Despre sens și rugăciune

   Ca să putem merge zi de zi mai departe avem nevoie de ceva care să ne susţină. Avem nevoie să ştim că viaţa noastră are un sens, altul decât acela de a merge cinci zile pe săptămână la serviciu, de a face mâncare, curăţenie, de a o lua de la capăt cu toate, iar şi iar. Totul este ca o roată care se tot învârte, iar atunci când ni se întâmplă ceva deosebit, înseamnă că am încurcat-o, că am dat de necaz.
   Ne străduim să ne facem viaţa mai bună, nouă şi dragilor noştri, aşa cum înţelege fiecare, dar simţim nevoia să ştim că suntem mai mult decât viermele, care roade cât poate, de unde poate şi în urma lui nu rămâne decât pagubă. Vrem să rămână după noi ceva bun, nesupus pieirii. Vrem să slujim unei valori indiscutabile, aflate deasupra a ceea ce este obişnuit. Când prin ceea ce faci în mod primordial urmăreşti propăşirea ta, a altuia, a unei idei înseamnă că acel ceva este sensul vieţii tale.
   Sensul vieţii trebuie să fie un ideal căruia să îi slujim. Nu faceţi din oameni scopul vieţii voastre, pentru că veţi regreta. Imperfecţiunea omului este incompatibilă cu idealul. Orice om are părţi bune şi părţi mai puţin bune. Nici tu nu eşti minunat, nici soţul sau soţia, nici copilul, nici eu, niciun om, oricare ar fi el.
   Din când în când vedem la televizor pe unii care ne spun unde trebuie să ne căutăm fericirea, cum trebuie să ne petrecem timpul. Ştiţi voi compromisurile pe care le duc în spate? La scurt timp după ce ne arată ce frumoşi şi fericiţi sunt aflăm că divorţează. După ce nu mai este credibilă o mască e abordată alta. Este cumva media un mare spectacol, iar noi suntem naivii care cred ce se spune acolo?
   Să facem din Dumnezeu scopul vieţii noastre şi nu vom regreta. Să ne rugăm şi să citim biblia. Există progres şi în rugăciune. Ea modifică structura interioară a omului. Din depresiv şi anxios poţi ajunge puternic prin rugăciune stăruitoare. Din nervos poţi deveni calm, din zgârcit ~ darnic, din nemulţumit ~ mulţumit, din neîmplinit ~ împăcat cu viaţa ta. De fapt, ceea ce ne doare nu este ceea ce ni se întâmplă, ci felul cum percepem ceea ce ni se întâmplă.
   Rugăciunea ne scapă de cel rău şi de noi înşine (că nu e o bucurie nici să fii tu însuţi). Rugăciunea aduce binecuvântare, mântuire, schimbă viaţa. Dacă ar fi ca la un moment dat, pentru un motiv oarecare, să nu mă mai pot ruga de atunci înainte, aş prefera ca acela să fie ultimul moment al existenţei mele. Fără rugăciune, eu însămi aş fi cel mai mare rău al vieţii mele. Rugăciunea aşează gândurile şi stabileşte priorităţile.
   Când vă rugaţi, nu o faceţi expeditiv. Daţi timp lui Dumnezeu să vorbească inimilor voastre. Fiţi receptivi la voia Lui. Dumnezeu de cele mai multe ori nu e de părerea noastră. Cât sunt de departe cerurile de pământ, aşa sunt de departe gândurile oamenilor de gândurile lui Dumnezeu. Lucrarea principală a rugăciunii este propria transformare, după care urmează împlinirea celor cerute. Dar şi aceasta din urmă are pentru Dumnezeu o ţintă spirituală. Fiţi flexibili, ca să vă puteţi transforma după voia Lui. Inflexibilul se crede superior celorlalţi, are o formă de mândrie şi de răutate. El se saboteză singur, nu mai are nevoie de duşmani. Înţeleptul este uşor de înduplecat (în cele bune).
   E adevărat că Dumnezeu nu se vede, dar El ne iubeşte şi ne este aproape. Alţii se văd şi ne fac să ne simţim atât de singuri şi de străini. Nu îl vedem pentru că nu avem nevoie de lucrul acesta. Pe cea mai bună prietenă a mea am văzut-o la doi ani după ce am început să vorbim la telefon. Se ruga pentru mine, postea, avea mereu un cuvânt bun de spus. Iar eu încercam să răspund frumos bunătăţii ei. Nu m-a interesat cum arată, pentru că lucrul acesta nu avea nicio importanţă în relaţia noastră.
   În lipsa rugăciunii viaţa noastră se desprinde de Dumnezeu şi nu realizăm totdeauna acest lucru. Omul bine intenţionat când greşeşte este în eroare. Fără rugăciune rămânem în eroare, lucrurile se amestecă, nu mai deosebim clar binele de rău, iar atunci când ştim ce e bine nu avem şi puterea de a-l urma. Cel rău are suficientă răbdare pentru a întinde fiecăruia cursa potrivită. Nicio slăbiciune a omului nu rămâne neexploatată de el. Scopul lui este să greşim, să păcătuim, să ne pierdem. Claritatea în gândire este obţinută prin rugăciune şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Poate eşti ocupat şi nu ai timp. Dar dacă nu ai timp, de ce să renunţi tocmai la timpul de rugăciune? Aceasta e activitatea cea mai puţin importantă pentru tine? Cine nu se roagă, nu se roagă pentru că nu vrea, indiferent de explicaţia cu care îşi leagănă conştiinţa. Toţi avem un timp oarecare la dispoziţie şi facem cu el ce ne este drag.
   Am cunoştinţe foarte ocupate, harnice care nu prea au timp de rugăciune. Eu ştiu cum şi-ar putea reorganiza timpul ca să se poată ruga. Lor li se pare că nu au alternativă. Eu cred că tot prin rugăciune poţi obţine şi posibilitatea de a te ruga, atunci când nu ai timp sau spaţiu. Iar ceea ce spun este ce am trăit şi am văzut, că nu are nimeni nevoie de teorie.
   Toţi simţim nevoia ca cel care ne spune ceva să fi experimentat el însuşi ceea ce ne spune, ca să nu trăim vorba aceea românească, tristă, care zice că cine nu ştie nici pentru el învaţă pe altul.

   Să fim înţelepţi și să ne rugăm!