text Editorial

Dumnezeul imposibilului

de echipa Resurse Creștine
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: echipa Resurse Creștine

"Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva prea greu pentru Mine?" Ieremia 32:27

De cele mai multe ori nu avem nici cea mai mică idee cât de uşor rostim "Dumnezeu poate totul". Organizăm dezbateri pe tema omnipotenţei, scriem cărți unde o explicăm, însă când vine vorba de experimentat… Ni se cuvine doar să ne bucurăm că Dumnezeu nu acționează conform meritelor şi înțelegerii noastre.

Slăvit să fie Domnul pentru felul în care Îşi arată harul faţă de oameni, schimbând chiar şi cursul istoriei pentru că îi iubește. Este uimitor cum naţiunile se clatină în momentul în care El hotărăște să se clatine. Este uimitor cum răutatea celor ce conduc este schimbată în propria lor smerire. Este dincolo de puterea omenească de exprimare felul în care suveranitatea măreţului nostru Dumnezeu se poate vedea într-o lume atât de bolnavă.

El Şi-a arătat puterea smerind popoare şi domnii, oprind nebunia omului exact atunci când totul părea că este fără speranţă. Am văzut asta în cazul parteneriatului de la Turnul Babel, în cazul învoirii fraților lui Iosif, în cazul mândriei lui Nebucadneţar şi în cazul planului mârşav al colegilor lui Daniel. Şi ca să nu amintim doar istorisiri de mii de ani, putem rosti cu tărie faptul că am văzut puterea Sa schimbând mersul lucrurilor în lume în cazul familiei Bodnariu. Întâmplări fără număr stau ca dovadă a faptului că slujim un Dumnezeu al… imposibilului.

Încrederea noastră trebuie să fie puternic ancorată în dragostea Lui necondiționată pentru copiii Săi. C.S. Lewis spunea, "Credința este arta de a te ţine de un lucru în ciuda tuturor stărilor noastre şi a circumstanțelor schimbătoare." Nicio pasăre nu cade fără voia Lui. Niciun fir de păr. Să renunțăm la a ne permite să ne îndoim de înţelepciunea şi credincioşia Lui! Dumnezeul suveran, al Cărui caracter este infinit sfânt şi drept, este în control! Să medităm mai mult la asta. Şi să ne schimbăm felul de a gândi în mijlocul necazului.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise