Vinovat ca nu i-a spus

Cînd eram păstor la Timişoara, într-o zi am făcut o vizită la Sanatoriul Bega, unde se afla operat fratele I. C.. L-am găsit foarte deprimat. Abia am schimbat cîteva cuvinte si mi-a destăinuit cauza deprimării sale. în cameră cu el a mai fost un bolnav. Cu o seară înainte, un îndemn lăuntric îi spunea să vorbească aceluia despre mîntuirea prin Domnul Isus Cristos. Dar el a ezitat. Ei discutau împreună despre alte lucruri, dar nu despre mîntuire. îndemnul s-a repetat cumva mai persistent, dar el n-a fost gata să asculte. Tîrziu, s-au culcat amîndoi şi au adormit, în timpul nopţii, celălalt a făcut o criză şi a murit sub ochii lui şi a medicilor. Abia atunci şi-a dat seama fratele de ce a avut seara îndemnul acela. O vorbă de i-ar fi spus, poate că ar fi fost gata să primească mîntuirea, dar nu i-a spus nici o vorbă în privinţa aceasta. Purtăm o mare răspundere de sufletele altora.