Cum să birui păcatul ?

Cum să birui păcatul?

Din Sfintele Scripturi, aflăm că omul este constituit din: duh, suflet și trup (1 Tes. 5.3).

Despre duhul omului, aflăm că: el dă viață trupului (Iov. 34.4-15; Luca 8.5; Ioan 6.3; Apoc. 11.1), coordonează gândirea (Iov 20.3; Ps. 77.6; Efes. 4.3), dă pricepere (Iov. 32.8), întreprinde execuțiile și vorbirea omului ( Iov 20.3; 32.8; Ezec. 1.2,0; F. A 20.2); duhul omului poate fi: mâhnit ( Ps. 77.3; 143.4; Prov. 15.3; Is. 65.4; 66.2), zdrobit (Ps. 34.8), plin de râvnă (Matei 26.1; Rom. 12.1); duhul omului cunoaște toate lucrurile din om (1 Cor. 2.1); duhul omului se poate ruga (1 Cor. 14.4-15).

Despre suflet, aflăm că el este viu (Gen. 2.7), și poate iubi (Lev. 26.1; Deut. 10.2), dar și urî (Lev. 26.0,3 ); sufletul poate fi mâhnit (Num. 30.3; Ps. 42.6; 44.5), îndurerat (Deut. 28.5), întristat (1 Sam. 2.3; Iov 14.2; 19.2; Matei 26.8) neliniștit (Gen. 42.1; Judec. 16.6), înviorat (Rut 4.5; Ps. 19.7; 23.3; 94.9; Prov. 25.3), amărât (1 Sam. 1.0; Prov. 31.6; Ezec. 27.1); sufletul poate dori (Deut. 18.6; 1 Regi 11.7; Iov 23: . 3; Ps. 42.1; Ecclezi. 6.2; Is. 26.9), tânji (Iov 19.7; 84.2; 107.5; 119.1), suspina (Ps. 84.2; 143.6; Is. 26.8), nădăjdui (Ps. 33.0; 130.5), plânge (Ps. 119.8; Is. 16.1), mânia (Ecclezi. 7.9); sufletul poate fi însetat și flămând (Ps. 107.9; Ps. 42.2; 63.1; 63.5; Ier. 31.5); sufletul poate fi îngrijorat (Ps. 13.2), pustiu (Ps. 35.2), vesel (Ps. 16.9; 35.9; 86.4; Ecclezi. 2.4; Is. 61.0), bolnav (Ps. 41.4); sufletul poate fi întemnițat, dar și izbăvit (Ps. 6.4; . 142.7); sufletul poate fi împovărat (Ier. 26.9), tulburat (Ioan 12.7).

Trupul omului cuprinde sistemul nervos prin care duhul omului îl coordonează, iar prin intermediul inimii, sufletul își transmite simțămintele pe care le are (de iubire, de ură, de mânie, de întristare, de îngrijorare etc.).

În pofida celor spuse, mai trebuie amintit faptul că, acțiunile omului sunt executate de trup, doar atunci când sufletul dorește și se pune de acord cu duhul omului. Deci gândul este într-o armonie perfectă cu dorința; duhul omului este într-o armonie perfectă cu sufletul.
Așadar, în clipa când îi este dat frâu unui gând, sufletul dorește, iar în acel moment duhul dispute cu propriile gânduri (Rom. 2.5), iar ca urmare, urmează săvârșirea acelei dorințe (Ier. 2.3).

Din Sfintele Scripturi, mai aflăm că, omul a fost făcut de Dumnezeu, fără prihană (Ecles 7.9). Însă, datorită păcatului făcut în grădina Edenului, omul a fost vândut rob păcatului (Rom. 7.4). De aceea, orice om, care se naște pe acest pământ este născut în păcat (Ps. 51.5).

Iov spunea: ”Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul„ (Iov 14.4).

Din acest motiv, omul trebuie să fie născut din nou (Ioan 3.7), din Duhul Sfânt, ca astfel păcatul să nu mai domnească peste el.

Nașterea din Dumnezeu și biruința asupra lumii (păcatului), se realizează numai prin credința în Domnul Iisus Hristos (Ioan 1.2-13; 1 Ioan 5.5) și ascultarea față de El (Evrei 5.9).

Porunca pe care omul trebuie să o împlinească, pentru a putea fi schimbat, de Duhul lui Dumnezeu (Ioan 3.5; 2 Cor. 3.8; Tit 3.5), este pocăința (Rom. 12.2; Efes. 4.7; 23).

Ce este pocăința?

În sensul propriu al cuvântului din limba greacă, pocăința, înseamnă metanoia, adică schimbarea modului de gândire. A te pocăi, înseamnă a lepăda gândirea proprie care contravine învățăturilor biblice și, a adopta gândirea lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi (1 Cor. 2.6).

Apostolul Pavel, li se adresează în felul următor creștinilor din Roma: ” Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? . . Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! ... Astfel, deci, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.”(Rom. 7.4-25)

După cum putem observa din acest pasaj, credinciosul, trebuie să slujească legii lui Dumnezeu, cu mintea (Rom. 1.9), până va ajunge la starea în care Duhul Sfânt îl va izbăvi de păcat (Ioan 8.1-32; Rom. 8.2; 2 Tim. 2.5).

În realizarea biruinței, omul, trebuie să surpe întăriturile minții, și orice gând să-l facă rob ascultării de Domnul Iisus Hristos (2 Cor. 10.5). De asemenea, trebuie să se înrădăcineze tot mai mult în învățăturile apostolilor și să-și umple gândirea cu Cuvântul Domnului Iisus Hristos (Ps. 119.1; Col. 2.7; 3.6).

În Sfintele Scripturi, aflăm că, Dumnezeu îi mântuiește pe cei săraci și zdrobiți, în duh (Ps. 34.8; Matei 5.3). Am amintit mai sus, că duhul este cel ce se ocupă cu gândirea și întreprinderea acțiunilor.

De aceea, prin lepădarea gândurilor, care contravin Sfintelor Scripturi, și prin umplerea cu Cuvântul Domnului Iisus Hristos, duhul nostru, va întreprinde doar acțiunile ce ne sunt prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu. Întrucât, vom ajunge să fim un singur duh cu Domnul (1 Cor. 6.7).

De asemenea, prin ascultarea de adevăr, Duhul Sfânt, ne va curăța sufletul de simțămintele rele pe care le-am putea avea (1 Petru 1.2).

De ce cad în păcat?

În Ps. 78.0, aflăm că, Fiii lui Efraim, au dat dosul în ziua luptei, pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu, și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.

În Iosua 7.3, citim că, Dumnezeu spune lui Iosua, că nu va putea birui, atâta timp, cât în mijlocul poporului, se află lucruri date spre nimicire.

În pofida celor spuse, cauza biruinței păcatului, se datorează ne lepădării totale de sine și de gândurile rele (Ps. 81.8-14; Matei 16.4). Căci, duhul omului, nu a fost credincios lui Dumnezeu (Ps. 78.8), întrucât, s-a lăsat călăuzit de lucrurile date spre nimicire, aflate în el (Ezec. 11.1).