Când se smerește cel rău...

  Cărțile biblice 1 și 2 Samuel, 1 și 2 Împărați, 1 și 2 Cronici sunt fascinante în modul în care surprind urcarea și coborârea oamenilor în pozițiile de vârf ale societății. Aceste cărți creionează viața din perspectiva conducerii. În perioada monarhică a Israelului s-au perindat o mulțime de împărați pe la conducerea împărăției (unite sau divizate). Mare parte din ei au ajuns la putere, la vârsta la care unii din noi ne jucam scunsa, moară sau nu te supăra frate. Dumnezeu a făcut o ierarhizare a realizărilor tuturor purtătorilor de coroane și a standardizat modelul de conducere oferind două etaloane. Primul etalon, maximul de eficiență și evlavie, după care se ghidează și se compară împărații care au căutat binele personal și al împărăției, conducând după legea Domnului, este împăratul David. Despre cei care l-au urmat pe David ca și exemplu și au condus cu evlavie împărăția, Cuvântul folosește o descriere standard: “el a făcut ce este bine înaintea Domnului și a umblat în toată calea tatălui său David”. David, etalonul pozitiv, are un corespondent negativ, un împărat care a devenit etalonul negativ pentru distrugerea și răul făcut națiunii supuse conducerii lui. Sub conducerea și influența lui, poporul evreu s-a dedat la toate relele posibile întrecând, în măsură, răul pe care l-au făcut neamurile pe care le nimicise Domnul și care au locuit înaintea lui în țara promisă. Este vorba despre împăratul Manase.
  Despre cei care l-au urmat pe Manase ca și exemplu și au condus împărăția departe de Domnul, Cuvântul folosește o descriere standard: “el a făcut ce este rău înaintea Domnului și a umblat în toată calea tatălui său sau a părinților săi”. Dumnezeu monitorizează răul, personal și colectiv, apoi trimite profeții Săi pentru a avertiza națiunea păcătoasă și împăratul idolatru de iminența pedepsei.
  Dumnezeu nu pedepsește fără avertizare! Nici chiar pe cel care stă în topul răutății!
  Dumnezeu nu este ca și omul, El nu vrea să pedepsească și să distrugă, El nu-și găsește plăcerea în pedepsirea oamenilor – nici chiar a celor răi, ci dorește scăparea, mântuirea lor.
  De aceea trimite mijloacele Sale de avertizare, oamenii(profeții) și circumstanțele pentru a le da timp de pocăință, de întoarcere la El.

  Dacă împăratul cel rău se smerește înaintea Domnului, își recunoaște nelegiuirea și se pocăiește de păcatele lui, Domnul este iertător, amână sau întrerupe executarea pedepsei sau chiar îl readuce la conducere dacă a fost înlăturat (2 Împărați 22:18-20 și Daniel 4).