Strigăt pentru rugăciune!

   Standardul spiritual al unei adunări sunt rugăciunile din ea. Nu cântările, nici predicatorii, nici mașinile, nici stația, nici transmisia live.

   Dacă Biserica are nevoie de ceva este întoarcerea la rugăciune. Dacă un credincios nu se “înțelege” bine cu Tatăl, poți să-i predici lucruri cât mai interesante că nu-l ajută la nimic. Poți să-l ții în picioare la ”worship” o oră, că în afară de durerea fizică de picioare nu va simți altceva.

   “Casa mea se va numi o casă de rugăciune…” ~ Matei 21:13a.

   Dacă vreau să știu cum se înțelege un copil cu tatăl lui, ar fi necesar să asist la o discuție între cei doi. Tot așa, dacă vrei să știi cum se înțelege un credincios cu Tatăl lui, ascultă-l cum se roagă...
   Sunt tot mai îngrijorat că cântăm o oră și ne rugăm 5 minute. Ne plac lucrurile noi, să nu ne plictisim la biserică. Dar asta e tare asemănător cu teatrul și cinema-ul, că nici acolo nu te plictisești.
   Oameni buni, avem nevoie de foc! Trebuie să stăm în fața unui rug aprins în viață, să auzim o Voce care să ne schimbe  și apoi, în drumul spre Canaan, să urcăm tot mai des pe munte și să coborâm de acolo schimbați la față după ce am stat în PĂRTĂȘIE cu Dumnezeu.
   Am fost întrebat recent: De ce nu se roagă tinerii? Simplu. Pentru că în mare parte nici părinții nu se mai roagă, altarele familiale fiind înlocuite cu altfel de altare... Avem rugăciuni “fast”, de 5 minute, ca să ne mulțumim conștiința. Nu apucăm să începem rugăciunea, că deja trebuie să o terminăm, întrucât intră cel de la pian sau chitară cu acorduri pentru o nouă cântare. Defapt rugăciunea în multe părți e privită deja ca ceva demodat.
   Bine spunea Ravenhill: “Acest creştinism de genul „du-te la biserică o dată pe săptămână, dă zeciuială şi cântă în cor” este o farsă, dacă aceasta este limita slujirii noastre creştine şi măsura pasiunii noastre pentru suflete! Nu este jalnic, regretabil şi de nejustificat faptul că noi încercăm să punem în funcţiune aproape toate bisericile noastre cu un singur „al rugăciunii ceas”? Dar de fapt acesta a fost acaparat în parte de cântări si studii. Faptul că mult prea multe biserici combină întâlnirea de rugăciune cu cântările si predicile constituie recunoaşterea slăbiciunii în rugăciune a bisericii. Însă nicio biserică nu poate acţiona pe baza unui singur ceas de rugăciune.”.
   Oh Tată, ai milă de noi! Lasă peste noi dragostea dintâi, o dragoste care nu numără secundele, ci ceasurile. O dragoste care iubește comunicarea cu Mântuitorul Său. O dragoste care luptă în rugăciune ca Ilie, până vine ploaia! O pasiune care poate birui în Ghetismani, chiar dacă alții dorm după primele minute de rugăciune. Vor fi treziți mai târziu, dacă vor urca în odaia de Sus și vor coborî de acolo cu focul Duhului în inimă și pe buzele lor! Am văzut recent asta! Câțiva tineri coborând din odaia de Sus. După 25 de minute de rugăciune nu-i puteai opri. Aveau cele mai frumoase fețe. Nu din cauza fondului de ten! Nu! Ci din cauza slavei lui Dumnezeu care coborâse peste ei. Începuseră sa guste din Dumnezeu și nu-și mai doreau alt gust.
   “Aprinde-ne Doamne, dar nu pentru pământ ci pentru Cer”. Și atunci adunările noastre vor fi un colț de cer. Iar într-o zi, toate colțurile de cer de pe pământ, vor fi parte a unui CER măreț.
   Iar atunci rugăciunile vor înceta și-L vom vedea pe Cel cu care am stat în rugăciune o viață, fără să-L vedem. Pe Cel care ne-a adunat lacrimile rugăciunii în burduf. Pe Cel care ne-a înțeles lupta în rugăciune și ne-a dat răspuns.

   Și mare va fi ziua aceea...