Numai TU ești de vină!

    Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7:3)

    „Ea e cea mereu cu gura pe mine!”
    „El e cel veșnic nemulțumit și eu sunt de vină pentru toate!”
    „Nu am început eu!”

    De ce imperfecțiunile altuia sunt mai vizibile decât ale noastre? Cum se face că întotdeauna celălalt e de vină, el e capul răutăților, iar noi victimele?
    Cred că ne uităm în direcția greșită. Preferăm să privim la defecte, în loc să ne uităm la calități. Apoi „progresăm”, punem vina, acuzația, eticheta pe altul, doar pentru că nu intră în șablonul nostru. Aproape niciodată nu ne întrebăm dacă nu cumva șablonul e deformat, standardele pe care le avem sunt greșite. Oare noi intrăm în acea „clasă de oameni” care „ne fac fericiți”?
    Grija și nemulțumirea față de altul, în locul cercetării propriei persoane apare încă de la începutul lumii, semn că diavolul și-a început în forță misiunea de ucigaș de oameni. (Ioan 8:44) După ce au încălcat singura poruncă dată de Dumnezeu, nici Adam, nici Eva nu și-au asumat responsabilitatea. Ce au făcut cu vina? Au dat-o mai departe. Bărbatul... femeii, femeia... șarpelui (Geneza 12:13). Mai rămânea ca șarpele să dea vina pe Dumnezeu că a pus pomul acolo și opera era completă. Toți aveau ochii plini de bârne, dar vedeau doar paiele celorlalți!
    După ei, au urmat primele odrasle. Același comportament. Cain l-a ucis pe Abel pentru că a văzut ceva rău în faptul că jertfele fratelui său erau primite cu plăcere de Dumnezeu, pe când ale lui nu. Și asta în condițiile în care Dumnezeu nu a spus că jertfele lui Cain nu sunt primite! Deci, invidia și mânia au primat în inima lui Cain, care l-a găsit vinovat pe Abel, în loc să se uite la el însuși pentru a vedea de ce Domnul nu găsea aceeași plăcere în jerfele lui. (Geneza 4:3-8)
    Continuarea o știi, probabil, în ambele cazuri, iar concluzia e una singură: a arunca vina sau responsabilitatea pentru propriile noastre greșeli asupra celorlalți ne duce întotdeauna spre pierdere, nu spre câștig.
    Din nefericire, păcatul e mai contagios decât SIDA, se transmite mai bine decât orice boală ereditară. De aceea, și astăzi ne găsim fiecare în aceleași greșeli, făcute încă de la începutul omenirii. Oare de ce? Poate pentru că stăm în „zona de confort”, unde noi suntem cei care au întotdeauna dreptate, noi luăm toate deciziile bazate pe independența noastră, noi le știm pe toate, nu mai e nimeni ca noi, iar „ei”... au ceva personal cu noi.
    Asta înseamnă să lași ușa larg deschisă ispitelor, care vin exact în momentele în care te bucuri de liniștea ta prețioasă. Trebuie să fii mereu în gardă, gata pentru orice atac. Ultima dată când am verificat, viața nu era o scenă de telenovele siropoase, ci un front de război (1 Petru 5:8). Vrei, nu vrei, trebuie să te lupți. Vestea bună este că ai tot ce îți trebuie: putere (Efeseni 4:7), arme (2 Corinteni 10:4-5) și, concentrează-te aici foarte tare, chiar pe Cel care se luptă El Însuși pentru victoria ta! (Deuteronom 3:22)
    Când cei de lângă tine te nemulțumesc, se poartă urât, fac greșeli care te scot din sărite, au atitudini care te deranjează, spun lucruri care te umilesc, nu îți acordă atenția, valoarea, respectul pe care consideri că le meriți, crezi că e strict vina lor? Adu-ți aminte ce ne învață Hristos: întotdeauna să le facem altora ce vrem să ni se facă nouă (Luca 6:31). Asta înseamnă să ne comportăm cu alții așa cum vrem să se comporte ei cu noi. Oare faci asta?
    Defectele celor din jurul tău, acele lucruri pe care le tot observi, care te scot din sărite, pe care vrei să le vezi corectate cât de repede posibil sunt, de fapt, reacții. Da, ai citit bine, sunt reacții la felul tău de a fi. Ceva din tine trebuie schimbat, iar Domnul îngăduie aceste ispite ca să realizezi că nu ești într-o relație bună cu El, nu Îl urmezi așa cum ar trebui s-o faci. Nu ești în Adevăr, adică nu stărui în El. Și nu e de mirare, căci dacă ai fi în Adevăr, ai ști că a da vina pe celălalt nu e soluția, ci este o amânare. Practic, lași de pe o zi pe alta rezolvarea unei situații neplăcute, pe care o poți încheia așa cum trebuie: contracarând răul cu binele (1 Tesaloniceni 5:15).
    Nu îi putem schimba pe cei din jur, doar avem impresia că o putem face. Asta e strict treaba și puterea lui Dumnezeu. El este singurul care poate transforma vieți. (Iezechiel 36:26) Singurul lucru pe care îl putem face e să ne rugăm pentru ei și să ne schimbăm pe noi înșine, cu ajutorul Lui.
    Dacă vrei ca lumea să fie mai bună și să nu mai vezi paie în ochii altora, scoate mereu bârna din ochiul tău și dă-i foc! Dacă vei face asta, vei deveni un fiu al Luminii (Efeseni 5:8), iar cei din jur vor vedea schimbarea. Incontestabil, fie se vor apropia și vor dori să îți fie asemenea, fie se vor depărta definitiv de tine. Oricum ar fi, tu vei găsi pacea interioară de care ai nevoie și pe care nu o vei avea niciodată dacă ai ca țintă imperfecțiunile altora, în locul perfecționării tale după șablonul divin: Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Ioan 14:6).