text Editorial

O femeie evlavioasă…

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Charo Washer

   “Fiecare fată se ducea la rândul ei la împăratul Ahașveroș, după ce timp de 12 luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungându-se șase luni cu untdelemn de mirt, și șase luni cu miresme de mirozne femeiești. Așa se ducea fiecare fată la împărat. Și, când trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia.” (Estera 2:12,13)
   Totdeauna am fost uimită de felul în care Dumnezeu a pregătit-o pe Estera, înainte ca ea să-l întâlnească pe împăratul Ahașveros. Ar vrea cineva să treacă prin 12 luni de pregătire, însoțite de un tratament de înfrumusețare înainte de a întâlni bărbatul visurilor sale? Probabil nu, dar ia imaginează-ți posibilitatea? Un an întreg pus de o parte pentru un singur scop: să dai tot ce ai pentru acela pe care-l iubești cel mai mult. Un timp necesar pentru a-ți cultiva frumusețea, pentru a face investiții în educație, pentru a întări virtuțile și pentru a-ți construi caracterul.
   Pregătirea Esterei îmi aduce aminte de acel timp prețios, situat între dorința care apare în inima unei femei de a-și găsi soțul, și momentul în care, cei doi, pășesc împreună spre altar. Pentru mulți, aceasta perioadă de pregătire, nu înseamnă nimic altceva decât risipă, pierdere de vreme.
   Femeile necăsătorite se văd adesea ca fiind undeva, pe o bancă de rezervă, în timp ce alții joacă jocul. Ele nu realizează că își risipesc cea mai importantă perioadă din viața lor, își răpesc bucuria și răsplata, răpesc viitorilor lor soți posibilitatea de a avea o soție deosebită și-I răpesc lui Dumnezeu posibilitatea de a avea o ucenică prin care și cu care ar putea să facă lucruri mari. Așa cum Estera a trebuit să fie pregatită, înainte ca ea să fie împărăteasă peste un ținut întreg, tot la fel și femeia trebuie să fie pregatită, înainte de a îmbrățișa cele mai imporante și dificile chemări ale vieții: căsătoria și maternitatea. Trebuia să învețe cărările regatului căruia îi aparținea, trebuia să învețe manierele vieții de la curte, dar și provocările intelectuale, emoționale și spirituale cerute de o poziție așa de înaltă. Mai simplu spus, Estera trebuia să fie transformată dintr-o tânără domnișoară, cum era, într-o împărăteasă care să poarte coroana și să-și îndeplinească rolul menit.
   Tot astfel și femeia creștină necăsătorită trebuie să învețe căile împărăției lui Dumnezeu, înainte ca ea să fie unită cu acela pe care l-a rânduit Dumnezeu. Trebuie să fie pregătită intelectual, emoțional și spiritual, dar nu de slujitori de la curte, într-un templu păgân, ci de Dumnezeu Însuși, de Cuvântul Său și de alte femei evlavioase care au fost pregătite de Dumnezeu mai înainte. Singurătatea nu este o pierdere de vreme sau o ședere pe tușă, ci un timp special pe care Dumnezeu l-a pus de o parte ca să o transforme în ceea ce El vrea să fie și să o folosească în felul în care ar fi imposibil dupa căsătorie. De asemenea este un timp în care, femeia trebuie să-și cultive caracterul, ce corespunde unei femei spirituale, așa încât să poată oferi viitorului soț ceva mai mult decât o față frumoasă.
   Amintește-ți că tu nu ești singura singură(necăsătorită), soțul tău trecând și el prin același proces ca și tine. N-ar fi un lucru îngrozitor să descoperi, că barbatul care ți-a fost destinat ție, și-a folosit singurătatea să-L slujească pe Dumnezeu și să se pregătească pentru a-ți fi ție un soț bun, pe când tu, nici nu L-ai slujit pe Dumnezeu, nici nu ai făcut uz de avantajele pe care El ți le-a oferit spre binele tău? N-ar fi un lucru grav să realizezi că soțul tău și-a petrecut timpul rugându-se în fiecare zi pentru tine, pentru nevoile tale și pentru lucrarea lui Dumnezeu care se face în viața ta, în timp ce tu nici nu te-ai rugat și nici nu ai răspuns harului lui Dumnezeu care ți-a fost dăruit ca rezultat al rugăciunilor lui?
   Este un lucru minunat când Dumnezeu binecuvintează o femeie cu un soț. Este vorba de acel cineva, pregătit special, care se potrivește perfect cu ea, pentru a fi una. Este o așa mare bucurie pentru o femeie să privească în urmă și să-și amintească felul în care, Dumnezeu a ajutat-o să aștepte și cum El Și-a păstrat credincioșia. Dar este o bucurie și mai mare, să știe că în acest timp de singurătate L-a căutat pe Dumnezeu și i-a fost credincioasă Lui și scopului Său. Nici măcar pentru un moment, ea nu a dorit să evadeze din această stare, ci a dorit să se încreadă în El și să-L aștepte în suveranitatea Sa. În nici un caz, nu este o tragedie pentru o femeie creștină să fie necăsătorită, dar felul lumesc s-a infiltrat și în creștinism cu ideea falsă că este. Una dintre cele mai mari minciuni este aceea că dacă nu ai pe cineva sau nu arăți destul de bine, este ceva în neregulă.
   Alte minciuni inventate de cel rău, ar fi că ea (femeia) trebuie să aibă o serie de întâlniri pentru cunoaștere și pentru experiență. Draga mea soră, este o minciună și un afront adus lui Dumnezeu să spui că experiența ta este cel mai bun profesor, chiar dacă motto-ul lumii este “trăiește și învață”, sfatul Bibliei este “învață și trăiește”. Tu nu trebuie să fii experimentată, tu trebuie numai să cunoști și să asculți ceea ce Dumnezeu a spus, și nu trebuie să-ți alegi tu soțul, ci să-L lași pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Și când el va veni, nu experiențele din trecut vor ajuta căsnicia ta să meargă bine, ci evlavia, puritatea și castitatea din trecut.
   Dumnezeu știe exact de ce ai tu nevoie, și cunoaște dorințele pe care le ai în inimă, chiar mai mult decât tine. Știi, lui Dumnezeu Îi plac surprizele. El nu vrea ca tu să-ți cauți sotul, Dumnezeu vrea să îl aducă pe el la tine și probabil în momentul în care te aștepți cel mai puțin. Dacă nesocotești acest sfat, așa cum multe alte femei au făcut-o înaintea ta, și pornești singură în căutarea unui partener, s-ar putea să îl găsești, dar nu este cel potrivit.
   Draga mea soră, perioada în care ești singură, precum și perioada când vei fi căsătorită, ar trebui considerate momente speciale și plăcute în providența lui Dumnezeu. În nici un caz nu ar trebui văzut ca o simplă circumstanță sau o cursă din care, cu disperare, încerci să ieși. Fiind singură, este un timp în care poți să înveți despre Dumnezeu, cine suntem noi în Hristos și cum să creștem în cunoașterea Lui. Un timp în care, tu să fii zeloasă pentru fapte bune și implicată în diferite slujbe. Statutul de necăsătorită își are farmecul lui și de care trebuie să ne bucurăm, deoarece odată trecut, nu se mai întoarce înapoi. Nu e nimic mai trist decât să vezi o femeie căsătorită care regretă ce ar fi putut să fie, sau ce ar fi putut face cu viața sa când era singură. Totul a fost pierdut de dragul grabei, fără a lua în seamă planul lui Dumnezeu.

   Fiecare “sezon” în viață își are farmecul lui.
   Rugăciunea mea, pentru femeile creștine singure, este ca ele sa se poată bucura de aceasta perioadă, în ciuda minciunilor acestei lumi. Mă rog, ca ele să aștepte în răbdare pe Dumnezeu care este dătătorul oricărui bun și oricărui dar.
   Fie ca ele să fie ca Estera, folosind orice timp pe care Dumnezeu îl consideră necesar, pentru ca ele să fie frumoase în interior dar și în afară.
 

Sursa http://www.heartcrymissionary.com

Cele mai recente resurse scrise - Editorial

Inteligența culturală - A fi lumină într-o lume diversă
„M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” – 1 Corinteni 9:22Trăim într-o lume din ce în ce mai amestecată – idei, stiluri de viață, convingeri, religii, identități. Pentru u... Citeste mai mult >>
Vorbesc cu tine...
Să citești din Biblie nu e o rutină, ci e o disciplină, o dietă a sufletului și a caracterului. În ziua de azi, când vorbim despre diete, ele se referă doar la „slăbit” sau la „scăzut în greutate”, ca... Citeste mai mult >>
Ferice e să crezi chiar dacă nu vezi
Când vorbim despre Toma, unul dintre cei doisprezece ucenici ai Domnului Isus, ne gândim aproape întotdeauna la omul care a vrut să vadă, deși era apăsat de îndoieli. Poate de aceea duminica Tomii est... Citeste mai mult >>
Rugăciunea în comun - inima închinării penticostale
Rugăciunea este mai mult decât o disciplină spirituală, mai mult decât un act personal de închinare. Ea este o expresie colectivă a vieții în Cristos. În adunarea credincioșilor, ea devine glasul unui... Citeste mai mult >>
Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim
Isus intră în Ierusalim într-un moment plin de semnificație. Mulțimile Îl întâmpină cu entuziasm, Își aștern hainele pe drum și strigă: „Osana Fiului lui David!”. Este o scenă de sărbătoare, dar și un... Citeste mai mult >>
Fii un MODEL
„Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai primit. Din pruncie cunoști Sfintele Scripturi” (2 Tim. 3:14-15a). Astfel îl încuraja ap... Citeste mai mult >>
Știu faptele tale
„Ştiu faptele tale." (Apocalipsa 3:8) ------------------------------------ Cea de-a șasea Biserică din Apocalipsa, căreia i se adresează Domnul Isus Cristos, este Biserica din Filadelfia. Tuturor cel... Citeste mai mult >>
Hristos a înviat!
Mesajul Învierii este unul plin de speranță în fața oricărei greutăți a vieții, deoarece, după o vineri întunecată și o sâmbătă tristă, vine o duminică a Învierii, în care triumfă biruința. Mormântul... Citeste mai mult >>
Din toată inima
"Orice faceţi, să faceţi din toată inima" (Coloseni 3:23) ------------------------------------ Am mai vorbit despre etica muncii. În Coloseni, capitolul 3, Apostolul Pavel reia această idee: "Orice... Citeste mai mult >>
Puterea încurajării
Când ai fost încurajat ultima dată de cineva din familia ta? Dar tu… când ai oferit o încurajare celor din casa ta? Trăim într-o lume în care descurajarea pare să vină din toate părțile – de la recla... Citeste mai mult >>