text Editorial

Păstra acele cuvinte în inima ei

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Ciobota

"Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gândea la ele în inima ei."
(Luca 2:19)

------------------------------------

Maria, mama Domnul Isus Cristos, păstra toate cuvintele acelea și se gândea la ele în inima ei.
Erau cuvinte pe care le-au spus păstorii,
ce-au auzit despre Prunc,
ce-au auzit despre Cristos de la corul de îngeri, de la înger, când li s-a arătat.
Maria păstra toate acele cuvinte și se gândea la ele în inima ei.

Întrebarea este:
care sunt cuvintele pe care le păstrezi în inima ta și la care te gândești?

Dacă îi spui unui copil:
"Ești prost, nu ești bun de nimic, nu va ajunge nimic din tine", așa se va întâmpla.
Sau cel puțin are șanse mari să se întâmple așa.

Nu mă refer nici la o pozitivitate toxică, adică să fii pozitiv aiurea, ci să fii încurajator, să ai un cuvânt de încurajare, să-i spui: "Da, ai greșit acum, dar poți, poți data viitoare să faci din mai bine"... .

Cuvintele acelea rămân în sufletul nostru.
Bune sau rele,
pozitive sau negative,
rămân acolo.
Dar depinde de noi ce cuvinte strângem în inima noastră.

Maria păstra toate cuvintele acelea și se gândea la ele în inima ei.

Fii foarte atent ce cuvinte strângi în inima ta!
Cere-I lui Dumnezeu înțelepciune și putere să poți să te eliberezi de cuvintele care te apasă.
Gândește-te chiar acum la un cuvânt care îți vine în minte. Cineva ți l-a spus cândva. Poate dintr-o intenție bună sau poate dintr-o intenție distructivă.
Îl ții în mintea ta?

Care sunt cuvintele la care te gândești și pe care le păstrezi în inima ta?

Cere-I înțelepciune lui Dumnezeu:
"Doamne, dă-mi înțelepciune și putere să păstrez în inima mea doar cuvinte
care Te laudă pe Tine,
care îți aduc Ție onoare și
care fac bine semenilor mei.
Nicidecum cuvinte care distrug,
care sunt de la cel rău,
cuvinte care vin din iad,
ci doar cuvinte care vin din Duhul lui Cristos".

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

19 Ianuarie 2022

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/LAzWDxeSeBw

------------------------------------

Cele mai recente resurse creștine scrise

N-ați lăsat!!...(var:)
N-ați lăsat! ! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți, cum negaC-a... Citeste mai mult >>
N-ați lăsat!...
N-ați lăsat! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți cum negaC-ați... Citeste mai mult >>
Conversație cu Dumnezeu
Încep prin a scrieAceste rânduri cu măiestriePentru Dumnezeul meu cel viuCe mă așteaptă în veșnicieÎn această dimineațăCând m-am trezitAm văzut o viațăMult mai frumoasăÎnțelegeam sensul a ceea ce scri... Citeste mai mult >>
Șoapta Duhului Sfânt
Am deschis acest caietSă scriu această poezieCe am primit-o din CerPentru a Lui măiestrieAud vocea Lui cum îmi dicteazăȘi îmi spune „scrie”Căci Eu sunt Cel ViuCel din veșnicieIată, Eu stau să vinȘi ră... Citeste mai mult >>
Poem pentru Dumnezeu
Când încep a scrie o poezieParcă toate se adunăȘi formează un cuvânt,Gânduri puse pe hârtie.Scrise de un poet,Dar nu pentru a lui măiestrie,Ci pentru slava lui Dumnezeu,Care i-a dat acest dar.Să scrie... Citeste mai mult >>
De vin furtuni
DE VIN FURTUNIDe vin furtuni cu tunete mariŞi ești zdrobit de poveri tari,Iar pacea parcă n-o găsești,Și tot mai des te opintești,De parcă şi cerul apasă mai tare,Nu te lăsa cuprinsă de disperare.Nu-ţ... Citeste mai mult >>
Örökkévaló Fény
Örökkévaló FényTiszta, Szent Fény a csillagok óceánjából,Gyere ide le a kék hullámok sugaránA lélekbe, hogy tudjon menekülni viharából.Mert minden percben igazlelkűséget kíván.Szeretettel és meleg szí... Citeste mai mult >>
Iov cap.29. Iov de altădată
Iov cap. 29. Iov de altădatăIov a luat cuvântul și a zis:”Oh! ... De-aș fi ca lunile trecute,Ca-n zilele, când mă păzea Dumnezeu,Și nu ca acum, când El mânia-și ascuteCi ca atunci când candela saStră... Citeste mai mult >>
Ai primit o zi
Încă-o zi. Ne-a dat-o DomnulS-o petrecem cu folos,Să desțelenim ogorul,Să lucrăm pentru Hristos.Încă-o zi de El lăsată.Mă întreb: ce am făcut?Viața îmi este curată?Am adus eu rod plăcut?Am fost gata l... Citeste mai mult >>
Haina dragostei, o îmbrac!
Haina dragostei, o îmbrac!Haina dragostei, o îmbrac,Căci respect al Tău CuvântTot ce îmi ceri, o să fac,Cât voi fi pe acest pământ.Răbdător, doresc să fiuPlin de calm și de iubire,Tot ce e bine, să șt... Citeste mai mult >>