Mielul

   Să presupunem că ai deschis cartea Apocalipsa pentru prima dată şi ai ajuns la capitolul cinci, versetul cinci. Citeşti despre Leul din seminţia lui Iuda care a biruit toate piedicile şi acum este în stare să deschidă cartea din mîna dreaptă a Celui ce şade pe scaunul de domnie. La ce te aştepţi să citeşti în versetele următoare? Bineînţeles că aştepţi intrarea puternicului rege al animalelor. Nu este aşa. De fapt Leul nu mai este menţionat a doua oară în această carte. Căile lui Dumnezeu nu încetează niciodată să ne surprindă şi să ne uimească. Aceasta face din Biblie o carte fascinantă care străbate un drum lung care să ne convingă de originea ei divină.

   Chiar în versetul următor, în locul unui leu, apare un miel! El deschide cartea. Dacă ne surprinde să citim despre un miel care a biruit, atunci este uluitor să vedem mai departe că Mielul a fost junghiat. Este un miel de jertfă. Domnul Isus a cîştigat biruinţa asupra vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ai omului nu ca un leu care răcneşte, ci ca un miel lipsit de ajutor.

   Un miel nu este un campion printre oameni, dar în această asemănare vedem cum se descoperă un principiu divin. "Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decît oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decît oamenii" (1 Corinteni 1.18).

   Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeţi şi un teolog minunat, a introdus un nou termen în limbajul religios al lui Israel. "Iată Mielul lui Dumnezeu!" El a văzut că totalitatea animalelor jertfite din Vechiul Testament, care se numărau cu milioanele, şi-a găsit împlinirea lor într-un singur Miel care putea să şteargă păcatul. Abel, fiul lui Adam, a fost primul profet al Mielului lui Dumnezeu. Datorită jertfei de sînge pe pe care a adus-o, Dumnezeu l-a primit, în timp ce fratele său, Cain, a fost respins. Pe drumul de jertfă al Muntelui Moria o întrebare a străbătut veacurile "Unde este jertfa?" (vezi Geneza 22.5-13). Avraam, care era marele prooroc, a dat un răspuns inspirat care putea veni numai de la Duhul lui Dumnezeu: "Fiule, Dumnezeu Însuşi va purta de grijă de mielul pentru arderea de tot".

   Prin sîngele unui miel, fiecare familie dintre copiii lui Israel a scăpat de îngerul nimicitor, în timp ce întîiul născut al fiecărei familii din Egipt a fost ucis. Dumnezeu le-a spus: "Eu voi vedea sîngele şi voi trece pe lîngă voi" (Exod 12.13). Încă o dată în plus, un miel se interpune între oamenii lui Dumnezeu şi nimicire.

   Mielul care a fost junghiat devine acum proeminent în cartea Apopcalipsa. El este pentru totdeauna înaintea Tatălui, în locurile cereşti. Prezenţa Lui acolo este cea care mîntuieşte pe cei care au fost pătaţi de murdăria groaznică a păcatului. Leul cu toată puterea şi autoritatea lui nu poate mîntui. Un Miel supus, nevinovat şi fără pată, biruie pentru noi la scaunul îngrozitor de judecată al unui Dumnezeu sfînt care nu poate tolera păcatul. "Eu sunt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre" (Matei 11.29). Noi am luat în considerare domnia, maiestatea şi slava lui Cristos. Ce descoperire uimitoare este să găseşti blîndeţe şi smerenie în caracterul Lui! Pentru că Domnul Isus a spus, "Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl" şi pentru că blîndeţea este o roadă a Duhului Sfînt putem găsi această calitate în fiecare persoană a divinităţii. Inima omului răscumpărat reacţionează în chip tainic în faţa naturii Dumnezeului şi Creatorului său. Ceva tresaltă în interiorul lui atunci cînd citeşte: "Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriţi le dă har" (1 Petru 5.5). Un simţ al dreptăţii sfinte înfioară sufletul uman cînd descoperă că "cei blînzi vor moşteni pămîntul" (Matei 5.5). Puterea este acordată celor care sunt smeriţi şi supuşi. Domnul Isus a căutat numai plăcerea Tatălui Său şi de aceea a putut să spună: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt" (Matei 28.18). Sutaşul roman a învăţat principiul acesta, iar Domnul Isus a zis despre el: "Vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă atît de mare" (Luca 7.9). Credinţa nu este rezultatul unei îndrăzneli arogante sau al unor pretenţii îngîmfate. Este o acceptare a voii lui Dumnezeu. Sutaşul poruncea în conformitate cu cel mai puternic guvern de pe pămînt. El a văzut în Domnul Isus aceeaşi supunere faţă de puterea cerească şi şi-a dat seama că Domnul Isus putea să alunge puterile spirituale printr-un simplu cuvînt.

   Cînd Mielul a deschis cartea, s-au dezlănţuit nenorocirile pe faţa pămîntului. Capacitatea Lui de a produce haos care devastează lumea întreagă ar trebui să reprezinte o problemă pentru cei care devastează lumea întreagă, ar trebui să reprezinte o problemă pentru cei care sunt învăţaţi că nenorocirea, pieirea şi boala vin numai de la Satan. Ei spun că numai lucrurile bune şi plăcute vin de la Dumnezeu, împotrivindu-se şi acuzînd orice întîmplare care deranjează confortul şi liniştea vieţii lor zilnice. Pentru ei, Iov a fost un ignorant lipsit de ajutor care nu cunoştea lupta spirituală. Chiar şi apostolul Pavel e pus sub semnul întrebării din cauza ţepuşului său în carne şi a stăruinţei lui îndîrjite de a merge la Ierusalim unde-l aşteptau lanţuri şi necazuri.

   Mielul este vrednic să deschidă cartea datorită puterii Lui de a mîntui. Guvernele au încercat toate metodele de reformă socială, care să reabiliteze oamenii căzuţi. Marile eforturi şi sume de bani civilizează, educă şi complică. Naţiunile Unite s-au format pentru ca societatea lumii să poată negocia, comunica şi rezolva diferenţele care apar în rîndul ei. Cu toate acestea, problemele planetei noastre merg din rău în mai rău. Deci nici o sursă pămîntească nu poate să rupă peceţile cărţii lui Dumnezeu. Cerul ţi-a trimis răspunsul jos pe pămnînt, într-o formă umană şi răstignit pe o cruce.

   El rupe puterea păcatului şi eliberează deţinuţii.

   Sîngele Lui poate curăţi pe cel mai murdar.

   Sîngele Lui este folositor pentru mine.

   El izbăveşte pe omul occidental de sine însuşi ca să slujească lui Dumnezeu. El rupe lanţurile ignoranţei păgîne şi ale poftelor diabolice şi aduce pe vînătorii de capete şi pe indigenii sălbatici înaintea scaunului de domnie al Tatălui Său. El demască faţa înşelătoare a religiilor orientale în aşa fel încît şi asiaticii încătuşaţi să experimenteze slava lui Dumnezeu. Numai sîngele Mielului are puterea să răscumpere o rasă umană vîndută robiei satanice.

   Mielul lui Dumnezeu are puterea unui leu, iar la sfîrşitul capitolului 7 şi în Apocalipsa citim că are autoritatea şi a unui Păstor. Acestea sunt nişte paradoxuri minunate. Ce miel neobişnuit, şi putem fi siguri de asta, că cei care Îl urmează sunt şi ei foarte deosebiţi! Aceasta pentru că ei sunt o proprietate a lui Dumnezeu, cumpărată în mod special şi separată de resul oamenilor. A spune că ei mărşăluiesc la bătaia unui alt toboşar ar fi o afirmaţie incompletă. Ei privesc lucrurile cu ochi diferiţi de restul lumii. În ei este sădită o sămînţă divină atunci cînd sunt născuţi de sus. Ei am primit semnul Mielului şi sunt pecetluiţi pentru Dumnezeu. Ei nu se pot conforma lumii pentru că ei nu sunt din lume. Ei depind de Dumnezeu aşa cum un astronaut depinde de costumul lui spaţial. A-i despărţi de Cristos înseamnă moarte sigură. Sistemul lumii actuale îi sufocă. Nu văd în el nici un viitor.

   Făţarnicii care pretind că sunt creştini, dar a căror natură aderă şi se încrede în surse pămînteşti vor găsi un mediu ostil. Acolo vor muri de foame neştiind ce înseamnă să depindă de Domnul ca păstor al lor. Psalmul 23 va continua să-Şi îndeplinească slujba Lui de-a lungul veşniciei. Noi venim la El pentru că este Salvatorul nostru care ne spală şi ne iartă de păcate, dar şi pentru că este Domn şi ne asigură întreţinerea şi călăuzirea pentru acum şi pentru veşnicie. El ne-a făcut să părăsim cu bucurie lucrurile care pentru noi erau cîştiguri şi să le socotim ca un gunoi. Profesiile, bogăţiile şi preferinţele personale au fost răstignite pe crucea Lui. În schimb, El suplineşte nevoile noastre. El hrăneşte şi conduce turma Lui supusă la păşunile slavei.