text Devotionale

Vreau să fiu special(ă)!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gabriel Tudor

    Nu asta ne-am dorit cu toții și poate ne mai dorim și acum? Hai, fii sincer și recunoaște: oricât de modest ai fi, tot e ceva acolo, în tine, care strigă: Vreau să fiu cineva, vreau să ies din rând, vreau să fiu altfel!
    Nu e nimic anormal să îți dorești să faci o diferență în lume. Dumnezeu face diferența în fiecare secundă și se așteaptă să o faci și tu, că doar ești copilul Lui (Isaia 43:1). Problema constă în ce înseamnă să fii special, în ziua de azi.
    Sigur, mulți și-ar dori să fie ca vedetele, profesorii, sportivii, directorii, pastorii sau preoții preferați. Poate chiar să îi depășească în performanțe, atitudini, înțelepciune și experiență de viață. Adevărul este că puțini reușesc și, de cele mai multe ori, ceilalți rămân cu o adevărată dezamăgire: aceea de a fi un om normal, un simplu om obișnuit.
    Adevărul e că, într-o lume în care totul se petrece cu o viteză incredibilă, e aproape imposibil să mai fii remarcat, dacă nu faci ceva cu adevărat ieșit din comun. Dar, viteza nu e chiar atât de mare încât să nu observi persoane cu defecte fizice evidente, oameni care plâng, bolnavi psihic, cerșetori și alți amărâți.
    Știi ce au toți aceștia în comun? Sunt speciali. Ei nu duc o viață normală, ei nu și-au dorit să fie speciali, ci ar da orice, ar da tot ce au ei mai de preț (puține lucruri, poate, sau chiar nimic) să fie... normali, să trăiască o viață obișnuită, banală.
    Ok, dar cum a rămas cu vedetele, sportivii, profesorii, managerii de top?
    Ei bine, totul se plătește în viață e o vorbă de-a mamei, a cărei realitate continui să o conștientizez zilnic. Crezi că acei oameni de succes pe care îi iei drept model au ajuns unde sunt fără să urce un drum? Crede-mă, orice poziție înaltă cere un preț pe măsură, iar pentru asta am ca exemplu ținta supremă: Iisus Hristos. Cine și unde este El, acum? Este Ușa oilor (Ioan 10:7), stă la dreapta puterii lui Dumnezeu (Matei 26:64) și ca să ajungă în acea poziție a urcat un drum.
    Dar, înainte de a urca spre Cruce, a coborât către cele de jos. El, Cel mai de Sus, pentru a fi desăvârșit (inclusiv în natura umană), a coborât în cele mai de jos. Iar după ce a făcut asta, a început să urce pe un drum pe care niciunul dintre noi nu și l-ar dori. Un drum care s-a încheiat cu multă, foarte multă suferință.
    Deci, pentru a fi singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Timotei 2:5), Domnul Iisus a plătit: S-a dat pe Sine însuși ca preț de răscumpărare pentru toți (1 Timotei 2:6).
    Dacă vrei să fii special cu adevărat, nu trebuie să faci ceva să fii special, trebuie să fii normal și să faci lucruri speciale pentru cei aflați în nevoie (Matei 25:35-40). Asta a făcut și Mântuitorul nostru, modelul tuturor modelelor: a fost un om normal, modest (în aparițiile Lui), care a făcut lucruri speciale, mărețe!
    Așa că, înainte de a fi dezamăgit de viața ta banală, întreabă-te dacă într-adevăr vrei să fii altfel și dacă ești dispus să plătești prețul pentru a fi cu adevărat special.
    Dumnezeu are un plan cu viața fiecăruia, iar darurile Lui sunt oferite pe măsura puterii noastre. O viață obișnuită poate părea de nedorit, însă nu uita că Domnul nostru lucrează prin oameni obișnuiți, pe care El Însuși îi face speciali!
    Pentru Iisus Hristos, tu ești deja special (Isaia 43:4), căci El a murit pentru tine, iar o dragoste mai mare ca asta nu există... (Ioan 3:16)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>