text Devotionale

VORBE ÎNȚELEPTE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită!” (Proverbele 15:23)

William Penn a fost fondatorul coloniei britanice din Pennsylvania, în anul 1677 (să nu uităm: statul american Pennsylvania a fost denumit astfel în onoarea sa); el a formulat la un moment dat următoarele șase principii ale conversației: „1) Evită anturajul dacă nu este folositor sau necesar și în acele ocazii vorbește puțin și ultimul; 2) Tăcerea înseamnă înțelepciune, pe când vorbirea este nebunie; asta e întotdeauna sigur; 3) Unii sunt atât de ridicoli, încât – în loc să asculte, și să se gândească înainte de a răspunde – îi întrerup pe cei care vorbesc și presupun ce vor să spună, fapt care este necivilizat, cât și absurd; 4) Dacă gândești de două ori înainte de a vorbi o dată, vei vorbi de două ori mai bine; 5) Mai bine să nu spui nimic decât să bați câmpii. Și, ca să vorbești adecvat, ia în considerare atât ceea ce este potrivit, cât și momentul când este potrivit să vorbești; 6) În orice discuție, adevărul să fie scopul tău, nu victoria sau interesul nedrept; străduiește-te să-l câștigi, și nu să-l zdrobești pe oponentul tău!” Pe scurt, nu vorbi niciodată fără să gândești! Acordă-ți timp să încorporezi înțelepciune în vorbele tale, și evită cuvintele care îi fac pe ceilalți să se simtă intimidați sau inferiori. Una dintre cele mai bune modalități prin care poți să-i convingi pe oameni este să-i asculți. Bârfitorul vorbește despre alții, iar o persoană plictisită vorbește despre sine… dar un bun vorbitor vorbește despre ceea ce te interesează și ascultă atent ce ai de spus. Adevărul este că uneori, cu cât vorbești mai mult, cu atât oamenii își vor aduce aminte mai puțin din ce spui. Dar probabil își vor aminti vorbele tale, dacă simt că îți pasă suficient de mult ca să le asculți gândurile și preocupările. Încheiem cu aceleași vorbe ale lui Solomon cu care-am început: „Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită!”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>