text Editorial

Când a sosit ceasul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Ciobota

"Când a sosit ceasul,
Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli."
(Luca 22:14)

------------------------------------

În seara zilei dinainte de a fi răstignit, Domnul Isus Cristos ia „Cina cea de taină" împreună cu ucenicii Săi.
Vreau să mă focalizez asupra acestei expresii „când a sosit ceasul".
El - Cristos care a creat timpul, spațiul, care este dincolo de timp și de spațiu, Lui I-a sosit ceasul să moară în locul meu și al tău.

Este ca și cum ar trebui să intri într-un balon, în care există o anumită civilizație, există anumite sisteme în acel balon, și tu intri în acel balon ca să mori pentru cei de acolo, fără să ai tu nicio vină legat de răutățile pe care le-au făcut cei din balon.

Cristos - din afara timpului și a spațiului - intră în lumea noastră, ca să moară pentru noi,
și I-a sosit ceasul.
El, pentru care timp nu există, I-a sosit ceasul să moară, să meargă la Cruce.
Și se supune acestui plan divin al lui Dumnezeu și merge la Cruce în locul nostru.

Însă ce fac oamenii, unii dintre ei?
În Evanghelia după Ioan, capitolul 13, are „Cina cea de taină" împreună cu ucenicii, când le dă pâinea și vinul și spune:
„Acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi"
(1 Corinteni 11:24)
„Acesta este sângele Meu [... ] care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor".
(Marcu 26:28)

Isus este împreună cu cei 12 apostoli, însă despre Iuda spune:
„Iuda, după ce a luat bucățica [bucățica de pâine, din mână Mântuitorului] a ieșit afară în grabă.
Era noapte"
.
(Ioan 13:30)

Tu ce faci cu jertfa, cu iertarea pe care Cristos ți-o oferă?
Iuda, cu toate că a luat-o din mâna Mântuitorului, din mâna lui Cristos, cu toate că a umblat împreună cu Cristos, a ieșit afară în grabă - s-a și grăbit să plece de acolo - doar că afară era noapte...
Era noaptea iadului,
era noaptea întunericului veșnic...
Iuda s-a dus și s-a spânzurat... n-a mai avut niciun moment de pocăință.

Pur și simplu a pierdut în mod conștient promisiunea Împărăției veșnice... s-a dus afară, în grabă, unde era noapte.

Deci Cristos vine, intră în balonul acesta al nostru de timp și spațiu,
în limitările spațio-temporale,
intră și moare pentru noi.
Când I-a sosit ceasul, se supune planului.
Iuda, în schimb, iese afară, în grabă, unde era noapte.

Tu ce faci?
Ți-a sosit ceasul să îți răstignești firea veche,
să-ți răstignește eul și să Îl accepți pe Cristos ca Domn și Mântuitor.

Îndeplinești planul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru tine?
Sau ieși afară, în grabă, unde este noapte veșnică?

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

21 Aprilie 2022

===================

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/TvBrxVHlxT8

------------------------------------

Cele mai recente resurse scrise - Editorial

Inteligența culturală - A fi lumină într-o lume diversă
„M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” – 1 Corinteni 9:22Trăim într-o lume din ce în ce mai amestecată – idei, stiluri de viață, convingeri, religii, identități. Pentru u... Citeste mai mult >>
Vorbesc cu tine...
Să citești din Biblie nu e o rutină, ci e o disciplină, o dietă a sufletului și a caracterului. În ziua de azi, când vorbim despre diete, ele se referă doar la „slăbit” sau la „scăzut în greutate”, ca... Citeste mai mult >>
Ferice e să crezi chiar dacă nu vezi
Când vorbim despre Toma, unul dintre cei doisprezece ucenici ai Domnului Isus, ne gândim aproape întotdeauna la omul care a vrut să vadă, deși era apăsat de îndoieli. Poate de aceea duminica Tomii est... Citeste mai mult >>
Rugăciunea în comun - inima închinării penticostale
Rugăciunea este mai mult decât o disciplină spirituală, mai mult decât un act personal de închinare. Ea este o expresie colectivă a vieții în Cristos. În adunarea credincioșilor, ea devine glasul unui... Citeste mai mult >>
Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim
Isus intră în Ierusalim într-un moment plin de semnificație. Mulțimile Îl întâmpină cu entuziasm, Își aștern hainele pe drum și strigă: „Osana Fiului lui David!”. Este o scenă de sărbătoare, dar și un... Citeste mai mult >>
Fii un MODEL
„Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai primit. Din pruncie cunoști Sfintele Scripturi” (2 Tim. 3:14-15a). Astfel îl încuraja ap... Citeste mai mult >>
Știu faptele tale
„Ştiu faptele tale." (Apocalipsa 3:8) ------------------------------------ Cea de-a șasea Biserică din Apocalipsa, căreia i se adresează Domnul Isus Cristos, este Biserica din Filadelfia. Tuturor cel... Citeste mai mult >>
Hristos a înviat!
Mesajul Învierii este unul plin de speranță în fața oricărei greutăți a vieții, deoarece, după o vineri întunecată și o sâmbătă tristă, vine o duminică a Învierii, în care triumfă biruința. Mormântul... Citeste mai mult >>
Din toată inima
"Orice faceţi, să faceţi din toată inima" (Coloseni 3:23) ------------------------------------ Am mai vorbit despre etica muncii. În Coloseni, capitolul 3, Apostolul Pavel reia această idee: "Orice... Citeste mai mult >>
Puterea încurajării
Când ai fost încurajat ultima dată de cineva din familia ta? Dar tu… când ai oferit o încurajare celor din casa ta? Trăim într-o lume în care descurajarea pare să vină din toate părțile – de la recla... Citeste mai mult >>