Omul cu iubire de sine

   Principii

   Primul principiu - folosul propriu este prioritar.

   Citim in Filipeni 2.21 cuvintele apostolului Pavel: "Ce-i  drept (aceasta insemnand ca este evident, se vede la orice pas), toti umbla dupa foloasele lor...". Este specific oamenilor sa-si caute dreptul lor, sa se indeletniceasca cu o lucrare din care sa le revina lor in primul rand un beneficiu si de multe ori in detrimentul celorlalti. Biblia nu ne spune sa nu ne cautam folosul, adica sa nu te intereseze nimic pentru viata aceasta, dar sa nu calcam peste cadrave, folosul propriu sa nu fie prioritar. Sa nu fim din aceia pe care nu-i intereseaza daca altii au ajuns; important e daca ei au ajuns. Sunt unii care gandesc asa: "Pe mine nu ma intereseaza daca altii au mancat; eu sa fiu satul... Nu conteaza daca altii sunt dezbracati; eu sa fiu imbracat bine... Nu conteaza daca altii nu au ceva; eu sa am. Si cu aceasta, m-am inchis in carapacea mea."

   Cineva isi imagina, caci aici tinde firea umana: daca s-ar putea sa omori pe altul, iar anii care ar trebuie sa-i traiasca el sa-i traiesti tu, multi ar fi ucigasi si si-ar lua asupra lor dreptul de viata, sa-si prelungeasca lor existenta. Totusi, harurile acestea tin de Dumnezeu.

   Al doilea principiu - scopul scuza mijloacele.

   Ieremia 2.33 spune: "Ce bine stii sa-ti intocmesti caile cand este vorba sa cauti sa iubesti; chiar si la nelegiuire te deprinzi". Desigur, ati vazut printre oameni , ca daca cineva a furat ceva, a savarsit un pacat, e socotit vinovat, dar daca eu sunt cel care am furat, am o scuza!  Daca cineva nu vine la adunare este vinovat, dar cand eu nu vin, exista o scuza pentru mine. Daca cineva s-a enervat, este un pacatos, dar daca eu m-am enervat, e vinovat cel care m-a ispitit. Un om cu iubire de sine va sti sa scuze intotdeauna si isi va pastra mereu interesele, gasindu-i vinovati pe altii, si pe sine socotindu-se nevinovat. Dar Biblia ne spune ca "Oricine ai fi tu" omule, nu te poti dezvinovati, invinuindu-i in acelasi timp pe altii (Romani 2.1).

   Al treilea principiu - iubirea de sine se manifesta prin iubirea de bani, slava desarta, placeri. 

   Inteleptul Solomon spunea cateva lucruri de altfel, valabile si pentru el: "Cine iubeste argintul nu se satura niciodata de argint... si aceasta este o desertaciune."

   In iubirea de sine, oamenii sunt in stare sa agoniseasca  atatia bani pana nu mai au ce face cu ei, pana cand nu mai sunt in stare sa doarma din cauza imbuibarilor si problemelor pe care le au, pana cand sunt gata sa-si distruga sanatatea sau chiar sa-si sacrifice copiii, sa sacrifice totul, pentru ca iubesc banul. Se iubesc pe sine prin bani.

   O alta forma de manifestare a iubirii de sine este slava desarta: in Daniel 11.37 se face referire la sistemul de valori ce va conduce lumea zilelor din urma, cand "EUL" se vrea divinizat, fiecare fiind provocat sa se creada, sa descopere in sine un zeu (dumnezeu). Oamenii umbla dupa slava sinelui, sau isi dau reciproc slava. Neacceptand slava care vine de la Dumnezeu si totodata nu dau slava lui Dumnezeu (Romani 1.21)

   Iubirea de placeri este o alta pasiune a firii egoiste.

   Unii oameni se iubesc pe sine prin iubirea de placeri. Solomon scria: "Cine iubeste petrecerile va duce lipsa si cine iubeste vinul si untdelemnul dresurilor nu se imbogateste" (Proverbe 21.17). Deci sunt oameni care nu umbla dupa bani si nu se iubesc pe sine prin bani sau placeri.

   De fapt, aceste trei manifestari ale iubirii de sine sunt cele trei pe care le gasim de-a lungul Bibliei si pretutindeni pe pamant: iubirea de bani, iubirea de slava si iubirea de placeri; altfel spus: pofta ochilor, pofta firii pamantesti si laudarosenia vietii. Omul nu se poate iubi pe sine mai mult decat prin acestea. Oricat s-ar iubi cineva pe sine, mai mult decat sa-si adune bani, sa-si faca un nume, o slava, care maine se va prabusi si mai mult decat sa se desfateze in toate placerile pe care le vede in aceasta lume, cu ce te poti iubi mai mult? Oricat s-ar idolatriza cineva pe sine, oricat ar fi de inalt cultul personalitatii, mai mult de atata nu se poate obtine. Acestea sunt culmile iubirii de sine: sa aduni, sa te lauzi si sa te bucuri de placerile de o clipa ale pacatului.