Menirea omului pe pământ

Lucrarea de față își propune să răspundă la următoarele întrebări:

Cum a ajuns omul să fie condamnat pentru Iad?

De ce omul trebuie să ajungă în Iad, dacă nu se încrede în Domnul Iisus și nu se pocăiește?

Este Dumnezeu rău?

Care este scopul nostru pe pământ?

Există iertare prin fapte bune?

Este bine de menționat faptul, că Dumnezeu l-a creat pe om (Gen 1. 26; 2. 6 etc. ), să trăiască, să fie fericit și să-L reprezinte pe pământ (Gen. 1. 28). Dar, datorită faptului că, omul a păcătuit în grădina Eden, ascultând de Satan, omul a ajuns să fie alungat din această gradină; rupându-se astfel legătura cu Dumnezeu datorită neascultării; omul a pierdut totodată și autoritatea pe care Dumnezeu i-a dat-o, ajungând în final să fie condamnat pentru Iad (Gen. 3. 23-24; Rom. 6. 23).

Firesc vorbind, când un om, încalcă legea aceasta firească, ca de exemplu: să fure, să încalce legile de circulație etc. , justiția, trebuie să aplice legea. Dacă justiția nu face astfel, înseamnă că este nedreaptă, coruptă. Din acest motiv, legea trebuie împlinită, ca astfel, brațul legii, să nu fie nedrept.

Un alt exemplu: dacă un criminal, omoară copilul unei familii, și acest criminal, ajunge înaintea judecătorului, iar judecătorul iar zice: eu sunt un judecător bun, de aceea îți dau drumul, pentru că ai și fapte bune pe lângă toate crimele comise, ce-ar zice această familie? Oare va fi ceva drept din partea judecătorului, sau va fi o nedreptate, pentru că, nu aplică legea? Da, ar fi mare nedreptate!

De aceea, legea trebuie satisfăcută, altminteri, cel care trebuia s-o aplice, și n-a făcut-o, este nedrept.

Noi, toți oamenii, am încălcat legea lui Dumnezeu (Rom. 3. 10-18), lege care spune că, plata păcatului este moartea (Rom. 6. 23). Dacă Dumnezeu, nu ne-ar trimite în Iad, conform legii, El ar fi nedrept. Acest fapt, este imposibil, pentru că El, a spus, că nu consideră pe cel vinovat, nevinovat (Exod 34. 7). Deoarece, cine consideră pe cel vinovat, nevinovat, este o scârbă (Prov. 17. 15).

Concluzia este că, noi suntem vinovați, și dacă Dumnezeu ne-ar considera nevinovați, El (Dumnezeu), ar deveni o scârbă. Dar, acum intervine dragostea cea fără de margini a lui Dumnezeu (1 Ioan 4. 10) care este drept și sfânt, nu rău (Lev. 19. 2; Ps. 5. 4; Ier. 12. 1). El, L-a trimis pe Singurul Său Fiu, să plătească pentru păcatele noastre, murind pe cruce, să devenim din vinovați, nevinovați. Și astfel, să avem o șansă să scăpam de iad (Ioan 3. 16).

Domnul Iisus, ne-a plătit păcatele, dar pentru a beneficia de jertfa Lui, El pune condiția, să ascultăm de El, adică să împlinim poruncile Lui (Evrei 5. 9). Și, în definitiv, scopul nostru pe pământ, acesta este: să ne temem de Dumnezeu şi să păzim poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău (Ecles. 12. 13-14).

De aceea, la judecată înaintea lui Dumnezeu, nu există iertare prin fapte bune (Efes. 2. 8), ci, numai dacă aici pe pământ am primit pe Domnul Iisus la cârma vieții noastre (Matei 9. 6), ca la judecată, Domnul Iisus să fie Apărătorul nostru.

Domnul Iisus, va mântui de Iad (Rom. 5. 9) pe oamenii care ascultă de El (Evrei 5. 9) pentru că, El le-a plătit toate nenumăratele păcate (Rom. 6. 23). Întrucât, El a purtat pedeapsa păcatelor (1 Petru 2. 24), și nu va mai fi nevoie ca cei care ascultă de El să mai fie pedepsiți pentru ele, pentru că, a fost dat sângele Fiul lui Dumnezeu ca plată (F. A 20. 28; Evrei 9. 12; Apoc. 1. 5), ca prin credința în El, să ajungă în Împărăția Cerurilor (Rai).

Domnul Iisus, ieri, a fost creator (Ioan 1. 1-3; Col. 1. 16; Apoc. 4. 11), astăzi, mântuitor (Evrei 5. 9), dar mâine, judecător (Iosua 22. 18; F. A 17. 30-31; Rom. 2. 16; 2 Cor. 5. 10); nu te lăsa amăgit, spunând: ”mâine”, fiindcă, aceasta este de la cel rău.

Astăzi, mântuiește-ți sufletul, nu-ți împietri inima, zice Domnul, întoarce-te la El din toată inima (Evrei 3. 7-8), și vei fi mântuit.