi.

Am trecut linia de despărțire

Și lumea a rămas în urma mea.

Aceste cuvinte descriu exact ce s-a întâmplat Israelului în Țara Canaan. Intenția binevoitoare a lui Dumnezeu a fost ca omul natural aflat în robia Egiptului să iasă de acolo și să facă un drum de 11 zile către Țara SFÂNTĂ oferită de El lui Avraam prin legământ. Țara Sfântă urma să fie patria Israelului.

Israelul nu trebuia doar să iasă din Egipt ci și să stea în Țara Sfântă, patria lor spirituală. Dumnezeu i-a scos afară pentru a-i putea duce înăuntru. Acest aspect s-a pierdut din învățătura noastră actuală. Dumnezeu ne scoate afară nu ca să rămânem afară, ci ca să putem fi aduși înăuntru.

Dumnezeu mântuiește un criminal nu pentru ca el să povestească despre asta în următorii 40 de ani, ci ca să poată deveni sfânt. Dumnezeu îl scoate din robie pentru a-l putea conduce în Țara Făgăduinței. Și, cu cât va înainta mai mult în ea, cu atât va avea mai puține de spus despre locul unde a fost. Nu e semn de spiritualitate când vorbesc mult despre ceea ce am fost! Israelul a vrut să uite ce a fost și și-a amintit numai din când în când să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru eliberarea sa.

Astăzi ridicăm în slăvi ce am fost și scriem cărți spre a povesti despre asta. Pavel a spus:

Aceste lucruri nu ar trebui nici măcar menționate în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

După ce Dumnezeu a scos Israelul din Egipt, după un marș de 11 zile, i-a arătat Țara Făgăduinței. Vrăjmașii ar fi putut fi alungați și ei ar fi putut avea țara sfântă a făgăduințelor. Nu ar fi furat-o. Ar fi ocupat-o ca proprietate de drept. Dumnezeu, proprietarul ei o dăduse lui Avraam și seminței sale după el. Sămânța lui Avraam fusese mânată afară de acolo în țara Egiptului. Acum Dumnezeu aducea Israelul înapoi în țară. Ei nu trebuiau să fie uzurpatori -să ia țara- ci să ocupe țara care era a lor, de drept fiindu-le dăruită de Dumnezeu.

În mod figurat, Dumnezeu îi scosese pe israeliți din păcat pentru a-i conduce spre viața spirituală. Marșul israeliților a fost o călătorie binecuvântată de Dumnezeu, peste care a plutit Dumnezeu și care a fost iluminat de Șechina, direct spre ȚARA FĂGĂDUITĂ. La sosirea în țara din care venise cu secole în urmă Avraam, ei trebuiau să fie oameni spirituali. Ei reprezentau un prototip vechi-testamentar al omului spiritual.