Puterea rugăciunii

   Mai ieri, când mergeam spre biserică, meditam la subiectul rugăciunii, în timp ce conduceam mașina pe autostradă. Și ceva mi-a atras atenția. Uitându-mă la modul cum conduc unii oameni, mi-am zis: ”Dacă aș fi eu polițist, ce le-aș mai suspenda carnetele la aceștia!” Păi unul cu motocicleta, trece pe lângă mine cu o viteză de mi s-a părut că stau pe loc, iar la nici câteva secunde era să intru într-un bătrânel care pe autostradă mergea cu 50 de kilometri la oră, în plin trafic.
   După ce am pus frână și m-am calmat puțin, mi-a venit un gând ciudat… «Așa sunt și credincioșii în ceea ce privește rugăciunea. Unii trec cu viteza fulgerului, rostesc câteva cuvinte în grabă cu gândul în altă parte, alții încep să înșire amintiri, alții predică în rugăciunile lor, iar alții se roagă pe același ton, parcă plâng fără lacrimi, fiindcă au repetat de atâtea ori rugăciunea că au pierdut orice înțeles al ei.»
   La un moment dat, ucenicii vor să fie învățați cum să se roage. Și îl întreabă pe Domnul cum să o facă. Trecuseră luni, poate și ani de când erau cu El, au văzut că El se ruga neîncetat, însă poate de rușine, poate din neînțelegere nu-L întrebaseră până acum: ”Doamne, cum să ne rugăm?”
   Dar ceea ce mi se pare și mai curios este că Domnul nu-i învățase, până atunci, să se roage. De ce nu a plecat de la El, inițiativa? Fiindcă rugăciunea era un aspect foarte important în viața Domnului. Și Evanghelia e plină de versete ce demonstrează acest lucru. Domnul se ruga nopți întregi. De altfel, marile minuni pe care le-a făcut au fost precedate de nopți de rugăciune: mersul pe apă, Domnul venea de la rugăciune, înmulțirea pâinilor, tot de la rugăciune. Dar abia acum, ucenicii au așteptat ca El să termine rugăciunea și apoi I-au zis: ”Doamne, învață-ne să ne rugăm”.
   Am citit despre un băiat care a văzut pe malul unei ape, pe un bătrân care se ruga. Și s-a apropiat de el, a așteptat să termine și i-a zis: ”Vrei să mă înveți și pe mine să mă rog?” Bătrânul s-a uitat atent la fața băiatului. Apoi l-a apucat de gât și l-a băgat cu capul în apă. Între timp vă dați seama că băiatul încerca să se elibereze ca să poată să iasă din apă și să respire. Într-un final, bătrânul i-a dat drumul.
  - ”De ce ai făcut aceasta? Eu te-am rugat să mă înveți să mă rog și tu mă bagi cu capul în apă, aproape să mă îneci?” l-a întrebat băiatul, după ce a și-a revenit.
  - ”Tocmai ți-am dat prima lecție”, i-a răspuns bătrânul.
  - ”Cum adică?” a întrebat mirat băiatul.
  - ”Păi când vei simți că ai nevoie de rugăciune așa cum ai avut nevoie de aer când erai sub apă, numai atunci să vii la mine să te învăț cum să te rogi.”
   Ucenicii ajunseseră să aibă acea dorință abia atunci. Domnul îi lăsase ca ei să vadă ce importantă este rugăciunea. Ca ei să vrea cu adevărat să se roage. De aceea El nu s-a limitat să-i învețe numai un model de rugăciune. După ce le spune rugăciunea domnească, Domnul Isus le arată un mod de viață. Rugăciunea este un mod de viață. Cum respirăm oxigen pentru a trăi, avem nevoie de rugăciune pentru a trăi cu adevărat spiritual.
   Domnul i-a lăsat pe ucenici să se convingă ei înșiși de nevoia de a se ruga. Și de a ști cum să se roage. Ei au văzut ce putere minunată are rugăciunea Domnului. De multe ori ne plecăm pe genunchi și în scurt timp uităm de ce ne-am pus pe genunchi. Vorbește gura noastră, de foarte multe ori, fără ca noi sa fim implicați în rugăciune.
   Dacă am ști noi cât pierdem!
   Dacă am înțelege puterea minunată, puterea supraomenească a rugăciunii. Puterea de a atinge inima lui Dumnezeu.