Păşirea pe tărâmul cârmuirii divine

Întrebarea care se ridică acum în mod logic este următoarea: CUM POATE TRECE UN COPIL AL LUI DUMNEZEU DE LA A VEDEA LA A PĂŞI PE TĂRÂMUL CÂRMUIRII ÎMPĂRĂŢIEI? Cu alte cuvinte, cum ne transformăm din pasageri în piloţi din punct de vedere spiritual? Apostolul Pavel abordează întrebarea aceasta în locul nostru.

La porunca directă a Duhului Sfânt, Pavel si Barnaba au plecat din biserica lor, începându-şi prima lor călătorie -Fapte 13.1-4. După ce au străbătut distanţe mari, trecând prin multe oraşe din Asia, şi-au început drumul spre casă vizitând câteva din aşezările în care înfiinţaseră biserici noi. În zilele acelea, desigur, călătoriile se făceau cu multă dificultate. Eu pot urca azi într-un avion care mă va duce în orice mare oraş din lume de obicei în decurs de 24 de ore. Când plec dintr-un oraş pe care l-am vizitat în străinătate, nu am tendinţa să-mi spun: 'Dată fiind greutatea cu care se călătoreşte, mă întreb dacă îi voi mai vedea vreodată până în veşnicie pe oamenii întâlniţi aici. ' Însă, în timpul lui Pavel, gândul acesta era adesea unul care revenea în mod supărător în mintea apostolului. Când pleca din bisericile vizitate, Pavel ştia prea bine că se putea să nu-şi mai vadă fraţii preaiubiţi pe care-i născuse chiar el în Împărăţie până când avea să-i întâlnească în ceruri.

Cristos, ca Mântuitor şi Domn, deţine o poziţie deosebită în ce priveşte harul lui Dumnezeu. Citiţi cuvintele pe care le-a scris Pavel creştinilor din Roma:

'Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. ' Romani 8.16-18

În calitate de credincioşi, noi suntem moştenitorii lui Dumnezeu. Suntem moştenitori ai Lui şi împreună mostenitori cu Isus Cristos. Cuvântul MOŞTENITOR vine de la grecescul 'kleronomos' definit 'unul care intră în posesia a ceva sau unul care mosteneşte'. Dicţionarul defineşte termnul ca 'persoană care moşteneşte şi care duce mai departe moştenirea predecesorului'. Există şi o a doua definiţie: 'persoană care este împuternicită legal sa deţină rangul altuia. ' Uimitor! Aţi înţeles implicaţiile acestor definiţii? Dumnezeu ne-a făcut moştenitori a tot ce a realizat El pentru noi! Noi deţinem ceea ce deţine El! Suntem meniţi să domnim aşa cum domneste El!

Toate Îi aparţin lui Dumnezeu şi, prin urmare, toate ne aparţin nouă.

'Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre' 1 Corinteni 3.21

scria Pavel credincioşilor. Toate lucrurile! Noi suntem cu adevărat mostenitori ai lui Dumnezeu! Varianta parafrazată a traducerii The Contemporany English Version a Scripturii spune stfel:

'Opriţi-vă şi cugetaţi o zi sau două la toate acestea. În Cristos, noi suntem mult mai bogaţi decât cel mai înstărit om de pe planetă. '

Însă adevărul acesta este însoţit de un avertisment important. Pasajul din Romani 8 citat mai sus menţionează lămurit cuvântul 'dacă'. Moştenirea noastră e însoţită de o condiţie; cu alte cuvinte, ea nu este primită în mod automat de orice creştin. Care este condiţia? Ca noi să suferim împreună cu El. Citiţi din nou pasajul! Pentru ca domnia alături de Cristos Isus să devină o relaitate, trebuie să dăm piept, să confruntăm şi să învingem orice opoziţie care se ridică în calea a ceea ce-I aparţine aşa cum a făcut-o El. Observaţi cuvintele 'suferim cu adevărat împreună cu El'. Înfrângerea opoziţiei nu presupune un drum presărat cu flori înmiresmate ci o luptă crâncenă, iar lupta este însoţită de suferinţă.

Dar, în cazul nostru, suferinţa nu este cea a unor oameni învinşi. În Romani 8.8 Pavel afirmă că înfruntarea necazurilor poate fi una pozitivă şi plina de speranţă:

'Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. '

Iată principiul-cheie pe care aş vrea să îl înţelegeţi şi să vi-l însuşiţi:

Oricât de mare ar fi presiunea necazurilor pe care le întâmpinaţi, greutatea nici nu se poate compara cu nivelul stăpânirii de care vă veţi bucura după ce luptele vor fi trecute.

Dacă ne trăim viaţa creştină aşa cum se cuvine, vom avea parte de suferinţă. Însă, cu fiecare bătălie câştigată, în noi va triumfa o măsură mai mare de tărie şi de înţelepciune. Pavel nu făcea trimitere numai la slava care ne va fi descoperită când vom sta în faţa scaunului de judecată, în cer, ci vorbea despre beneficiile de care avem parte în prezent.

Când trecem biruitori prin necazuri, nivelul stăpânirii vizibile la care ajungem -în care păşim- este unul mai mare.