Categoria: Adevaruri biblice
Vorbind despre soarta celor nelegiuiti, Biblia foloseste cateva expresii care ii pun intr-o mare dilema pe unii oameni care se apleaca asupra paginilor ei. Expresii ca: “focul cel vesnic”, “focul care nu se stinge” sau “pedeapsa vesnica” par sa indice faptul ca exista un iad in ale carui flacari cei nemantuiti vor arde in veci de veci, ca pedeapsa pentru pacatele lor.
Dilema este legata de caracterului lui Dumnezeu, pe care aceeasi Biblie Il descrie ca fiind un Dumnezeu drept, dar in acelasi timp „plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care Isi tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul” ( Exodul 34, 6.7 ).
Intrebarea care se naste in mintea oricarui om este urmatoarea: Poate un Dumnezeu drept si iubitor, asa cum Il prezinta Scripturile, sa-i pedepseasca vesnic , in chinuri inimaginabile, pe cei care refuza harul Sau ?
Cu totii suntem oripilati de metoda arderii pe rug, folosita din Antichitate si pana tarziu in Evul Mediu, impotriva celor care nu erau de acord cu credinta majoritatii. Insa sa nu uitam ca suferintele provocate de arderea pe rug, oricat de cruda ar fi ea ca mijloc de a lua viata unui om, sunt totusi limitate in timp. Agonia si suferinta condamnatului dureaza cateva minute sau zeci de minute, dupa care intervine, ca o eliberare, moartea.
Credinta populara vorbeste insa despre niste flacari care ii vor chinui vesnic pe cei nelegiuiti, aruncand o umbra serioasa asupra caracterului lui Dumnezeu. Cum trebuie intelese corect din punct de vedere doctrinal expresii biblice ca „focul cel vesnic”, „focul care nu se stinge”, „vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor” ?
Iata cateva versete biblice in care apar expresii de acest gen. Sa incercam sa intelegem adevartul lor sens, atat in contextul imediat, cat si in cel general al Scripturii:
1) Apocalipsa 20,10: “Si diavolul, care-i insela, a fost aruncat in iazul de foc si pucioasa unde este fiara si proorocul mincinos. Si vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor.”
Textul pare sa contrazica versetul anterior in care ni se spune ca focul venit din cer “i-a mistuit” pe diavol si pe oamenii nelegiuiti care l-au urmat. Verbul “a mistui” presupune o lucrare finita in timp, pana la consumarea totala a obiectului care arde.
Textul citat este singurul verset biblic in care este folosita expresia “in vecii vecilor” in contextul iadului. Traducerea engleza a Bibliei foloseste expresia “pentru totdeauna”. Cele doua expresii ( “in vecii vecilor” si “pentru totdeauna” ) se refera la o perioada de timp limitata sau nelimitata, in functie de context.
In limba romana “vesnic” inseamna intotdeauna vesnic , fara sfarsit, infinit. In limbile in care a fost scrisa Biblia ( ebraica, greaca ) lucrurile stau diferit. Termenul ebraic “olam” si cel grecesc “aionios” inseamna “vesnic”, dar pot insemna si altceva. Pentru ca este un termen asociat, el isi schimba intelesul in functie de substantivul cu care este asociat.
Un exemplu simplu care ne poate ajuta: cu totii folosim adjectivul “mic” . Putem spune despre un pantof ca e mic, despre o pauza ca e mica, despre un salariu ca e mic etc. In functie de substantive, adjectivul “mic” inseamna mereu altceva.
In acelasi mod, termenul “vesnic” , fiind un termen asociat, poate insemna mai multe lucruri: “pe tot timpul vietii lui” ( Exodul 21, 6; 1 Samuel 1,22 ; Leviticul 25, 46 ), “definitiv” sau “pentru totdeauna” ( Obadia 10 ) sau chiar ”niciodata” ( Psalmul 55, 22 ). Doar in cazul in care termenul “vesnic” se refera la Dumnezeu, el inseamna “infinit”, “fara sfarsit”.
In VT, expresia “pentru totdeauna” este folosita de 56 de ori in legatura cu lucruri si fapte deja sfarsite. Cand expresia e legata de om, “pentru totdeauna” sau ‘in vecii vecilor” inseamna durata vietii omului sau cat traieste omul. Cateva exemple:
– Psalmul 48, 14: “Iata, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru in veci de veci ( pentru totdeauna ); El va fi calauza noastra pana la moarte.”
In acest context, expresia “in veci de veci” sau “pentru totdeauna” inseamna “pana la moarte”.
– 1 Samuel 1, 22.28: “Dar Ana nu s-a suit si a zis barbatului ei: “Cand voi intarca copilul, il voi duce ca sa fie pus inaintea Domnului si sa ramana acolo pentru totdeauna. De aceea vreau sa-l dau Domnului; toata viata lui sa fie dat Domnului.”
Si in acest context expresiile “in veci de veci” si “pentru totdeauna” se refera la intreaga durata a vietii, pana la moarte. In contextul focului iadului, expresia “in veci de veci” sau “pentru totdeauna” semnifica faptul ca focul va arde nu la nesfarsit, ci pana la nimicirea celor nelegiuiti, pana la moartea lor.
2) Iuda 7 : “Tot asa , Sodoma si Gomora si cetatile dimprejurul lor, care se dadusera si ele la curvie si au poftit dupa trupul altuia, ne stau inainte ca o pilda , suferind pedeapsa unui foc vesnic.”
Este evident ca focul care a distrus cetatile din Valea Iordanului nu mai arde. Petru afirma ca Dumnezeu “ a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire.” ( 2 Petru 2, 6 ), ceea ce ne demonstreaza ca “focul cel vesnic” care le-a distrus s-a stins dupa ce si-a indeplinit lucrarea. In aceste cazuri avem de-a face cu efectele focului, nu cu durata lui. Efectele focului sunt vesnice, nu durata focului e vesnica.
3) Matei 25, 41: “Apoi le va zice celor de la stanga Lui: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic , care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui.”
Cand intalnim in Biblie expresii ca “focul care nu se stinge” sau “focul cel vesnic” , avem doua optiuni de interpretare: 1) Este un foc ce va arde vesnic, fara sa se stinga sau 2) Este un foc pe care niciun om nu-l poate stinge pana ce nu-si va fi implinit lucrarea. Care este optiunea biblica ? A doua optiune este cea biblica, dupa cum rezulta din cele cateva exemple care urmeaza:
– Isaia 34, 8-10: Pasajul profetizeaza ca Edomul ( unul dintre vecinii evereilor ) va fi nimicit de un foc ce nu se stinge zi si noapte. Nimeni nu poate sustine, fara a cadea in ridicol, ca Edomul arde si astazi. Focul s-a stins demult, insa efectele lui sunt definitive si vesnice. Cand a sosit timpul judecatii lui Dumnezeu asupra lui, nimeni nu a mai putut stinge acest foc al pedepsei divine.
– Ieremia 17, 27: Pasajul vorbeste despre un foc ce nu se stinge, aprins la portile Ierusalimului, ca urmare a pedepsei divine. Faptul s-a implinit la distrugerea Ierusalimului de catre babilonieni ( 2 Cronici 36, 19 ) . Cu toate ca “focul nu se stinge”, Ierusalimul nu arde si astazi. Efectele lui sunt vesnice, nu durata. Iar cand a sosit timpul judecatii lui Dumnezeu, nimeni nu a putut stinge acest foc al pedepsei.
– Ezechiel 20, 47-48: E vorba de acelasi foc pe care nimeni nu-l poate stinge, cand a sosit timpul ca el sa aduca pedeapsa.
4) Matei 25, 46: “Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica , iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica.”
Sa notam faptul ca Mantuitorul vorbeste despre “pedeapsa vesnica”, nu despre “pedepsire vesnica” ! Din nou avem de-a face cu efectele vesnice, nu cu durata vesnica a pedepsei, fie ea si prin focul iadului final.
Daca cei neprihaniti vor primi nemurirea la prima inviere ( 1 Corinteni 15, 50-54 ), cei nelegiuiti vor fi lipsiti de ea. Nefiind nemuritori, cei nelegiuiti nu vor putea suferi vesnic. Ei vor avea parte de moartea a doua ( Apocalipsa 2,11;20,6.14; 21,8 ). Iar moartea a doua este un final, nu o vesnicie.
Concluzii:
Chinurile “vesnice” in focul iadului sunt o inventie iesita din laboratoarele diavolului, avand rolul de a-i ingrozi pe oameni in fata unui Dumnezeu crud si nemilos. Diavolul a dorit ( si a reusit in mare parte ) sa puna in dreptul Creatorului propriul sau caracter lipsit de orice urma de mila si bunatate.
Din aceasta perspectiva, invatatura despre un iad in care nelegiuitii vor fi chinuiti vesnic reprezinta o calomnie si o defaimare a sfantului Nume al lui Dumnezeu. Daca ar fi adevarata invatatura despre chinurile vesnice, aceasta ar insemna ca pacatul ar dainui vesnic prin nelegiuitii chinuiti in iad, iar Dumnezeui ar fi incapabil sa puna capat definitiv istoriei lui. Biblia spune ca “plata pacatului este moartea” ( distrugerea, nimicirea, pierzarea – Romani 6, 23 ), nicidecum viata vesnica, fie ea petrecuta in flacarile iadului !
Insusi Mantuitorul ne garanteaza ca pedeapsa va fi diferita in functie de constientizarea unui rau facut :
“ Robul acela care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi lovit cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Si cui i s-a incredintat mult i se va cere mai mult.” ( Luca 12, 47-48 )
“Loviturile “ vor fi mai multe sau mai putine, dar vor fi finite . Nu vor fi vesnice ! Daca Biblia ne asigura ca va fi o judecata dreapta, ca pedeapsa celor rai va fi proportionala cu gravitatea faptelor, ca Dumnezeu este un Dumnezeu drept , dar in acelasi timp milos, indurator, iubitor si sensibil la suferinta umana ( vezi Exod 34, 6-7; Osea 11, 8; Marcu 6, 34 ), de unde a aparut in doctrinele bisericilor crestine invatatura despre un loc al cruzimii si terorii vesnice ?
Daca iadul ar fi o realitate, ati mai avea incredere in Dumnezeu ? Ati mai fi siguri ca El este iubire, ca este milos si indurator, asa cum Il prezinta cuvantul Scripturii ? Ati putea trai o vesnicie alaturi de El, privind la suferintele vesnice si inimaginabile ale celor cunoscuti ?
Invatatura despre iad a aruncat milioane de oameni , fie in bratele scepticismului si ateismului, fie i-a legat de Dumnezeu si biserica printr-un „cordon ombilical” al groazei. Unul dintre cei mai cunoscuti si vehementi atei americani a fost Robert Ingersoll. Acesta obisnuia sa strabata marile orase americane, tinand cuvantari impotriva lui Dumnezeu si a credintei crestine. Avea o predilectie pentru textele biblice care vorbesc despre judecata divina pe care le rastalmacea dupa bunul sau plac.
In timpul unei astfel de adunari, Ingersoll si-a scos ceasul de aur din buzunar si l-a pus pe masa spunand: “Il blestem si Il hulesc pe Dumnezeu, apoi Ii dau cinci minute sa ma loveasca, sa ma trasneasca.” Dupa ce a rostit cele mai cumplite si mai murdare blesteme, a tacut, asteptand cele cinci minute. Timpul trecand fara sa se intample nimic, Ingersoll si-a luat ceasul de pe masa , spunand: ”Vedeti ca nu exista Dumnezeu, caci daca ar fi existat, m-ar fi lovit mortal.”
Stiti cum a ajuns Robert Ingersoll ateu ? Nascut in New York in familia unui pastor american, el a trebuit sa auda de zeci si sute de ori amenintarea tatalui sau ori de cate ori facea ceva rau:” Robert, daca mai faci aceste pacate, Dumnezeul Cel Atotputernic te va duce in iad si vei arde in vecii vecilor.”
Saturat de un astfel de tratament din partea tatalui si de amenintarea cu focul cel vesnic al iadului, intr-o buna zi Robert i-a spus tatalui sau: “Tata, daca astfel este Dumnezeul pe care Il servesti, eu nu vreau sa am nimic de-a face cu El.” Apoi, manios, s-a ridicat si a parasit pentru totdeauna casa parinteasca, devenind unul dintre cei mai renumiti si vehementi atei americani.
Cat de indurerat trebuie sa fie Tatal ceresc , Cel care „atat de mult a iubit lumea ca a dat pe singurul Lui Fiu…” ( Ioan 3, 16 ), cand se vede atat de gresit inteles de milioane de oameni pe care-i iubeste si pe care doreste sa-i vada mantuiti!
sursa: https://www.loribalogh.ro/
