Ziua in care am murit

Imi aduc aminte ziua aceea. Eram ca un robot, ghidata incolo si incoace de cum voiau altii. Nefiind capabila sa ma exprim liber. Eram inchisa in mine. Neimportanta. Simteam ca nu am niciun rost.

Ziua in care am murit a fost o zi frumoasa de toamna. Frumoasa pentru mine. Afara era frig si ceata si pustiu. Dar mie asa imi place sa fie toamna. Ma plimbam cu gandurile mele. In sufletul meu era un cimitir pentru ca in mine se stingeau toate sperantele, mureau toate ideile si tot ce era mai frumos in viata. Ramasesem doar cu gandurile mele. Eram propriul auditoriu. Eu vorbeam, tot eu ascultam si invatam. Invatam din greselile mele si ale altora. Si ma bucuram cand cineva gresea. Pentru ca nu ma mai simteam singura care greseste si care trebuie sa invete din trecut. Mai tarziu am realizat ca mereu vom avea de invatat din fiecare pas stangaci facut pe Pamant si ca trebuie sa ne ridicam unii pe altii, nu sa ne aratam cu degetul.

Ziua in care am murit a fost linistita. Nu a fost nimeni la inmormantarea mea. Doar eu si Dumnezeu. I-am spus, de fapt, m-am revoltat, ca de ce m-a creat daca oricum nu fac nimic gresit si ca fac atata rau in jur ? De ce sa mai traiesc cand nu pot fi o schimbare pentru nimeni ? Apoi mi-am adus aminte ca mai intai eu trebuie sa fiu schimbarea pe care o vrea lumea. Mai intai sa ma schimb pe mine si apoi voi schimba si pe altii. I-am spus lui Dumnezeu ca nu pot singura sa fiu ceea ce trebuie. Apoi, El a inceput sa sape o groapa. Acolo m-a ingropat Dumnezeu. A ingropat tot ce era rau in mine, tot ce facusem gresit si tot ce voi mai face gresit, pentru ca sunt un biet om si am slabiciunile mele. Dar El are rabdare cu mine. Apoi a plantat in groapa niste seminte. Se numeau " Pace ", " Dragoste ", " Imbarbatare ", " Iertare ", " Rabdare " etc. Din groapa au iesit niste mici firisoare de viata. Apoi m-am vazut pe mine holbandu-ma la sufletul meu. Era curat. In sfarsit, imi simteam inima usoara. M-am uitat la inmormantarea mea si am lasat in urma tot. Si am inceput o noua viata. In timp ce mergeam spre casa, am realizat ca nu mai merg cocosata, ca poverile mele disparusera. In timp ce mergeam spre casa, am realizat ca puteam zambi. In timp ce mergeam spre casa, am realizat ca pot plange si de bucurie. In timp ce mergeam spre casa am realizat ca pot sa iert si sa iubesc. In timp ce ma indreptam spre Cer am realizat ca pot sa imprastii lumina si sa cant cu ingerii in cor.

Sursa: libelule-in-plina-noapte.blogspot.com