text Editoriale crestine

"Daruri ce nu-si pierd valoarea"

11 aprilie 2025

Categorie: Editoriale crestine

 

E mare har ca an dupa an sa putem sa sarbatorim Sarbatoarea. Mi-as dori ca in fiecare an sarbatoarea aceasta sa devina tot mai mult o sarbatoare pe care o inchinam Domnului, sa cautam sa-I fim placuti Domnului, sa-L cinstim  si sa facem voia Lui.

Obisnuim sa ne facem daruri, e frumos, e bine… gandindu-ma la toate darurile care le-am facut celor dragi, vreau sa va-ntreb: darul pe care l-ati facut an dupa an ce valoare va mai avea peste ani, creste valoarea sau scade, dar darurile oferite de Dumnezeu omenirii sunt daruri care nu-si pierd niciodata valoarea, au fost oferite omenirii acum mai bine de 2000 de ani si azi dupa 2000 de ani sunt la fel de pretioase ca atunci daca nu chiar mai valoroase ca atunci.

Unul din darurile oferite omenirii este Darul Revelatiei, cand Cuvantul s-a-ntrupat a adus cu Sine revelatia unui Tata iubitor. Daca n-ar fi venit Fiul la noi nu l-am fi inteles niciodata pe Tatal, nu L-am fi cunoscut, nu am fi inteles cum bate inima de Tata a lui Dumnezeu, dar El a venit in lume ca oricine Il vede pe El sa-L vada pe Tatal.

Alt dar este Darul Harului, noi toti am primit din plinatatea Lui har dupa har, harul si adevarul au venit prin Isus Hristos, un dar ce nu-si pierde valoarea si nu se devalorizeaza niciodata este darul harului, datorita acestui dar milioane de oameni credinciosi nu sunt pedepsiti pentru pacatele lor ci primesc mantuirea si viata vesnica.

Darul Regenerarii: a venit Cuvantul pe pamant sa regenereze toata omenirea.

Cati dintre noi suntem siguri ca am primit darurile lui Dumnezeu?

Pastor Moise VRAJITOR

 

sursa: https://biserica2.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise