"L-a invatat Dumnezeu pe Samuel sa minta ?" - Adevar biblic

Categoria: Adevaruri biblice

Minciuna este un pacat pe cat de raspandit, pe atat de osandit de Cuvantul lui Dumnezeu. Chiar una din poruncile Decalogului ( porunca a IX-a ) condamna orice forma de minciuna in relatiile dintre oameni, iar cartea Apocalipsei ii include “pe toti mincinosii” in cele doua liste ale celor ce nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu:

“Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.” ( Apocalipsa 21,8 )

“Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna.” ( Apocalipsa 22,15 )

Daca aceasta este pozitia lui Dumnezeu fatza de minciuna, cum putem intelege indemnul dat de El lui Samuel cu ocazia ungerii lui David ca imparat in locul lui Saul ? La porunca lui Dumnezeu de a merge la Betleem pentru a-l unge pe David ca imparat, Samuel a raspuns plin de teama:

     “Cum sa ma duc ? Saul are sa afle si ma va ucide” Si Domnul a zis: “Sa iei cu tine un vitel si sa zici: “Vin sa aduc o jertfa Domnului.” ( 1 Samuel 16,2 )

Este echivocul o minciuna ? Si daca este, in situatia de care vorbim avem de-a face cu o forma de minciuna ? Cand oamenii, impinsi de firea lor decazuta recurg la tot felul de minciuni, unele mai rafinate, altele mai grosolane, este oarecum de inteles. Dar oare putem pune in dreptul unui Dumnezeu sfant si neprihanit o astfel de intentie, invatandu-Si profetul sa minta ?

Exista o intreaga filozofie a minciunii, oamenii  incercand sa scuze unele forme ale minciunii spuse in anumite situatii. Unii spun ca minciuna e perfect scuzabila atunci cand ea serveste unui scop nobil, ca in cazul la care ne referim. In hinduism, de exemplu, atunci cand minciuna e folosita intr-un scop bun, ea este pe deplin acceptata, caci chiar si zeii o tolereza.

Altii afirma ca folosirea echivocului este permisa in cazul unei persoane aflate in dezavantaj. In acest caz, minciuna este un fel de arma folosita in legitima aparare. Se mai spune, de asemenea, ca a-l minti pe un mincinos e un lucru scuzabil. Asa a facut Iacov, imbogatindu-se pe seama averii socrului sau Laban. Fiind inselat de acesta in repetate randuri, Iacov si-a permis si el sa-l insele pe Laban ( vezi Geneza 30, 1-43 ).

Exista si o alta situatie in care unii scuza folosirea minciunii: atunci cand poti salva o viata. Se considera ca a salva o viata este mai important decat a spune adevarul. In acest sens, avem exemplul desfranatei Rahav, care i-a mintit pe trimisii imparatului din Ierihon pentru a salva viata celor doi spioni evrei ( Iosua 2, 4.5 ).

Totusi, porunca a noua din Decalog spune clar: “Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau” ( Exod 20, 16 ), sau mai pe scurt: “Sa nu minti !” Porunca nu admite nicio exceptie, caci ea nu contine nicio nota explicativa in care sa se precizeze exceptii in care ea poate fi calcata. Faptul ca porunca este atat de simpla, fara note aditionale si fara comentarii, face ca ea sa se adreseze tuturor oamenilor, din toate timpurile si culturile, indiferent de situatia in care se afla. “Sa nu minti!” Punct !

Tinand cont de toate acestea, cum intelegem porunca data de Dumnezeu profetului Sau ? Doar cu cateva versete scrise inainte de cel pe care-l avem acum in atentie, Samuel spusese despre Dumnezeu: “Cel ce este taria lui Israel nu minte si nu se caieste, caci nu este om ca sa-I para rau” ( 1 Samuel 15,29 ).

De altfel, intreaga Scriptura vorbeste despre caracterul sfant si integru al lui Dumnezeu. In Numeri 23,19, Balaam afirma: “Dumnezeu nu este un om ca sa minta” , iar in Epistola catre Tit, Pavel vorbeste despre “nadejdea vietii vesnice, fagaduite mai inainte de vesnicii de Dumnezeu care nu poate sa minta” ( Tit 1,2 ). Acelasi apostol intareste ideea in Evrei 6,18, spunand ca “este cu neputinta ca Dumnezeu sa minta”.

Cum ar putea Dumnezeu sa minta si in acelasi timp sa-i pedepseasca atat de aspru pe oamenii care  recurg la minciuna ? De ce au fost pedepsiti Anania si Safira doar pentru o minciuna ( Fapte 5, 1-11 ) si de ce vor fi exclusi din Imparatia lui Dumnezeu toti mincinosii ( Apocalipsa 21,8; 22,15 ) ?

Onestitatea face parte din insasi natura lui Dumnezeu, de aceea El ne cere ca “adevarul sa fie in adancul inimii” ( Psalm 51,6 ). Sa nu uitam ca grupul special al celor 144 000 este apreciat de Dumnezeu si datorita integritatii si onestitatii lor: “Si in gura lor nu s-a gasit minciuna” ( Apocalipsa 14, 5 ). Pentru caracterul lor integru, Dumnezeu le-a pregatit o rasplata speciala.

Asadar, putem vorbi in 1 Samuel 16,2 de un indemn la minciuna dat de Dumnezeu profetului Sau ? Intregul context biblic ne cere sa interpretam textul din 1 Samuel 16,2 in sensul protejarii reputatiei  lui Dumnezeu ca Persoana integra, care le cere oamenilor sa fie la fel de integri ca El.

Raportul biblic ne arata ca Saul decazuse atat de mult din punct de vedere moral, incat Dumnezeu a fost nevoit sa-l lepede ca imparat al lui Israel. Se impunea ungerea unui nou imparat, insa lucrul acesta nu se putea face pe fatza, fara ca Saul sa se razbune. Rautatea lui ajunsese atat de mare, incat nici macar viata lui Samuel, care era recunoscut public ca profet, nu mai era in siguranta.

Daca Samuel s-ar fi dus la Betleem cu scopul declarat public de a-l unge pe David ca imparat in locul lui Saul, atat viata profetului, cat si cea a lui David si a familiei lui, poate chiar a intregii cetati, ar fi fost pusa in primejdie. Sa nu uitam cu cata cruzime a procedat Saul cand a aflat ca David fusese ajutat de preotul Ahimelec din cetatea Nob. Au fost ucisi atunci toti preotii Domnului si intreaga cetate a fost trecuta prin ascutisul sabiei, inclusiv femeile, copiii si animalele ( 1 Samuel 22, 17-19 ).

Cunoscand cruzimea de care era capabil Saul, Dumnezeu a gasit o solutie pentru rezolvarea problemei, protejand in acelasi timp viata lui Samuel, a lui David, a familiei lui Isai si chiar a intregii cetati a Betleemului. Solutia a constat intr-o ceremonie sacrificiala pe care Samuel trebuia sa o oficieze in Betleem in mod public. Aceasta ceremonie publica a fost cadrul randuit de Dumnezeu in care se facea posibila intrunirea intregii familii a lui Isai si apoi ungerea lui David ca imparat intr-un cadru privat.

Dar oare faptul ca Samuel nu a spus intregul adevar cand a ajuns la Betleem nu reprezinta o minciuna ? Oare onestitatea si intregritatea ne obliga sa spunem intotdeauna tot ceea ce stim, in orice circumstante si inaintea oricui ? Cand fosta Securitate ii tortura pe unii crestini pentru a-i forta sa-i denunte pe fratii lor de credinta, tacerea acestora si refuzul de a spune tot ce stiau era o minciuna ?

A nu spune tot adevarul, in anumite situatii, nu inseamna minciuna. Dimpotriva, uneori este chiar o datorie sa pastram tacerea. Nimeni nu poate fi obligat sa spuna tot ce stie, daca el considera ca un mare rau ar putea sa se nasca din aceasta. Uneori, spunand tot adevarul, cineva poate face mai mult rau decat daca ar minti. De aceea, marele cugetator Nicolae Iorga spunea: “Tacerea are glasurile ei de intelepciune. Ascult-o !”

Un crestin trebuie sa spuna intotdeauna adevarul si numai adevarul. Insa el mai trebuie sa stie si cand sa-l spuna, cui sa-l spuna si cat din el sa spuna intr-un anumit moment. In acelasi timp, el trebuie sa stie sa si taca, sa refuze sa spuna tot ce stie, chiar cu pretul unor mari pierderi, daca situatia este de asa natura. Insusi Mantuitorul le spunea uncenicilor: “Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta” ( Ioan 16, 12 ). Faptul ca El nu le-a spus ucenicilor tot adevarul dintr-o data era o minciuna ? Nicidecaum ! Este un procedeu care tine de pedagogie.

Exemplul Domnului Christos este edificator in aceasta privinta. Au fost situatii in care El i-a evitat pe dusmanii Sai si a preferat sa nu Se expuna unor pericole care sa-i puna in primejdie misiunea inainte de vreme. Cand intr-o anumita ocazie iudeii au luat pietre sa arunce in El, “Iisus S-a ascuns si a iesit din Templu , trecand prin mijlocul lor” ( Ioan 8,59 ).

Intr-o alta ocazie, dupa ce i-a indemnat pe ascultatorii Sai sa fie fii ai luminii, El a plecat si S-a ascuns de ei ( Ioan 12,36 ). In mai multe randuri, Iisus S-a abtinut sa raspunda la unele intrebari. La intrebarea marelui preot in legatura cu acuzatiile false care I se aduceau, “Iisus tacea si nu raspundea nimic” , desi putea sa spuna tot ceea ce stia ( Marcu 14,61 ).

Inaintea lui Pilat, dupa ce i-a confirmat acestuia ca El este Imparatul iudeilor ( Marcu 15,2 ), “Iisus n-a mai dat niciun raspuns, lucru care l-a mirat pe Pilat” ( Marcu 15,5 ). Cand Domnul a fost chemat inaintea lui Irod, evanghelistul Luca ne spune ca acesta “I-a pus multe intrebari, dar Iisus nu i-a raspuns nimic” ( Luca 23,9 ). Il poate cineva acuza pe Iisus de minciuna pentru ca a tacut, refuzand sa raspunda si sa spuna tot ce stia in anumite momente  ?

Sunt situatii in care trebuie sa vorbesti, dar sunt si situatii in care e mai bine sa taci, caci “tacerea isi are vremea ei si vorbirea isi are vremea ei “ ( Eclesiastul 3.7 ). Iisus nu a inselat pe nimeni si nu a mintit nici atunci cand a vorbit, nici atunci cand a tacut.

Unii oameni pot minti atunci cand spun adevarul doar pe jumatate. Stiti de ce ? Pentru ca cealalta jumatate pe care o ascund i-ar incrimina. Alti oameni insa raman la fel de onesti cand nu spun tot ceea ce stiu. Daca ar spune totul, ar face un mare rau altora. Si oamenii lui Dumnezeu nu doresc niciodata sa faca rau.

sursa: https://www.loribalogh.ro/