text Devotionale

VREMEA ÎNCERCĂRII

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului.” (Psalmul 105:19)

Este posibil ca Dumnezeu să nu-ți răspundă chiar atunci când dorești tu, dar El răspunde întotdeauna la timp! „Domnul… nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmul 84:11) Este greu să te uiți cum îi binecuvântează Dumnezeu pe alții, în timp ce tu ești nevoit să aștepți. Biblia ne spune că Iosif a rămas în temniță: „până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului.” Planul lui Dumnezeu era ca Iosif să locuiască într-un palat, dar cu toate acestea, iată-l ajuns la închisoare, acuzat de fapte pe care nu le comisese! Acela a fost însă locul în care l-a întâlnit pe paharnic, care a avut trecere înaintea lui faraon – și prin această relație, el a fost promovat și a ajuns a doua persoană ca importanță din Egipt. Să înțelegem un lucru: când umblăm cu Dumnezeu, ocaziile de avansare sunt stabilite de planul Său, nu de faptele cuiva! Și pregătirea precedă întotdeauna promovarea. Când Ilie a chemat foc din cer pe Muntele Carmel, toată lumea l-a admirat și l-a aplaudat. Dar apoi a petrecut câțiva ani în lipsuri, și singurul prieten pe care l-a avut a fost o văduvă săracă. Amândoi erau nevoiți să se încreadă în Dumnezeu, pentru fiecare masă. Într-un astfel de moment, Ilie a învățat lecții despre smerenie, călăuzire divină și încrederea în Dumnezeu în vreme de nevoie; lucruri care nu au neapărat un loc și-o logică în gândirea ta obișnuită. Când Dumnezeu vrea să construiască ceva măreț, El Se ocupă întâi să facă o fundație solidă. „Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Luca 2:52) Alocă-ți timp să crești spiritual! Lasă-L pe Dumnezeu să pună temelia sub picioarele tale, și să te susțină – pe tine și binecuvântările pe care ți le-a pregătit, în anii care vor urma!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

CREEAZĂ O ATMOSFERĂ PLINĂ DE PACE!
„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15) Oare de câtă pace dai dovadă în mod obișnuit, și câți pot spune despre tine că ești un om al păcii? Cât de bine răspunzi... Citeste mai mult >>
Roada Duhului în comentariul lui W. Barclay – Galateni 5:22-23a
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23a)Grigore din Nysa spunea: „... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (57)
Slava Domnului (57) Luca 4:29-30. „Și s-au sculat și l-au scos afară din cetate și l-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să îl arunce cu capul în jos. 30. Dar El, tr... Citeste mai mult >>
FII PREGĂTIT PENTRU SCHIMBARE!
„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” (Proverbele 16:9) Când urmează să te muți într-o altă casă, stabilești o dată pe care le-o comunici celor care se ocupă... Citeste mai mult >>
TREBUIE SĂ REVII PE CALEA CEA BUNĂ!
„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Începând de astăzi, trebuie să te „conectezi” la persoana care te-a creat Dumnezeu să fii și la darurile pe care ți l... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (2)
„…Cel slab să zică: Sunt tare!” (Ioel 3:10) Să observăm că în acest verset Biblia nu spune: „Cei slabi să-și cheme prietenii și să discute despre slăbiciunile lor”, nici: „Cei slabi să vorbeasc... Citeste mai mult >>
Vremea
Trăim într-o vreme în care aurul este dat la o parte, iar în locul lui este folosită zgura. Dumnezeu Se folosește de oameni călăuziți de Duhul Său. În vechime, în fruntea poporului era pus un profet;... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (1)
„Moartea și viața sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21) Asigură-te că vorbele tale sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, apoi rostește-le cu autoritatea Lui peste calea pe care vrei s-o... Citeste mai mult >>
SPIRITUL DE ÎNVINGĂTOR
„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare…” (2 Corinteni 4:8) Podul Brooklyn din New York, care leagă Brooklynul de insula Manhattan, este unul dintre cele mai faimoase din lum... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (56)
Slava Domnului (56) Slava Domnului a fost, mai înainte de vecii, în Hristos: „Efeseni 1:4-6. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, du... Citeste mai mult >>