Zidul despărţirii de Dumnezeu și rugăciunea

   Ne luptăm zilnic cu slăbiciunile noastre indiferent de numărul de ani pe care i-am petrecut pe calea credinței. În unele lupte am biruit iar în alte lupte înca ne rugăm pentru izbăvire. De aceea nimeni nu poate spune că este desăvârșit pe calea lui Dumnezeu.
   Dar chiar dacă greșim în multe feluri, chiar dacă uneori suntem biruiți, cea mai mare înfrângere este aceea de a uita Cine ne iubește…!
   Deseori suntem înșelați de cel rău și credem că suntem lepădați de Dumnezeu și condamnați pentru vecie. Dar iată ce spune Domnul: Isaia 59:1 “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,” Isaia 59:2 “ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru”.
   Fiecare păcat este o cărămida, fiecare nelegiuire este o cărămidă dar nu un zid. În fapt, zidul se ridică atunci când uiți că Dumnezeu a murit la Golgota pentru tine, când nu mai ai curajul de a mărturisi lui Dumnezeu vina ta, când intri în disperare crezând că destinul tău este să rămâi cu porcii, râvnind după roșcovele.
   Toți avem multe cărămizi, multe păcate dar nu trebuie să înălțăm un zid între noi și Dumnezeu. Să ne mărturisim cu lacrimi durerea înfrângerii, să ne cerem iertare de la Dumnezeu ca să nu construim cu mâna noastră zidul despărțirii.
   Dumnezeu se miră de acest zid pe care noi îl ridicâm atunci când uităm că Fiul Lui, Hristos, a murit la cruce pentru noi. El zice: “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască” …de aceea spune: Isaia 1:18 “Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.”

      Haideți să vorbim cu Dumnezeu ca orice zid vinovat să se surpe…