text Editorial

De ce mă tem de Dumnezeu și de urmașii Lui?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristian Boariu

      Trăim într-o lume a terorii, a fricii, a armelor și a răzbunării. A fi puternic azi înseamnă sa poți da cu pumnul în masă, să urli, să ameninți. A fi puternic azi înseamnă să îți parchezi Q7-le pe trotuar și nimeni să nu te poată lua la rost. Din punct de vedere feminin, a fi puternică înseamnă să rămâi în albumul de poze din mintea multor bărbați, să întorci priviri, să stârnești admirație (sau invidie) prin rochia scumpă și poșeta de sute de euro.

       A fi puternic din punct de vedere creștin e însă cu totul altceva. A fi puternic creștinește înseamnă să cauți fața lui Dumnezeu și să înveți de la Dumnezeu ce înseamnă temerea și cum poți să-ți îngenuchezi dușmanii.
  Dacă vrei sa fii puternic, iartă.

       Psalmii 130:4 “Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.

       Asta m-a îngenunchiat. Asta mă face să-L privesc cu admirație și să-mi fie teamă de El. Pentru că nimic nu “ucide” ura din inima dușmanului tău decât iertarea. Asta îl îngenuchiază și îl face să te iubească.
       Apoi, dacă vrei sa fii puternic, smerește-te.

       Psalmii 130:1 “Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!

       Psalmistul îl striga pe Dumnezeu din groapă, pentru că doar Dumnezeu te mai poate ridica azi de acolo. Asta a făcut Isus, s-a aplecat așa de jos, încât nici o groapă unde stă azi vreun păcătos nu I se pare prea adâncă.

     Mă tem de Dumnezeu. Mă apucă frica când Îl văd pe Cel Atotputernic cum își demonstrează atotputernicia iertându-mi trecutul când putea să-mi ia firul vieții și să-mi dea drumul.

      Mă tem de Dumnezeu. Mă uimesc când văd pe Cel mai bogat din Univers cum coboară în iesle, colindă pe jos drumurile Iudeii, îngenunchiază în Ghetismani, ca apoi smerenia să atingă apogeul când alege să coboare în inima mea.

      Mă tem de Dumnezeu. Dar și de cei care caută fața Lui. Așa de tare mă tem de discipolii Lui, încât aș vrea să-i am oricând prin preajmă. Pentru că nimic nu e mai scump în viața asta decât un om smerit, care iartă și știe să lege sandalele pline de praf ale celor din jur, într-o lume care crede ca stă în picioare dar care și-a pierdut demult echilibrul.

      Discipolii Lui sunt puternici. Tare puternic trebuie să fii să poți să-ți permiți multe și totuși să iubești simplitatea. Să poți să te răzbuni și totuși să întorci celălalt obraz. Să știi că ai dreptate și totuși să alegi să pierzi.

      Dacă vezi un om smerit, spune-i să te ia cu el. Nu te speria că lucrurile scumpe ale lumii, el nu și le permite. E prea sărac pentru ele. El are altfel de bogății. A învățat de la Cineva valoarea smereniei și tezaurul iertării. E puternic deoarece caută fața lui Dumnezeu și stă la umbra Celui Atotputernic!

Cele mai recente resurse scrise - Editorial

Inteligența culturală - A fi lumină într-o lume diversă
„M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” – 1 Corinteni 9:22Trăim într-o lume din ce în ce mai amestecată – idei, stiluri de viață, convingeri, religii, identități. Pentru u... Citeste mai mult >>
Vorbesc cu tine...
Să citești din Biblie nu e o rutină, ci e o disciplină, o dietă a sufletului și a caracterului. În ziua de azi, când vorbim despre diete, ele se referă doar la „slăbit” sau la „scăzut în greutate”, ca... Citeste mai mult >>
Ferice e să crezi chiar dacă nu vezi
Când vorbim despre Toma, unul dintre cei doisprezece ucenici ai Domnului Isus, ne gândim aproape întotdeauna la omul care a vrut să vadă, deși era apăsat de îndoieli. Poate de aceea duminica Tomii est... Citeste mai mult >>
Rugăciunea în comun - inima închinării penticostale
Rugăciunea este mai mult decât o disciplină spirituală, mai mult decât un act personal de închinare. Ea este o expresie colectivă a vieții în Cristos. În adunarea credincioșilor, ea devine glasul unui... Citeste mai mult >>
Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim
Isus intră în Ierusalim într-un moment plin de semnificație. Mulțimile Îl întâmpină cu entuziasm, Își aștern hainele pe drum și strigă: „Osana Fiului lui David!”. Este o scenă de sărbătoare, dar și un... Citeste mai mult >>
Fii un MODEL
„Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai primit. Din pruncie cunoști Sfintele Scripturi” (2 Tim. 3:14-15a). Astfel îl încuraja ap... Citeste mai mult >>
Știu faptele tale
„Ştiu faptele tale." (Apocalipsa 3:8) ------------------------------------ Cea de-a șasea Biserică din Apocalipsa, căreia i se adresează Domnul Isus Cristos, este Biserica din Filadelfia. Tuturor cel... Citeste mai mult >>
Hristos a înviat!
Mesajul Învierii este unul plin de speranță în fața oricărei greutăți a vieții, deoarece, după o vineri întunecată și o sâmbătă tristă, vine o duminică a Învierii, în care triumfă biruința. Mormântul... Citeste mai mult >>
Din toată inima
"Orice faceţi, să faceţi din toată inima" (Coloseni 3:23) ------------------------------------ Am mai vorbit despre etica muncii. În Coloseni, capitolul 3, Apostolul Pavel reia această idee: "Orice... Citeste mai mult >>
Puterea încurajării
Când ai fost încurajat ultima dată de cineva din familia ta? Dar tu… când ai oferit o încurajare celor din casa ta? Trăim într-o lume în care descurajarea pare să vină din toate părțile – de la recla... Citeste mai mult >>