Visul devenit realitate

  În timp ce mă îndreptam cu maşina de acasă spre cabinetul medical, mintea îmi era plină de întrebări. La începutul săptămânii, mi se prelevaseră analize şi eram curioasă de rezultate. Speram ca nivelul trigliceridelor şi al colesterolului să se fi îmbunătăţit cu ajutorul noilor medicamente pe care doctorul mă sfătuise să le încerc.

  Am parcat pe un loc gol şi am observat o camionetă roşie dând încet cu spatele pe locul pentru handicapaţi din faţa mea. Un bărbat de aproximativ 30 de ani a coborât cu ajutorul unui baston. Era îmbrăcat într-un tricou mulat şi pantaloni kaki; soarele strălucea pe capul lui proaspăt ras şi am observat numeroasele tatuaje atât de pe mâini, cât şi de pe picioare. Nu am fost sigură dacă ar trebui să vorbesc cu el, dar am simţit imboldul să întreb politicos:

  – Cum vă simţiţi azi?

  – Mi se împlineşte un vis, mi-a răspuns el zâmbind amabil.

  M-a nedumerit răspunsul lui şi i-am spus că şi mie mi se împlinea un vis. I-am spus că lucrasem ca asistentă 45 de ani, iar acum mă pensionam şi o puteam ajuta pe mama mea în vârstă.

  – Domnul e bun, am spus eu.

  – Întotdeauna, a fost răspunsul lui.

  Apoi am deschis uşa cabinetului, mi-am anunţat sosirea şi am găsit un loc liber. El a făcut la fel. Eram singurii din încăpere. Simţeam că Duhul Sfânt mă îndeamnă să vorbesc cu el, dar mă tot întrebam ce am putea avea în comun despre care să discutăm, înainte să mă gândesc prea bine, m-am trezit spunând:

  – Câte tatuaje ai?

  – O, cred că vreo 25, mi-a răspuns el râzând, iar după o pauză a continuat: Le-am făcut când eram tânăr şi neştiutor; nu mă gândeam decât la mine şi la ce voiam eu. Dar L-am găsit pe Isus şi acum am o soţie şi o familie valoroasă şi nu am bani pentru asemenea prostii.

  M-a impresionat răspunsul lui sincer şi i-am spus că mă bucur pentru el şi că îi doresc numai bine. Apoi asistenta m-a strigat, am zâmbit şi m-am întors să o urmez.

  – Vă mulţumesc, doamnă, că aţi stat de vorbă cu mine, a strigat el. În timp ce o urmam pe asistentă de-a lungul culoarului, mi-a fost ruşine că ezitasem să vorbesc cu el. Mi-am zis în sinea mea: O fi el puţin diferit de mine, dar şi el e unul dintre copiii preţioşi ai lui Dumnezeu. Mi-a venit în minte şi textul biblic de astăzi: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.