text Editoriale crestine

Un scurt popas, în prag de vară...

de Andrada Popa
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andrada Popa

Se duc zilele, timpul zboară și iată-ne ajunși la jumătatea anului 2021. Deja e vară, anotimpul mult așteptat de toți pentru o deconectare temporară de la activitățile cotidiene, pentru călătorii, vacanțe, vreme bună, (mai mult) timp cu cei dragi, relaxare și odihnă...

Aș vrea să-ți întrerup „visarea” pentru câteva minute și, în timp ce vei citi rândurile care urmează, aș vrea să ai câteva momente de reflecție, de meditare. Mă rog ca Dumnezeu să îți vorbească prin câteva simple gânduri așternute în scris...

Am început anul cu mai mult sau mai puțin entuziasm, dar pentru majoritatea, 2021 a fost speranța unei reveniri la „normalitate”, speranța unui nou început. Poate ți-ai pus unele dorințe la început de an, poate ți-ai propus anumite ținte și ai avut unele așteptări... nu aș vrea să supra-spiritualizez ideile, pentru că sunt sigură că, oameni fiind, am avut și dorințe de ordin uman, pământesc, dorințe care nu cred că sunt greșite, atât timp cât sunt făcute având călăuzirea și pacea lui Dumnezeu, și în același timp, care nu ne abat de la Calea spre Cer. Dar... nu neapărat pe acestea aș vrea să le aduc în prim plan.

Spiritual vorbind, cred că fiecare din noi ne-am pus anumite dorințe, ne-am fixat niște ținte. Chiar ca biserică, ne-am propus anul acesta să fim roditori, având ca deziderat versetul din Ioan 8:15: „Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.”

Nu știu care au fost dorințele tale în prag de an nou; poate ai vrut să fii mai activ în slujire, să te apropii mai mult de Dumnezeu în rugăciune, să ai zilnic timp de părtășie cu El sau să vorbești celorlalți despre Hristos. Fiecare știm ce ne-am dorit, ce am pus înaintea Domnului.

Întrebarea pe care vreau să o lansez azi, la mijloc de an, este: Unde ești, drag cititor, în raport cu aceste planuri? Ai reușit să te focusezi pe relația ta cu Dumnezeu, în mijlocul tuturor provocărilor cu care ai avut de-a face până acum în 2021?

Planurile sunt bune, dacă la temelia lor este Dumnezeu. Dar, uneori e greu să le pui în practică... și să fii constant...

Poate te uiți în urmă și constați că 2021 nu a fost așa cum ți-ai imaginat că va fi, deci nici planurile nu au fost așa de realizabile pe cât sperai... și asta produce dezamăgire, frustrare... Poate un timp ai reușit să împlinești ceea ce ți-ai propus, dar s-a produs ceva care te-a făcut să o „lași mai moale” cu credința... și astfel, te-ai depărtat mai mult de Țintă, decât erai la început de an... Poate citești aceste rânduri și te gândești că nu ai planificat ceva din punct de vedere spiritual, poate ai mers mai mult din inerție, fără să te concentrezi prea mult la rezultate...

Indiferent din care categorie faci parte, am o veste foarte bună pentru tine azi: cu Dumnezeu, chiar azi poți avea parte de un nou început. Da, nu e 1 ianuarie, nu e foarte „în trend” să îți propui ținte acum, dar nu privi lucrurile astfel. Ne aflăm la jumătatea anului, iar Dumnezeu ți-a dat harul de a trăi până acum și fiecare zi e un dar din Mâna Sa: „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plâng. lui Ieremia 3:22-23)

Nu lăsa zilele să se scurgă, fără să te bucuri de binecuvântările Domnului! E momentul să te rededici Lui, să-I cauți prezența și călăuzirea. Poate planurile nu au mers până acum sau te-ai împotmolit, pentru că ai încercat să faci lucrurile pe cont propriu, fără călăuzirea lui Dumnezeu sau poate te-ai lăsat ispitit și înșelat de cel rău...

E momentul unui nou început, chiar aici, chiar acum! Nu ezita să-I vorbești Domnului despre temerile tale, falimente, eșecuri, despre starea de neputință în care te simți... El îți e alături, te ascultă și va lucra!

Mă rog să nu lași să treacă timpul, să ți se scurgă printre degete, ci să rămâi lângă Dumnezeu, luptând cu tărie pentru Împărăția Sa și pentru împlinirea planului bun pe care Îl are pregătit pentru tine!

Dumnezeu să ne ajute pe toți la aceasta!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise