Adevărul de seară

E spre seară. Puţin obosită, venind agale de la muncă, văd în drumul meu, deoparte pe trotuar un grup de bătrâni aşteptând ceva... Ştiam ce anume, şi am zâmbit în sinea mea. Oare acesta să fie unul dintre motivele pentru care ei aşteapt să mai treacă încă o altă zi? încă o înserare? Am plecat acasă...şi au trecut alte seri şi m-am gândit să scriu ceva despre imaginea asta `tragică`, aş putea spune! Generaţia tânără...are ispitele ei, are şi ea motivele ei pentru care să mai dorească să treacă o zi, încă o înserare... Dar, şi bătrânii observ că mai supravieţuiesc pentru ceva...

Acel ceva e... `Adevărul de seară`! Ce găsesc acolo ei? O mângâiere pentru anii bătrâneţii? Un zâmbet peste un chip obosit de ani şi ridat? Un sfat bun, care să-i încurajeze să-şi trăiască ultimii ani din viaţă cu demnitate? Nu! Sunt convinsă că nu! Acolo e vorba de crime, de ură, de trădare, de viaţă trăită la cel mai scăzut nivel...de la compromisuri, la furturi şi imoralitate! Vedete şi politicieni care au uitat ce înseamnă să fii om! `Adevărul de seară`.... e ziarul cu care se hrănesc pensionarii noştri, pentru că e gratuit şi aşa îşi mai clătesc şi ei puţin ochii! Si, Doamne... cât de departe suntem de viziunea TA!

Îmi trebuie doar o clipă să privesc cerul necuprins de frumuseţe albastră şi apoi seara, înstelat cu puncte albe strălucitoare şi să-mi dau seama că în El, există Adevărul! Doar să merg într-o pădure de toamnă, şi să-mi fac ochii de aur privind la frunzele deosebit colorate... şi printre crengile goale să întrepătrund razele calde ale Soarelui şi să recunosc în toate acestea ... Adevărul! Să vad o bătrânică obosită de anii trudnici de pe acest pământ, stând într-un parc cu faţa spre Soare, aşteptând căldura Lui... şi să-mi dau seama că inconştient, ea tânjeşte după Adevăr! Iar pentru cei care Te cunosc Isuse… O Carte ce de vremi a supravieţuit contradicţiilor şi necredinţei multor oameni, are menirea să proclame Adevărul! Nu de seară, nu de zi sau dimineaţă.... ci de-o Veşnicie şi pentru Veşnicie! Apoi, plecaţi pe genunchi, cu lacrimi în ochi, cuprinşi de frumuseţea Slavei Tale... copiii Tăi te recunosc ca Domn, ca Împărat, ca Frate! Şi Tu, ruga le-o asculţi şi-aduci şi Soare şi zâmbet şi senin în viaţa lor obosită de timp!

Doamne, Tu eşti ADEVĂRUL!