Oameni de treabă sau... oameni smeriți?

  Suntem frații lui Iosif. Suntem oameni de treabă și totuși vorbim urât. Mai o glumă, mai un banc, că versete din Biblie nu prea știm.

  Suntem oameni de treabă. Totuși nu iubim și nu putem spune vreo vorbă prietenească. Noi ne iubim pe noi. Nu-i suportăm pe cei care visează mai mult și mai frumos ca noi.

  Noi suntem oameni de treabă. Știm să ucidem dacă trebuie, și să mușamalizăm totul. Știm să ne prefacem, să ne mângâiem tatăl care ne crede minciunile atât de ușor.

  Noi suntem oameni de treabă. Săpăm gropi gratis pentru frații noștri care ne iubesc. Îi vindem, dacă trebuie, pe ceva ieftin.

  Noi, oamenii de treabă, nu-i suportăm pe cei care preferă închisoarea decât să păcătuiască. Noi trăim clipa. La maxim. Nu ne interesează prețul.

  Noi, oamenii de treabă, avem anturajul nostru și nu am vrea să ni-l strice vreun “sfânt”. Noi nu vrem să fim cercetați de fratele nostru ci doar aplaudați.

  Noi, oamenii de treabă, ne încheiem serile cu prietenii la un film, nu pe genunchi ca și ăsta din groapă. Cu revistele... în mână, nu cu Bibla.

  Noi, oamenii de treabă, avem modele. Dar nu pe tatăl nostru sau slujitorul din adunare. Nu! Noi avem modelele noastre. Ne îmbrăcăm ca ei și vrem să nu fim judecați pentru asta!

  Noi, oamenii de treabă, habar n-avem că ne stau în față vremuri grele de foamete, deși acuma, pe marginea gropii fratelui nostru, mâncăm bine.

  Noi, oamenii de treabă, nu știm că într-o zi, fratele nostru din groapă ne va scăpa viața. Și ne-o va și schimba prin exemplul lui.

  Și atunci vor păli modelele noastre, iar model ne va fi fratele pe care l-am vândut. Ne va pieri pofta de mâncare și ne va apuca plânsul. Plânsul acela al oamenilor de treabă care cunosc iubirea deși meritau ura. Care primesc mâncare în loc de nuiele. Care sunt întâmpinați cu cuvinte prietenoase. Și cu brațele deschise.

  Dacă Domnul se va îndura de noi, nu vom fi oameni de treabă! Vom fi oameni smeriți...

 ...oameni ai lui Dumnezeu.