Bazându-ne pe caracterul lui Dumnezeu

Una dintre căile prin care încearcă duşmanul să ne îndepărteze de încrederea în Dumnezeu este pervertirea perceptiei noastre cu privire la caracterul Său. Aşa a procedat şi în Eden, cu Eva, când a întrebat-o:

'Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: 'Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină! ' Genesa 3.1.

El a răstălmăcit porunca lui Dumnezeu, în aşa fel încât să atace şi să deformeze caracterul Său. Dumnezeu spusese:

'Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mânânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. ' Genesa 2.16-17

În esenţă, şarpele i-s spus Evei: 'Dumnezeu nu vă permite accesul la nimic din ceea ce este bun. ' Însă accentul pus de Dumnezeu era diferit: 'Poţi să mănânci după plăcere, cu excepţia... ' Dumnezeu dăduse oamenilor întreaga grădină să se bucure de ea şi d eorice rod al pomilor, cu excepţia unuia singur. Şarpele a deformat modul în care-L vedea femeia pe Dumnezeu spunându-i: 'Lui Dumnezeu nu-I pasă într-adevăr de voi. Ce bunatăţi ţine ascunse de voi: Este limpede că nu vă iubeşte aşa cum credeaţi. Înseamnă că nu este un Dumnezeu bun! ' Eva a fost amăgită şi a crezut o minciună despre caracterul lui Dumnezeu. Atunci a fost stârnită dorinţa de a păcătui, fiindcă, pentru ea, Cuvântul lui Dumnezeu nu mai însemna viaţă, ci lege. Şi PUTEREA PĂCATULUI ESTE LEGEA' *1 Corinteni 15.56

Duşmanul acţionează în acelaşi fel şi astăzi. El perverteşte caracterul lui Dumnezeu Tatăl, în ochii copiilor Săi. Cu toţii am avut parte în viaţă de persoane care şi-au exercitat asupra noastră autoritatea, precum taţi, profesori, şefi, angajaţi ai guvernului, care au dat dovadă de egoism şi de lipsă de iubire. Fiindcă asociem caracterul acestora cu ideea de autoritate, ne este uşor să transferăm natura lor asupra lui Dumnezeu, fiindcă Acesta din urmă constituie autoritatea supremă. Duşmanul a distorsionat cu măiestrie caracterul Tatălui prin deformarea perspectivei noastre asupra taţilor noştri pământeşti. Dumnezeu spune că, înainte de revenirea lui Isus:

'El va întoarce inima părinţilor spre copii' Maleahi 4.6

Caracterul sau natura Lui vor fi oglindite de liderii Săi, iar aceasta va constitui un catalizator al vindecării. Când vei şti că Dumnezeu nu ar acţiona niciodată într-un mod prin care să-ţi facă rau sau care să te distrugă şi că orice face sau nu face El în viaţa ta este doar spre binele tău, atunci I te vei dărui de bunăvoie. Vei fi gata să te alături cu bucurie celor care-şi dau viaţa de dragul Stapânului lor. Dacă te-ai dăruit pe deplin lui Isus şi te-ai lăsat în grija Lui, nu mai poţi fi jicnit, fiindcă nu-ţi mai aprţii. Cei care se lasă doborâţi de răni şi de dezamăgiri sunt cei care au venit la Isus de dragul a ceea ce le poate El oferi, nu de dragul Lui. Când avem această atitudine, vom fi dezamăgiti cu usurinţă. Egoismul ne face să vedem pe o rază scurtă în jurul nostru. Suntem incapabili să privim circumstanţele noastre imediate prin ochii credinţei. Când viaţa noastră este într-adevăr pierdută în Isus, Îi cunoaştem caracterul şi-I împărtăşim bucuria. Nu putem fi dărâmaţi ori scufundaţi.

Este usor să ne lăsăm pradă ofenselor când judecăm prin prisma contextului si a împrejurărilor fireşti în care ne aflăm. Însă aceasta nu echivalează cu folosirea ochilor spirituali. Deseori, Dumnezeu nu-mi răspunde în modul sau în intervalul considerat de mine absolut necesar. Dar, când privesc înapoi la fiecare dintre aceste cazuri, înţeleg şi pot vedea înţelepciunea Sa.

Se întâmplă uneori ca fiii şi fiicele noastre să nu înţeleagă metodele sau logica din spatele pregătirii pe care vrem să le-o dăm. Încercăm să le explicăm celor mai mari, ca să poată trage foloase de pe urma înţelepciunii noastre. Însă, uneori, se poate să nu înţeleagă sau să nu fie de acord cu noi din pricina imaturităţii lor; mai târziu, în viaţă, ne vor da dreptate. Sau poate că motivul acţiunilor noastre este acela al testării ascultării, iubirii şi maturităţii lor. La fel se întâmplă şi cu Tatal nostru din ceruri. În aceste situaţii, credinţa spune: 'MĂ ÎNCRED ÎN TINE, DEŞI NU ÎNŢELEG. '

În Evrei 11.35-39 îi găsim menţionaţi pe cei care nu au văzut niciodată împlinirea promisiunilor făcute lor de Dumnezeu dar care, cu toate acestea, nu au şovăit vreodată:

'unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut sa primeasca izbavirea care li se dădea si au fost chinuiţi. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi -ei, de care lumea nu era vrednică- au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin pesteri şi prin crăpăturile pământului. Toţi aceştia măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit. '

Aceşti oameni hotărâseră că Dumnezeu era tot ce-şi doreau, oricare ar fi fost costul. Au crezut în El chiar şi atunci când au murit fără să vadă promisiunile împlinite. Nu se puteau lăsa doborâţi de amărăciunea ofenselor!

Noi avem o temelie şi radăcini puternice atunci când purtăm în inimă această iubire intensă şi încredere în Dumnezeu. Nicio furtună, oricât de vijelioasă, nu ne poate clinti vreodată. Tăria aceasta nu izvorăşte din voinţa sau din personalitatea noastră puternică, ci este un dar al harului pentru toti ce-şi pun încrederea în Dumnezeu, lepadând încrederea în sine. Însă, pentru a te dărui pe tine însuţi într-un abandon deplin, trebuie să-L cunoşti pe Cel care-ţi păstrează viaţa.