Lucruri pe cale de dispariție din adunările evanghelice – SFINȚENIA (I)

Cel mai de preț lucru care există în Biserica lui Hristos nu sunt nici boxele, nici pianul, nici stația, nici amvonul, nici video-proiectorul, nici chiar clădirea ci SFINȚENIA.

Psalmii 93:5 “…sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile. “

Când sfințenia se pierde, foștii neprihăniți vor ține capul jos iar păcătoșii care vizitează adunarea respectivă îl vor ținea sus.

Când sfințenia se pierde cele mai bune acorduri de pian vor suna fals și cea mai frumoasă predică nu va mai avea puterea de a străpunge inima ci doar va atinge mintea.

Când sfințenia se pierde va lipsi focul. Oamenii vor merge la adunare ca la un concert și vor veni de acolo impresionați, dar nu transformați.  Dacă Ilie nu ar fi fost un sfânt ar fi rămas fără foc pe muntele Carmel.

Când sfințenia se pierde trei ore în adunare vor părea o veșnicie de care vrei să scapi cât mai repede.

Când sfințenia se pierde lacrimile vor lipsi. Iar fără lacrimi chiar și cea mai bună sămânță nu prinde în pământul neudat de multă vreme.

Când sfințenia se pierde băieții vor merge la adunare pentru a mai găsi o fată care se îmbracă ca să fie remarcată cât mai ușor. Că sunt multe astfel de fete azi mai ales în timpul verii… Dar totuși stăm bine și iarna, găsesc ele soluții ca să nu rămână în anonimat.

Când sfințenia se pierde programul de dimineața se va scurta încet-încet, cel de seară va dispărea în timp cu totul ca să facă loc unui film unde tinerii să se simtă bine, iar în loc de Duhul Sfânt vom avea nevoie de biscuiți și sărățele ca să “simțim unii cu alții”.

Când sfințenia se pierde s-ar putea ca numărul creștinilor să crească, în timp ce numărul celor din Biserică să scadă…

Când sfințenia se pierde nu mai contează cum trăiești ci cât de bine interpretezi piesa. Nu mai contează dacă trăiești cu Isus ci doar dacă știi să ții bine ritmul. Se sting becurile la închinare și se pornesc luminile care să bată pe starurile căzătoare. Noua modă: să te închini în întuneric celui care a spus: Eu sunt Lumina lumii…

Când pierdem sfințenia facem evanghelizări iar cei care ne vizitează spun: păi nu prea mai e vreo diferență între voi și noi… de ce să ne pocăim?

Când sfințenia se pierde… totul sună a gol. Și vasele goale potrivit cu Matei 25 rămân dincolo de ușă, adică afară…

Când sfințenia se pierde sintagma „Domnul este aici” devine cea mai repetată minciună. Dacă Domnul ar fi aici, spunea Paul Washer, ar trebui să ne nimicească că EL nu suportă păcatul. Isus nu coboară la jerfa păgânilor ci doar la jerfa sfinților. Și coborârea lui azi se vede tot mai rar.

Când sfințenia se pierde cei care merg spre altar să primească binecuvântarea își vor permite de toate înainte de nuntă că “oricum ne căsătorim”. Da, toți se căsătoresc dar nu toți rămân căsătoriți până la sfârșit. Isus binecuvintează puritatea și sfințenia nu serile prelungite prin parc și nopțile de (ne)veghere. În timp se vede binecuvântarea sfinților…

Când sfințenia se pierde dragostea dintâi pentru Dumnezeu este înlocuită cu dragostea pentru mașini, case, reviste auto-moto, reviste de modă, plăcerile lumii, patimile și poftele ei…

Când sfințenia se pierde ajungi ca la Cină să simți doar gustul rodului viței fără să mai simți gustul iertării…

Când sfințenia se pierde ai nevoie să încarci firea pământească cu tot felul de podoabe întrucât tocmai s-au schimbat prioritățile: de la omul ascuns al inimii s-a trecut la omul din afară. Iar dacă ai pierdut podoaba sfințeniei ai nevoie de alte podoabe… altfel nu ești remarcat/ă de cei care caută ce izbește ochiul…

Ai milă Doamne de noi! Ai milă Doamne de noi și dă-ne lacrimile pocăinței. Cea mai mare dovadă că am fost iertați într-o zi este că astăzi trăim în sfințenie!

Ai milă Doamne de noi! Că tot la mai multe artificii apelăm să simulăm prezența ta și totuși nu coboară focul ci doar fumul care iese din scena noastră omenească….

Ai milă de noi și nu ne lăsa să pierdem cel mai de preț atribut al Tău: sfințenia… Trece-ne prin cuptor, prin gropile cu lei, prin pustie, prin orice dorești, ca să cadă de pe noi zgura și să rămână aurul curat pentru veșnicie…

Simți că în adunarea în care ești se pierde sfințenia? Nu ai altă soluție decât să fii tu un sfânt și să ii molipsești și pe cei din jurul tău… Iar când sfinții vor forma majoritatea, cea mai simplă cântare te va mișca, îndemnul celui mai neînsemnat frate din biserică îți va umple inima de bucurie și vei cânta cu lacrimi:

“când o clipă cu El e-o uimire,

Ce va fi, ce va fi-n veșnicii?”…

     Sursa