text Devotionale

VORBIREA POZITIVĂ (4)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace”. (Romani 8:6)

Pesimismul ne afectează din punct de vedere spiritual, mental, emoțional și fizic. Negativismul este asociat direct cu bolile de inimă, cu deficiențele sistemului imunitar și cu diminuarea abilității de a gestiona durerea fizică. Celebra clinică Mayo a desfășurat un studiu, timp de 30 de ani, pe 800 de pacienți – și rezultatele sunt grăitoare. Riscul ca persoanele pesimiste să moară prematur a fost cu 19% mai mare decât în cazul persoanelor optimiste din grup. În cartea sa „Learned Optimism: How to Change Your Mind and Your Life” (Învață să fii optimist: cum să ne schimbăm mintea și viața), Dr. Martin Seligman de la Universitatea din Pennsylvania a conchis că optimismul și pesimismul ne afectează sănătatea aproape la fel de clar ca factorii fizici. Nu-i așa că ai spus de multe ori: „M-am îmbolnăvit de moarte din cauza asta”? Atunci fă ceva în această privință – rapid! Dacă rămâi prea mult timp cu acest gând, s-ar putea să devină realitate! Una dintre marile descoperiri ale științei medicale moderne este aceea că vorbele pe care le rostim nu-i afectează doar pe ceilalți, ci și pe noi. Și uneori ne afectează chiar mai mult! Cuvintele au putere! Noi credem și interiorizăm ceea ce spunem în mod repetat. Asta înseamnă că avem harul de la Dumnezeu de a ne schimba percepția despre propriile noastre abilități, de la daruri limitate la daruri nelimitate. Să explicăm clar ce înseamnă și ce nu înseamnă lucrul acesta. Nu înseamnă că poți cânta la chitară ca Eric Clapton sau că poți picta ca Van Gogh doar pentru că te-ai hotărât sau pentru că vrei asta. Dar înseamnă că poți să faci tot ce ți-a spus Dumnezeu să faci prin Cuvântul Său. Indiferent care ar fi lucrul acesta, El îți va da putere. Și asta se va întâmpla – când ceea ce rostești cu gura este în acord cu Scriptura!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>