Pierderea mântuirii

Lucrarea de față își propune să răspundă la următoarele întrebări:

Se poate pierde mântuirea?

Ce categorie de oameni au șansa pierderii mântuirii: creștinii sau cei din lume?

Dacă mântuirea se pierde, ce să fac pentru a nu mi-o pierde?

Un om înțelept, întotdeauna va căuta răspunsurile în Sfânta Scriptură, deoarece, în ea, Dumnezeu ne vorbește într-un mod foarte clar, despre toate lucrurile de care avem nevoie pentru cunoștință.

În Rom. 2.0 și 2 Tim. 1.3, citim că, Legea, Biblia, este dreptarul cunoștinței și învățăturii. De aceea, este înțelept, să facem apel la Biblie, pentru a găsi răspunsurile cele mai bune pentru întrebările de mai sus menționate.

În Rom. 8.7-39, citim: ”Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Iisus Hristos, Domnul nostru”.

Din aceste două versete, putem concluziona foarte ușor, că nimic nu ne poate desparți de dragostea lui Dumnezeu. Dar, este bine de menționat faptul, că Dumnezeu i-a dat omului puterea să decidă, să aleagă, cui vrea să slujească (Deut. 30.5; Iosua 24.5; Zah. 7.3; Luca 19.7; Evrei 12.5).

Nu există nimic, din exteriorul nostru care să ne poată desparți de dragostea lui Dumnezeu; noi înșine, prin alegerile noastre, putem ajunge să fim despărțiți de El (Rom. 1.8; Evrei 3.2).

Scriptura ne învață, că, la cunoștința adevărului poate ajunge numai omul care se pocăiește (2 Tim. 2.5).

Datorită acestui detaliu, putem înțelege că,” dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.” (Evrei 10.6. 27)

Cei ” ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi mântuitorului nostru Iisus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.” (2 Petru 2.0-22) ”Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiți iarăşi, şi aduşi la pocăinţă…” (Evrei 6.4-6).

Așadar, potrivit detaliilor mai sus menționate, putem concluziona: omul care s-a pocăit și a ajuns să-L cunoască într-un mod personal pe Domnul Iisus Hristos, având ca urmarea dezrobirea de păcate, făcându-se în final părtași Duhului Sfânt (Botezat cu Duhul Sfânt); dacă păcătuiește într-un mod constant și deliberat, ajungând din nou rob al păcatelor de care a fost dezrobit, poate ajunge să-și piardă mântuirea.

Aceasta, pentru că fiecare individ se naște în păcat (Ps. 51.5). Și pentru răscumpărarea fiecărui individ, a fost nevoit să moară Domnul Iisus Hristos, ca oricine se va pocăi și va ajunge la cunoașterea adevărului, să devine o făptură nouă (Gal. 6.5), o făptură liberă față de păcat (Ioan 8.3-32). De aceea, pierderea mântuirii se datorează imposibilități răscumpărării din nou, pentru înnoirea acestei noi făpturii întinate; căci este nevoie să mai vină încă odată Domnul Iisus să fie răstignit pentru a o răscumpăra din păcat (Evrei 6.6).

Sfânta carte, ne mai învață că cel care va birui, va fi îmbrăcat în haine albe și, Domnul Iisus nu-i va șterge nicidecum numele din cartea vieții (Apoc. 3.5). Tot în Sfânta carte mai citim, că biruitori sunt numai aceia care au credință (1 Ioan 5.4) în Domnul Iisus (Ioan 3.6; 3.6; 6.9; 14.1; Rom. 8.7).

Dar mai suntem învățați că această credință se poate pierde (Luca 22.2; 1 Tim. 1.9; 6.1), fapt care, duce la pierderea mântuirii, deoarece, nu mai putem birui, și din acest motiv, vom ajunge să fim șterși din cartea vieții (Exod 32.2; Ps. 69.8; Apoc. 3.5).

Din Sfânta carte, în Matei 12.3-45 și 1 Samuel 16.4, mai citim despre starea omului care și-a pierdut mântuirea: ” Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi”,” Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul”

Pentru a evita să ajungem într-o situație teribilă ca aceasta, suntem învățați de Sfânta carte, să veghem și să ne rugăm, căci duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios (Marcu 14.8); să cugetăm la Cuvântul Domnului și să ne încredem în Domnul (Prov. 16.0); să-L păstrăm pe Dumnezeu în cunoștința noastră (Rom. 1.8); să căutăm înfrânarea (Prov. 5.3); să nu dăm frâu mâniei și nebuniei (Iov 5.2); să ne adâncim tot mai mult în Scripturi cu lectura, pentru ca, credința noastră să sporească (Rom. 1.7); să ne împotrivim tot mai mult diavolului, ca Dumnezeu să se apropie de noi și, la apropierea Lui, diavolul să plece (Iacov 4.7-8); să trăim doar după învățăturile (Galateni 5.4) din Legea Duhului Sfânt (Rom. 8.2; 2 Cor. 3.6; Iac. 1.5); să nu iubim bogățiile lumi (1 Tim. 6.0); să ne ferim de flecăriile lumești și de împotrivirile științei (1 Tim. 6.0-21); să nu învăţăm pe alţii altă învăţătură; să nu ne ţinem de basme şi de înşirări de neamuri; iar în definitiv, ţinta poruncii să fie dragostea (1 Tim. 1.3-6).

Toate aceste porunci, Dumnezeu le împlinește în omul (Filipeni 2.3) care stăruie în rugăciune (1 Regi 8.8; 1 Cron. 29.8-19; Ps. 69.3; 143.8; Plângerile lui Ieremia 5.1), rămâne statornic în Cuvântul Său (Ioan 8.1-32) și nu se împotrivește Duhului Sfânt (Ps. 138.8; F. A 7.1), ca să-L întristeze (Is. 63.0).

Cu toate acestea, trebuie să luăm în seamă că, îndurările Domnului Iisus nu sunt la sfârşit. De aceea, să spunem ca Iov ” atâta vreme cât voi avea suflet, şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele”, nu voi înceta să-L caut pe Dumnezeu (1 Cronici 16:1; 2 Cronici 15:2; Isaia 45:9). Căci, Domnul Dumnezeu, a răbdat patruzeci de ani toate hulele și răzvrătirile lui Israel (Evrei 3.7); Domnul este plin de bunătate; în fiecare dimineață își înnoiește îndurările (Plângerile lui Ieremia 3.2-23).

Domnul Iisus, a suferit cumplit pentru păcatele oamenilor! În Sfânta carte citim: ”să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând” (Isaia 55:7).

În Iona 3.9, citim: ”Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!”