Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru harul Lui

   1. De ce cauţi odihnă, când eşti născut pentru muncă? Pregăteşte-te mai de grabă de răbdare, decât de mângâiere, aşteaptă-te mai de grabă la purtarea crucii decât la gustarea bucuriei. Care om n-ar primi bucuros veselia şi mângâierea sufletească, dacă ar putea s-o aibă şi s-o guste tot mereu? Mângâierile sufleteşti întrec cu mult toate plăcerile lumii şi toate desfătările trupeşti. Toate plăcerile lumii sunt sau ruşinoase sau deşerte, numai plăcerile duhovniceşti sunt dulci şi curate, fiind născute din virtute şi răspândite de Dumnezeu în inimile alese. Nu stă în puterea omului să guste necurmat după voie aceste mângâieri cereşti pentru că ispita nu întârzie să vină.

   2. Ceea ce împiedică venirea mai deasă a mângâierilor cereşti este falsa slobozenie a duhului şi prea marea încredere în sine. Dumnezeu face bine omului, când îi dă harul mângâierii, însă omul face un mare rău când nu mulţumeşte lui Dumnezeu pentru acest har. Şi dacă harul nu se revarsă din belşug peste noi, e din pricină că nu suntem recunoscători faţă de Dătător şi nu-l punem pe seama izvorului de unde a curs. Cine mulţumeşte cum se cuvine, va primi totdeauna har nou. Dumnezeu îl ia de la cei mândri şi-l dă celor smeriţi.

   3. Nu vreau mângâiere care-mi răpeşte pocăinţa, nici nu doresc cugetarea înaltă care mă duce la mândrie. Pentru că nu tot ce este înalt, este şi sfânt, nu tot ce este dulce este şi bun, nu tot ce doreşte omul, este şi curat, si nu tot ce-i place omului, place şi lui Dumnezeu. Îmi place harul care mă face mai smerit, mai cu băgare de seamă, mai gata să mă lepăd de mine însumi. Cine a căpătat învăţătură prin darul harului şi s-a înţelepţit, nu va mai pune pe seama sa vreo bunătate, ci mai degrabă îşi va mărturisi sărăcia şi goliciunea. Dă lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, şi ţie însuţi ce este al tău, adică aşa: dă lui Dumnezeu mulţumire pentru harul primit, iar ţie dă-ţi vina că nu l-ai mai primit şi învaţă că pentru vina ta nu ţi se cade altceva decât pedeapsă.

   4. Aşează-te în locul cel mai de pe urmă şi ţi se va da locul cel mai de sus, căci cel mai de sus se sprijineşte pe cel mai de jos. Cei mai mari sfinţi înaintea lui Dumnezeu au fost cei mai mici în ochii lor, şi cu cât mai înaltă le era chemarea, cu atât erau mai smeriţi în inimile lor. Plini de adevăr şi de mărire cerească, ei n-au dorit slava deşartă. Înteimeiaţi şi întăriţi în Dumnezeu, de nici un vânt al mândriei n-au fost înălţaţi. Punând pe seama lui Dumnezeu tot binele ce l-au primit, ei n-au căutat laudă de la oameni, ci au voit numai pe aceea care vine de la Dumnezeu. Singura lor ţintă, singura lor dorinţă era ca Dumnezeu să fie lăudat şi mărit mai pe sus de toate.

   5. Fii dar mulţumitor chiar pentru cel mai mic bine. Mulţumirea pentru cele mici te va face vednic să primeşti lucruri şi mai mari. Darul cel mai mic să aibă pentru tine acelaşi preţ ca şi darul cel mai însemnat. Dacă vei ţine seama de mărimea Dătătorului, nimic din ce dă El nu ţi se va părea mic şi neînsemnat, căci nu poate fi mic ce vine de la marele Dumnezeu. Pedepse şi lovituri de-ţi va trimite, primeşte-le cu mulţumire, căci El face ca toate câte ni se întâmplă, să fie spre binele nostru. Vrei să păstrezi harul lui Dumnezeu? Fii mulţumitor când ţi-l dă şi răbdător când ţi-l ia, roagă-L să ţi-l dea iarăşi, şi când îl ai, fii smerit şi cu băgare de seamă ca să nu-l pierzi.