"Sustine apostolul Iacov ca neprihanirea se poate dobandi prin fapte ?" - Adevar biblic

Categoria: Adevaruri biblice

  Unele afirmatii ale apostolului Iacov din epistola sa soborniceasca au starnit discutii vii in randul crestinilor. Una din aceste afirmatii este cea din cap. 2,24: „Vedeti dar ca omul este socotit neprihanit prin fapte, si nu numai prin credinta.”

Rostind aceasta invatatura, Iacov pare sa-l contrazica pe apostolul Pavel care, mai ales in epistolele catre romani si galateni, apara cu tarie doctrina indreptatirii doar prin credinta, fara faptele Legii. „Pentru ca noi credem”, spune Pavel, „ca omul este socotit neprihanit prin credinta, fara faptele Legii” ( Romani 3,28 ).

„Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului” ( Romani 3, 20 ). „Totusi, fiindca stim ca omul nu este socotit neprihanit prin faptele Legii, ci numai prin credinta in Iisus Christos, am crezut si noi in Iisus Christos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta in Christos, iar nu prin faptele Legii, pentru ca nimeni nu va fi socotit neprihanit prin faptele Legii” ( Galateni 2,16 ).

Neintelegand sensul afirmatiei lui Iacov, multi protestanti, incepand cu Martin Luther, au considerat ca Epistola lui Iacov este mai putin inspirata decat epistolele apostolului Pavel, fiind mai putin importanta in canonul biblic.

Dar este posibil sa se contrazica cei doi apostoli ? Au ei vederi diferite intr-o problema atat de importanta ca cea a caii prin care omul poate ajunge la neprihanire ? Un studiu atent al scrierilor celor doi apostoli ne arata ca fiecare dintre ei trateaza tema neprihanirii din unghiuri total diferite, fara sa se contrazica.

Pavel trateaza problema neprihanirii tinand cont de ideile legaliste care erau raspandite in Biserica de partida fariseilor. Acestia invatau ca neprihanirea se putea obtine doar prin tinerea Legii ( „faptele Legii” ). In cele doua epistole ale sale: Romani si Galateni, apostolul Pavel combate aceasta invatatura complet gresita, sustinand ca neprihanirea se obtine doar prin credinta in Iisus Christos, fara faptele Legii.

De cealalta parte, apostolul Iacov trateaza problema neprihanirii dintr-un unghi total diferit. El nu polemizeaza cu iudaizantii ( cei care sustineau ca crestinii trebuiau sa se intoarca inapoi la iudaism, obtinand mantuirea prin tinerea Legii ), ci doar trage semnalul de alarma pentru cei care incearca sa rezume viata lor de credinta doar la o simpla teorie, fara sa o transpuna in practica.

Iacov ii critica pe „teoreticienii” crestinismului, pe cei care considerau ca o credinta doar la nivelul mintii este suficienta si bine primita inaintea lui Dumnezeu. Preocuparea apostolului Iacov este aceea de a-i conduce pe credinciosi la o vietuire plina de fapte bune, fara sa faca din aceasta o doctrina contrara celei predicate de Pavel cu privire la neprihanirea prin credinta.

Ceea ce vrea sa-i invete Iacov pe credinciosii ispititi sa se rezume doar la o credinta teoretica, neglijand faptele bune, poate fi rezumat in cateva afirmatii pe care le face in epistola sa:

„Credinta, daca n-are fapte, este moarta in ea insasi” ( Cap. 2, 17 ).

     „Credinta fara fapte este zadarnica” ( cap. 2, 20 ).

     „Prin fapte, credinta a ajuns desavarsita” ( cap. 2, 22 ).

Provocarea pe care Iacov o face tuturor celor ce se multumesc cu o credinta traita doar la nivelul mintii este urmatoarea: „Arata-mi credinta ta fara fapte si eu iti voi arata credinta mea din faptele mele” ( cap. 2, 18 ).

Cand Iacov spune: „Vedeti dar ca omul este socotit neprihanit prin fapte si nu numai prin credinta” ( cap. 2,24 ), el nu il contrazice pe Pavel, aratand o alta cale de a ajunge la neprihanire decat credinta, ci vrea sa le arate credinciosilor care este acea credinta adevarata care duce la neprihanire: o credinta practica, pipaibila, vizibila.

In viziunea lui Iacov, credinta si faptele sunt complementare. El nici nu sustine neprihanirea prin fapte, nici nu elimina credinta . El doar accentueaza care sunt criteriile unei religii autentice, dupa cum el insusi marturiseste: „Religiunea curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor si sa ne pazim neintinati de lume” ( cap. 1,27 ).

Faptele de care aminteste Iacov nu sunt un substitut al credintei, ci doar cealalta fatza a monedei mantuirii. Acestea nu sunt „faptele Legii” pe care se bazeaza legalistii in dorinta lor de a ajunge la neprihanire, ci „faptele credintei” care vin ca o urmare naturala a credintei celei vii si adevarate in Iisus Christos, Domnul nostru.

sursa: https://www.loribalogh.ro/