Mintea, un câmp de luptă

MINTEA unui om este organul gândirii sale. Prin intermediul ei, omul este capabil să cunoască, să gândească, să-și amintească și să înțeleagă. Intelectul uman, rațiunea, înțelepciunea și priceperea sunt toate atribuții ale minții. În general vorbind, mintea este creierul omului. Mintea este un termen psihologic, pe când creierul este denumirea fiziologică. Mintea din domeniul psihologiei este creierul din domeniul fiziologiei. Mintea omului ocupă un loc important în viața sa, deoarece gândurile sale influențează acțiunile sale.

Biblia relevă că mintea omenească este neobișnuită, în sensul că este un câmp de bătălie în care Satan și duhul său rău se luptă împotriva adevărului și, implicit, împotriva credinciosului. Să ilustrăm această afirmație: Voința omului și duhul său sunt ca o citadelă prin care duhurile rele se luptă încrâncenat s-o cucerească. Terenul deschis în care se duce bătălia pentru cucerirea cetății este mintea omului. Observați descrierea apostolului Pavel: Deși trăim în lume, nu purtăm un război lumesc, căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt lumești, ci au putere divină ca să distrugă fortărețe. Noi distrugem ARGUMENTE și orice OBSTACOL SEMEȚ ce se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Cristos (2 Corinteni 10,3-5). Inițial el ne vorbește despre o bătălie, spunându-ne apoi unde se duce această bătălie pentru ca, în fine, să precizeze obiectivul ei. Această luptă aparține exclusiv domeniului minții omenești. Apostolul Pavel compară argumentele și raționamentele omului cu fortărețele inamicului. El își imaginează mintea ca fiind sub stăpânirea vrăjmașului. Apostolul conchide că multe gânduri de răzvrătire se adăpostesc în aceste fortărețe, care trebuie însă să fie supuse ascultării de Cristos. Toate acestea demonstrează elocvent că mintea omului este teatrul unor lupte în cadrul cărora duhurile rele luptă cu înverșunare împotriva lui Dumnezeu.

Scriptura ne arată că înainte de regenerare, dumnezeul acestei lumi a orbit mințile necredincioșilor, ca aceștia să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu (2 Corinteni 4.4). Versetul acesta confirmă ceea ce afirmase versetul anterior, declarând aici că Satan nu lasă din strânsoarea sa mintea și că o orbește. Unii oameni se consideră, probabil, foarte înțelepți în capacitatea lor de a formula o mulțime de argumente împotriva Evangheliei. Alții s-ar putea să se considere de la sine înțeles că necredința se datorează unei incapacități de înțelegere. Dar adevărul, în ambele cazuri, este că ochii minții omului au fost acoperiți de Satan. Când este ținută strâns de Satan, mintea omului se împietrește. Oamenii dau curs dorințelor trupului și minții lor, ca niște copii ai mâniei, și astfel sunt înstrăinați în mintea lor, deoarece umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu (2 Corinteni 3.14, Efeseni 2.3, Coloseni 1,21, Romani 8.7).

Citind această gamă de versete, vedem limpede că puterile întunericului au o mare priză la mintea omului, aceasta fiind deosebit de susceptibilă la atacurile lui Satan. Cât privește voința omului, emoțiile și trupul său, puterile trupului sunt neputincioase de a face vreun lucru în MOD NEMIJLOCIT. Trebuie mai întâi ca ele să fi câștigat o bucățică de teren acolo. Comparând mințile oamenilor cu fortărețele vrăjmașului, apostolul pare să spună că Satan și duhurile rele au stabilit deja o profundă relație cu mintea omului, pe care o folosesc ca pe un bastion, în care să-și întemnițeze prizonierii. Prin mintea omului ele își impun autoritatea și tot prin mintea prizonierilor lor ei transmit gânduri otrăvite celor din jurul lor, pentru ca aceștia să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. E greu de apreciat cât de mult din filozofia, etica, cunoștințele, cercetările și știința lumii sa provin, de fapt, din puterile întunericului! Dar de un lucru suntem siguri: toate argumentele și obstacolele arogante ce se ridică semeț împotriva cunoștinței lui Dumnezeu sunt fortărețe ale vrăjmașului.

Este oare un lucru ciudat să constatăm cât de receptivă este mintea la puterile întunericului? Oare nu dorința de a cunoaște binele și răul a constituit păcatul inițial comis de omenire, la instigația lui Satan? Prin urmare, mintea omului este extrem de receptivă la influența lui Satan. Dacă am întreprinde un studiu amănunțit al Scripturilor, analizând experiențele sfinților, am constata că toate comunicațiile dintre fortărețele omenești și cele satanice au loc în organul gîndirii, MINTEA. E drept că Satan adesea se folosește de fire -de carne- pentru a obține consimțământul omului, dar în toate cazurile de ademenire, vrăjmașul creează câte un gând prin care să-l seducă pe om. TOATE ISPITELE NE PARVIN SUB FORMA UNOR GÂNDURI.

Întrucât acestea din urmă sunt atât de expuse puterilor întunericului, va trebui să învățăm să ne păzim gândurile.

Anterior regenerării, intelectul omului, îl împiedică să-L cunoască pe Dumnezeu. A fost nevoie să intervină măreața Sa putere pentru a distruge argumentele omului. Aceasta este o lucrare ce trebui să aibă loc cu prilejul nașterii din nou - ceea ce se și întâmplă sub forma pocăinței. Definiția inițială a pocăinței este, pur și simplu SCHIMBAREA MINȚII. În mintea sa, omul este într-o stare de dușmănie față de Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu trebuie să-i schimbe omului mintea, ca să poată apoi dărui viață. În starea sa de om nenăscut din nou, omul posedă o minte întunecată. La regenerarea sa, mintea trece printr-o transformare drastică. Întrucât a fost atât de unită cu diavolul, este vital ca omul să primească de la Dumnezeu o schimbare a minții, o înnoire, înainte de a putea primi o inimă nouă (Fapte 11.18).