text Editorial

În școala lui Dumnezeu

de Andrada Popa
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andrada Popa

Zilele de vară au zburat... Totul a trecut așa de repede, iar vacanța, concediile și zilele calde au rămas acum doar o amintire plăcută. În septembrie, toată lumea are senzația unui nou început. Când aerul dimineții e mai rece, nopțile sunt mai lungi, iar frunzele din copaci încep să cadă încet, știm că toamna e aproape și, odată cu venirea ei, începe... școala!

Cu toții avem tangențe cu elevi, fie copii, frați, nepoți sau poate chiar noi suntem elevi - în toate circumstanțele - fiecare simte o legătură cu școala, cu emoția unui nou început, gânduri și frământări cu privire la viitor. Nu știu, drag cititor, dacă ești un elev care ai așteptat cu sufletul la gură să începi școala sau de abia aștepți să vină vacanța de iarnă, ori ai terminat școala demult și acum îți lipsește – vreau să îți spun că fiecare din noi e încă elev... în școala lui Dumnezeu!

Școala Lui e cea mai sigură „instituție de învățământ” – aici fiind loc atât pentru elevi de clasa I, cât și pentru doctori în teologie – pentru că există clase specifice și programe adaptate pentru fiecare în parte.

În școala Lui, Dumnezeu e Învățător și Profesor, tot El e Mentor și Model. El e Cel de la care înveți tot ceea ce ai nevoie pentru a deveni, într-o bună zi, la fel ca El.

În școala Lui, Biblia e cartea de bază pentru educație și creștere spirituală. De aici trebuie să înveți și să studiezi, ea e „abecedarul”- din ea învață copiii în credință, dar și cartea de studiu pentru „doctorat” - pentru cei cu ani mulți pe calea Domnului.

În școala Lui, programa e diferită pentru fiecare în parte, deoarece Dumnezeu ne cunoaște nivelul spiritual și nevoile specifice, astfel încât, știe ce „materii” să ne predea.

În școala Lui, testele sunt menite să ne facă să învățăm lecțiile. Deși în școala de pe pământ înveți lecția, apoi dai testul, aici e invers! Mai întâi dai testul, care durează fix cât e nevoie ca tu să înveți lecția. Iar atunci când uiți lecția, de cele mai multe ori, examenul se repetă...

În școala Lui, colegii de clasă sunt frații de credință – biserica Sa. Serviciile divine au scopul de a ne modela și a ne învăța principiile Împărăției, iar părtășiile sunt precum pauzele – necesare și binevenite, pentru încurajare și prietenie...

În școala Lui, nu poți copia la teste! Colegii tăi au teste cu subiecte diferite de ale tale! Unii trec prin testul înfrânării, alții prin testul lepădării de sine...

În școala Lui, fiecare are locul său, nimeni nu e în competiție cu nimeni, ci suntem împreună, pentru a ne ajuta reciproc, ca să Îl cunoaștem mai mult pe El și planurile Sale pentru noi!

În școala Lui, te formezi pentru a fi cetățean al Cerului. Pe pământ, la școală, primești o educație prin care să te dezvolți intelectual și care te pregătește, în principiu, pentru a urma o meserie când vei fi adult. Avem nevoie de atâția ani de școală și de multe ori, pe parcurs, încă mai facem cursuri de perfecționare; în școala Lui, pregătirea durează toată viața, pentru a fi modelat frumos și a înțelege pe deplin principiile Sale.

În școala Lui, ceremonia de absolvire este un eveniment mult așteptat, cu mult mai de dorit decât absolvirea unei școli de pe pământ. Poate nu ai avut ocazia niciodată să porți toca și să ți se strige numele din aula unei facultăți, la final de ciclu universitar, dar te asigur că nu se compară cu bucuria și entuziasmul pe care îl vei simți când vei primi cununa vieții, iar ca certificat de absolvire, vei avea un nume nou, cu o identitate divină, care vor atesta că ai absolvit cea mai importantă școală: cea a lui Dumnezeu, pentru că totul va dura veșnic, nu ca aici, bucurie de maxim trei zile...

Dragul meu, indiferent dacă ești sau nu acum elev, sper că ai înțeles din ceea ce ai citit mai sus responsabilitatea și privilegiul de a te ști în școala lui Dumnezeu. Mă rog ca anul acesta școlar să fie o binecuvântare pentru toți, indiferent de locul în care „studiați”, iar Dumnezeu să fie glorificat și să privească cu bucurie la „elevii” săi de pretutindeni!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise